Eu consider ca orice femeie are dreptul de a face cu corpul ei ce isi doreste.

Sunt o fire religioasa, cred ca exista cineva acolo sus care ne ajuta, ne vegheaza, spuneti-i cum vreti.

Nu sunt genul fanatic care nu rateaza o slujba la Biserica, dar cred cu tarie ca un copil este un DAR – de la Dumnezeu, de la natura.

Oricum ai lua-o si orice ai crede, un copil este o minune!

Ma uit insa cu parere de rau in jurul meu si vad atatea femei care, efectiv, abuzeaza de corpul lor. Vad si cunosc atatea cupluri care isi doresc cu disperare un copil in viata lor, oameni care isi dau si ultimul banut pentru o insemninare in vitro la care se uita ca la mana cereasca si nu au parte de marea bucurie a vietii, minunea naturii, darul de la Dumnezeu – un copil.

Ma uit si in partea celalalta si vad si cunosc femei care nu dau doi bani pe minunea din pantecul lor si abuzeaza de darul naturii in nenumarate randuri.

Si ma vad nevoita sa revin la prima idee cu care am pornit articolul acesta: Cred cu tarie ca fiecare femeie are dreptul de a face cu corpul ei exact ce-si doreste.

Insa nu poate sa nu-mi para rau cand vad atata discrepanta in lume. Nu pot sa nu plang pentru acei copilasi carora li s-a refuzat dreptul de a trai doar pentru ca “mami” nu a stiut sa fie responsabila cu corpul ei si nu a stiut sa se protejeze intr-o epoca care, efectiv, abunda de metode de contraceptie. Nu pot sa nu plang cand vad cu cata usurinta merge “mami” la doctor, se urca pe masa de operatie, isi departeaza picioarele si lasa lama sa-i taie incet incet bucatica de om crescuta in ea!

Acum vreo 6 ani am facut un avort.

Am ramas insarcinata in ciuda faptului ca luam pastile contraceptive. Asa a fost sa fie. Am fost la doctor si mi-a confirmat ca este sarcina. Am plans si de bucurie, si de teama – eram complet nepregatita si debusolata, dar nici o secunda nu am pus in balanta viata bebelusului.

La urmatoarea vizita la doctor trebuia sa ii auzim inimioara batand. Nu a batut. Niciodata.

Era o sarcina toxica. S-a oprit in evolutie la 6 saptamani. Am programat operatia ziua urmatoare.

In ziua in care am aflat ca nu va exista un bebe am plans, am suferit. Dupa operatie am plans si mai tare si, pana la nasterea lui Mihaita, am tinut in rama, la vedere, ecografia primului bob de mazare din corpul meu. Si acum plang de fiecare data cand ma gandesc la poza aia alb-negru care m-a facut sa tremur de emotie.

Un copil e un DAR! O minune!

Nu cred ca este corect pusa problema cand spunem ”nu esti pregatita sa ai un copil in viata ta”. Nu toate femeile sunt facute sa fie mame.

Dar, in secolul in care traim, acest secol in care ai la dispozitie ATATA informatie si ATATEA metode de contraceptie, a recurge la avort doar pentru ca “nu ai stiut” sau “nu poti” sau nu mai stiu eu ce alta explicatie menita sa te faca sa crezi ca ceea ce vrei sa faci e bine, mi se pare ieal.

Da, ireal si de blamat!

Daca este o chestiune medicala si sarcina nu mai poate fi salvata, atunci este de inteles. Dar altfel, imi pare rau, dar eu una nu inteleg. Nu inteleg de ce nu te protejezi TU ca si femeie in loc sa-ti ciopartesti corpul, de ce nu ai grija de tine si sa eviti traumele fizice (cred eu, si psihice)?

Da, si barbatii sunt de blamat in unele situatii dar, asa cum am spus si mai sus, cred e dreptul femeii sa faca ce vrea cu corpul ei.

Imi pare rau ca trebuie sa existe subiectul acesta in spatiul public dar… probabil ca asa trebuie sa fie. Am facut aceasta marturisire in contextul dezbaterilor si marsurilor din ultima vreme pentru ca eu cred ca lumea nu se imparte in alb si negru, sunt mereu mai multe nuante intr-o decizie si, poate, ar fi mai bine pentru fiecare dintre noi sa nu fim atat de vehementi in dreptul opiniilor celorlalti.

Dragile mele, va rog din suflet: protejati-va!
E mai simplu si mai frumos.

Sper ca statul roman sa se gandeasca la programe coerente de protectie in zonele in care oamenii nu au nici multi bani si nici acces la multe informatii, pentru a fi cu toatele – noi, femeile – tratate egal.