Cred ca deja ati ajuns sa ma cunoasteti putin si stiti ca nu imi place sa vorbesc prea mult despre mine, dar uneori ma relaxeaza sa fac asta cu oameni frumosi 🙂

Va las mai jos cateva randuri din interviul pentru Out4Food.ro.

 

Cum va organizați pentru a face față programului intens?
Este, într-adevăr, puțin solicitant să facem față tuturor provocărilor, dar este nevoie doar de puțină organizare. Ne ajută și faptul că au mai crescut copiii și ne putem înțelege altfel cu ei. Avem norocul că ne mai putem baza pe părinți, pe mama când este în țară sau pe părinții lui Doru care stau la Brașov. Însă, de cele mai multe ori, îi includem și pe ei în stilul nostru de viață ca să se obișnuiască de mici cu concerte, emisiuni, drumuri lungi și așa mai departe. Nu este imposibil, ci doar mai complicat față de perioada când eram doar noi doi, dar ne place la nebunie :-)). Ne distrăm toți patru și găsim motive să fim cu toții împreună cât de mult putem.

La ce lucrezi în perioada aceasta, Ellie?
Îmi place să lucrez la mai multe proiecte în același timp, mă menține în priză :-)). Așa că pregătesc o piesă pe care vreau s-o lansez toamna asta, am câteva proiecte cu diferiți DJ-i străini, îmi place să stau mult în studio unde scriu piese pentru sufletul meu și ușor, ușor sper să finalizez un album nou.

În industria muzicală se lucrează în avans. De când încep să vină primele cereri pentru concertele de Revelion?
Din vara. Cum se încheie sezonul estival începem să ne pregătim pentru Revelion, dar până atunci mai am de cântat la petreceri corporate È™i la câteva nunÈ›i. ÃŽmi fac încălzirea pentru seara de Revelion când, în general, avem minimum 5-6 concerte :)…

Continuarea interviului aici.

Va puup!

E.