Cum ne-am petrecut noi Duminica

Salutare dragilor. A inceput o noua saptamana ce se anunta a fi una extraordinara! Dar, inainte de a ne uita la saptamana ce urmeaza, vreau sa va povestesc cum ne-am distrat noi in weekend-ul ce tocmai a trecut.

Fiindca suntem toti fani weekend, incercam sa ne planuim cate ceva de facut de fiecare data. Uneori preferam sa stam acasa si sa facem activitati in jurul casei, alteori ne place sa vizitam diferite locuri din jurul Bucurestiului.  Iar weekend-ul asta, le-am facut pe amandoua. Sambata am stat acasa si ne-am distrat alaturi de prieteni, iar duminica am luat Bucurestiul la pas, ajutati si de vremea frumoasa.

Pentru ca ai nostri copii nu au vazut niciodata Parcul Cismigiu, ne-am hotarat ca aia sa fie prima destinatie. Ne-am plimbat in jurul lacului ( secat acum), ne-am urcat pe movilite, am facut poze, iar copiii s-au jucat si pe la locurile de joaca pe care le-am intalnit in plimbarea noastra. Cand ni s-a facut foame, am mers la un restaurant de sushi din apropiere, unde am mancat pe saturate.

In drumul nostru spre casa am trecut pe langa Galeriile Nationale, si ni s-a parut o idee extraordinara sa ne oprim si sa vizitam macar o parte din acestea. Asa ca, am intrat, am cumparat bilete ( copiii pana in 7 ani nu platesc bilet ), si am urcat sa vedem zona de Opere de Arta Contemporana Romaneasca.

Primul etaj este destinat operelor bisericesti – icoane, Evanghelii, picturi, si asa mai departe, iar etajele doi si trei sunt destinate pictorilor si sculptorilor romani. Am ramas foarte impresionata de unele picturi, de stilurile diferitilor artisti, de complexitatea operelor de arta si a sculpturilor vazute, si in tot acest timp, am incercat sa le explicam si copiilor ceea ce vedeau. Evident ca la un moment dat ei s-au plictisit, dar nu ne-am lasat pana nu am terminat de vazut tot ce ne-am propus.

Obositor fizic dar foarte relaxant psihic ; o zi petrecuta atat in natura, cat si in mijlocul artei.

Va las mai jos o serie de poze cu cateva din operele de arta pe care le-am vazut la Galeriile de Arta din Bucuresti.

 

Voi cum v-ati petrecut weekend-ul ce tocmai a trecut..?

Ati vizitat vreodata Galeriile de Arta din Bucuresti..?

Lasati-mi intr-un comment ce activitati de weekend preferati.

Va pup,

E.

Leave a Reply

Skip to toolbar