Jurnal de izolare

Salutare dragilor.

Stiti cum e vorba aia, ca la greu afli care-ti sunt prietenii..? Ei bine, in aceste vremuri grele incepem sa ne dam arama pe fata si sa ne vada lumea cum suntem de fapt. Si, in ignoranta mea, chiar am crezut ca majoritatea oamenilor sunt buni, intelegatori, responsabili, solidari. De fapt, realitatea este alta; mai urata, mai suparatoare.

In aceasta perioada in care toata lumea este pusa la incercare, eu am crezut ca trebuie sa fim solidari unul cu celalalt, sa ne ajutam unii pe ceilalti cu o vorba buna, un sfat sau chiar cu o actiune, indiferent de natura ei. In schimb, oamenii dau dovada de egoism maxim : desi multi dintre noi s-au inchis in case cu copii, cu catei si purcei, altii umbla liberi ca si cum ar fi in vacanta, sfidandu-ne parca pe noi cei care am ales siguranta in locul confortului si a rutinei zilnice. Ignora orice regula de bun simt, cei infestati nu stau in casa si nu respecta carantina, cei din jurul lor sunt inconstienti si nu sunt la curent cu realitatea zilelor noastre.

In timp ce medicii isi risca viata zi de zi prin spitalele pline pana la refuz cu noi si noi pacienti, alti oameni aleg sa isi vada de viata mai departe, ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat.

In timp ce voluntarii isi risca propria siguranta mergand la actiuni caritabile, ajutand diferite persoane in imposibilitatea de a se ajuta singure, facand voluntariat la cantinele de saraci, sarind in ajutor oamenilor blocati in case, lucrand contra cronometru, alti oameni ies la gratare, cumetrii sau chiar nunti improvizate, se vad cu prietenii si cu copiii in parcuri, la coltul strazii sau in piata.

Si mai este si acea categorie de oameni care, in ciuda apelurilor disperate ale asociatiilor de animale, precum si a stirilor zilnice de pe tv , radio si online, aleg cu buna stiinta sa isi paraseasca animalele care NU trasmit virusul Corona la oameni, sau sa le eutanasieze. Aici, eu nu mai stiu ce sa mai spun.. educatie…? Lipsa culturii..? A empatiei..?  A iubirii…? Completati voi.

Mai sunt si acei oameni care, atunci cand situatia le cere sa fie solidari, ei nu numai ca nu stiu si nu vor sa faca asta dar, cu buna stiinta, fara nici o remuscare sau empatie, aleg sa denigreze orice actiune sau persoana care cere un ajutor NEfinanciar!! Se pun intotdeauna primii, deci egoismul primeaza, si arunca tot timpul in fata nemultumirile si frustrarile lor fata de viata pe care singuri si-au ales-o.

Din pacate, in vremurile grele ne aratam adevarata fata. Si, cu toate ca multi dintre noi isi pastreaza imaginea curata si fac ce au facut dintotdeauna, adica sa ajute – oameni sau animale, vor exista mereu si acei oameni care aleg sa fie egoisti, limitati si rai.

Adevarat ca orice padure are uscaciunile ei, dar daca nu intelegem ca nu prin ura vom reusi sa trecem peste tot ci doar prin iubire, respect si unitate, cu tot regretul va spun ca ne asteapta vremuri intunecate. Luminita de la captul tunelului se indeparteaza tot mai mult, cu fiecare actiune facuta in ciuda, din egoism si din nepasare.

Sunt de acord cu autoritatile in ce priveste masurile drastice, si incurajez ca astfel de actiuni sa fie si mai severe, pentru ca doar asa, noi cei care apreciem eforturile semenilor nostri si ii tratam cu respect si bunavointa, ne vom putea intoarce la vietile noastre mai repede, mai puternici si mai increzatori in viitor!

Respect pentru toti medicii, asistentele si tot sistemul medical romanesc care in acest moment se afla intr-o lupta continua cu acest virus nemilos!

Respect pentru toti voluntarii care pleaca din siguranta casei lor pentru a-i ajuta pe altii mai putin norocosi, riscandu-si astfel sanatatea si viata!

Respect pentru toti salvatorii de animale care, in aceste momente groaznice nu si-au abandonat crezul si iubirea fata de animale si care se lupta cu o rata si mai mare a abandonurilor!

Respect pentru toti soferii, agentii comercianti, vanzatorii si personal shoppers care lucreaza zi de zi, unii non stop pentru ca noi, majoritatea sa stam in siguranta casei noastre!

Respect pentru ei care au inteles ca doar impreuna vom reusi sa trecem peste asta si au ales sa stea acasa!

Respect pentru OAMENI!

Pentru ceilalti insa, Dumnezeu cu mila!

Sper sa ajungeti sa intelegeti mai repede ca unitatea este cea mai mare arma a unui popor, si nu individualitatea; sper sa ajungeti sa apreciati eforturile depuse de niste necunosuti pentru ca voi sa fiti bine ; sper sa intelegeti ce afirmatie este corecta si care este falsa, si sa nu mai actionati la primul impuls ; sper sa va treziti la realitate inainte sa fie prea tarziu pentru toti!

Va doresc tuturor sanatate fizica si psihica, ca sa putem sa trecem peste incercarea asta cat mai repede!

Asa sa ne ajute Dumnezeu!

E.

Leave a Reply

Skip to toolbar