Salutari dragilor.

Sper ca perioada de relaxare a fost ok pentru voi pana acum, si ati reusit sa faceti cateva din lucrurile pe care vi le doreati.

Noi am vrut tare mult sa plecam undeva, oriunde, de preferat la mare, pentru a ne relaxa si a ne incarca putin bateriile. Asa ca, imediat dupa data de 15 mai, am urmarit indeaproape deschiderile granitelor pentru a vedea care este cea mai buna varianta de vacanta. Si, dupa ce am vazut ca in Grecia, masurile de relaxare sunt foarte relaxante, ne-am hotarat ca prima destinatie sa fie acolo. Cum noi suntem putin nonconformisti, si vacanta asta a fost decisa de la o ora la alta; acum ne-am hotarat ca vom pleca in Grecia, am cautat hotel, am gasit, am rezervat, am facut bagajele si pe la ora 22.00 am urcat copiii in masina si am plecat. Dimineata la ora 9.00 eram deja la piscina hotelului.

Drumul a fost fara peripetii, am mers linistiti prin Bulgaria, iar la trecerea granitei spre Grecia am prins putin aglomeratie pentru ca am prins schimbul de tura de dimineata. Dupa asta, am trecut fara nici o problema. Nu ne-au intrebat nici de buletin medical, nici de test de covid, am dat doar pasapoartele si atat. Acum, la nici doua saptamani dupa ce am revenit in tara vad ca deja conditiile nu mai sunt aceleasi; la granita ai nevoie de declaratie, poate exista si o perioada de carantina, iar punctele de trecere a frontierei sunt deja limitate. Pentru mai multe detalii in acest sens, verificati site-urile oficiale.

Zona in care ne-am hotarat sa mergem a fost Thessaloniki; in primul rand pentru ca nu am mai fost niciodata in Grecia la mare ci doar in Atena, si in al doilea rand pentru ca ne-am dorit sa mergem cat mai putin cu masina pana la destinatie. Asa ca drumul, din fata casei noastre pana la locatie, cu tot cu granite a fost de aproximativ 9 ore. La ora 9, dupa cum va spuneam mai sus, copiii erau deja echipati de plaja si topaiau prin piscina.

Am ales o locatie mai retrasa si nu un hotel mare, si am gasit un bungalow foarte exclusivist cu piscina proprie si plaja privata undeva pe coasta, la vreo 30km de Thessaloniki, in Agia Triada.

Privelistea era una absolut superba, iar locatia era de vis. Diminetile ni le petreceam la piscina, pentru ca era preferata copiilor, iar spre pranz coboram in oras pentru a manca, pentru ca, din cauza restrictiilor impuse de pandemia de Covid, bucataria hotelului era inchisa. Dar nu era o problema, pentru ca ne alegeam restaurantul dintre multele aflate pe plaja. Si cum erau foarte putini turisti iar terasele erau goale, alegeam in fiecare zi o alta terasa.

Am avut si parte de o zi cu nori care nu ne-a mai permis statul la plaja sau la piscina, asa ca in ziua aceea ne-am hotarat sa mergem pana in Thessaloniki sa vizitam orasul. Dupa un mic research pe internet, am gasit cateva locuri interesante care se cereau vizitate. Primul dintre ele a fost Pasha Gardens, un loc superb unde se pot vedea ruinele unei vechi constructii otomane.

Am urcat apoi pana la cetatea veche denumita Heptapyrgion of Thessalonika, o fortareata din epoca bizantina si otomana situata pe langa Acropola. Foarte interesant a fost aici faptul ca, desi este o veche fortareata cu ziduri daramate si multe ruine, o parte din aceasta cetate este restaurata si locuita. Prin urmare, eu zic ca merita vizitata.. 🙂

Dupa aceste vizite istorice, ne-am hotarat totusi sa mergem mai aproape de mare, si am coborat spre Turnul Alb. Acolo este o promenada foarte frumoasa pe malul marii, cu multe terase, restaurante, magazine si multe activitati. Una dintre acele activitati este plimbarea cu vaporul de pirati. Este o plimbare de aproximativ 30 de minute in jurul portului cu un vapor ca de pirati, super interesant decorat; a fost o experienta super interesanta atat pentru copii, cat si pentru noi. Biletul consta in achizitionarea unei bauturi de la bord, asa ca, puteai savura un Aperol Spritz in timp ce vaporul plutea pe mare intr-o plimbare relaxanta. Din punctul meu de vedere, putea merge si mai departe in larg, dar presupun ca au traseul deja bine stabilit; data viitoare, inchiriem o barca si mergem si intr-o excursie pe mare.

Si bineinteles ca nu puteam rata o destinatie noua fara o mica sesiune de shopping, nu..?

In drum spre hotel ne-am oprit la unul din shopping mall-urile lor, mai mult din curiozitate. La intrarea in mall nu era neaparat nevoie de masca, ei fiind destul de relaxati in privinta asta. Aveau dozatoare de solutie dezinfectanta la fiecare intrare in mall si la fiecare intrare in magazin. Te puteai plimba linistit prin mall fara masca, asa cum spuneam, insa accesul in magazine era permis doar cu masca. Evident ca am tinut masca pe fata pe toata perioada plimbarii noastre prin mall. Better safe than sorry zic eu.. 😉

Nu ne-am plictisit de stat la piscina si plimbat pe la terase insa, cum noi suntem mai exploratori, ne-am horatat sa mai schimbam destinatia si sa mergem si mai spre munte. Insa, despre aceasta aventura o sa va povestesc intr-un articol viitor.

Drumul spre casa a fost unul la fel de linistit ca si la dus. Nu am intampinat probleme la granita, nu am avut nevoie sa aratam nici un document in afara de pasapoarte insa, am observat la granita cu Romania ca deja se formau coloane pe sensul de iesire din tara. As putea spune ca am fost destul de inspirati sa alegem aceasta perioada pentru vacanta pentru ca, asa cum va spuneam si la inceputul articolului, deja conditiile nu mai sunt aceleasi.

Sper ca si unii dintre voi ati fost inspirati sa fugiti putin in vacanta in perioada in care masurile de relaxare abia incepeau si ati prins vreme si destinatie frumoasa. Lasati-mi intr-un coment unde v-ati hotarat sa plecati in vacanta si ce impresie ati avut.

Pana data viitoare, va doresc sa aveti grija de voi!

Va pup,

E.