Am doi copii si una dintre marile temeri este ca vor merge la gradinita, vor merge la scoala si mai departe… Mi-e teama de momentele in care ei se vor simti neajutorati acolo, vor avea nevoie de ceva si nu intotdeauna cineva ii va ajuta, cineva nu va fi langa ei… nu stiu ce va fi in mintea lor in acele momente… se simt parasiti, se simt singuri…? Poate de asta este nevoie ca sa iti formezi independenta, insa mie mi se pare o forma putin mai brutala de a o face… Asta este insa teama mea, interioara, cu care trebuie sa ma descurc, din care trebuie sa invat si sa vad cum o aplic…
Cum nu erau indeajuns grijile mele, astazi am citit o declaratie care m-a socat!
Premierului interimar, Sorin Cimpeanu, spune ca scolile nu au autorizatie cu privire la protectia contra incendiilor, din 19.000 de scoli doar 1.295 au autorizatie. Doar 1.295 de scoli sunt sigure pentru copilasii nostri. Care sunt cei norocosi si care nu?
As vrea sa vad si eu lista cu scolile care sunt sigure! Daca se intampla un mic incendiu la o scoala care nu este protejata? Cine salveaza acei copii nevinovati, acei copii care isi pun soarta in mainile noastre ca si parinti, ca ii ducem intr-un mediu protejat si ca avem grija de ei?
Sunt sigura ca nici un parinte NORMAL la minte nu si-ar lasa copilul intr-o scoala nesigura, neprotejata!
M-am saturat sa aud, ” merge si asa” sau “lasa ca la noi nu se intampla” … NICIODATA SA NU SPUI NICIODATA!!!
VREM SA SE REPETE TRAGEDIA DE LA #COLECTIV ?!?
Dragilor, simt ca pe zi ce trece se descopera din ce in ce mai multe nereguli in tara asta! Daca nu intervenim acum si aici, vom merge spre mai mult rau decat spre mai bine. Simt ca innebunesc de fiecare data cand citesc cate o stire care ma anunta ca atat eu cat si copiii mei si alte milioane nu suntem in siguranta, din cauza “oamenilor” care ne conduc.
“EXPLICATIA” lui Sorin Cimpeanu cand fost intrebat care este motivul pentru care scolile nu au autorizatie PSI: “procedura de autorizare pentru paza si securitate contra incendiilor nu este nici simpla, nici rapida si nici ieftina…
Proiectul de autorizare trebuie facut de catre factori atestati. Are costuri ce se situeaza intre 10, 12 – 15.000 de euro si durata de realizare de 6, 7, 8, 12 luni in functie de complexitatea fiecarei cladiri, fiecarui amplasament. Exista o slaba capacitate cu privire la asigurarea acestor servicii. A existat si o atentie insuficienta acordata in ultimii 25 de ani acestui aspect” (sursa hotnews.ro).
Te intreb Domnule Cimpeanu:
De ce doar acum faceti aceste investigatii?
Cine va plati in cazul unei tragedii la una dintre cele 18.000 de scoli fara autorizatie?
V-ati trimite dumnevoastra sau vreunul din colegii politicieni copiii in aceste scoli ?
Eu cred ca NICIUNUL dintre cei care trebuie sa plateasca NU VA PLATI si in acelasi timp nici NU va trimiteti copii la acele scoli pentru ca va permiteti scoli private, scumpe, la care noi muritorii de rand doar visam!
De la declaratia dansului, si-au mai “amintit” 4000 de scoli ca au autorizatie PSI dar totusi raman mult peste 10.000 de scoli cu zeci de mii de copii care nu sunt in siguranta!!!
Sper doar ca vor face ceea ce au promis, si nu numai in scoli…