Imi veti spune ca este usor sa ai o zi perfecta in Barcelona. Asta pana cand ajungi la fata locului si constati ca, fata in fata cu multitudinea locurilor de vizitat, nu stii incotro sa o apuci mai inainte.
Prima vizita in Barcelona pentru noi a fost foarte scurta (doar 2 zile) si nu m-am bucurat cu adevarat de ea, insa dupa cateva luni am revenit intr-o vacanta in Spania si am petrecut mai bine de o saptamana pe meleagurile catalane.
Daca si tu esti la o prima vizita in Barcelona, iata mai jos unde am fost, ce am vazut si care sunt recomandarile mele ca excursia ta in Barcelona sa fie perfecta:
- Inainte de toate, alege-ti hotelul in centrul istoric al Barcelonei, aproape de port, in Cartierul Gotic sau pe langa Las Ramblas. In acest fel vei putea parcurge la pas zona, fara a pierde timp pe transport. Pentru putina eleganta si lux incearca Hotel Neriin Barri Gòtic sau Hotel 1898 pe La Rambla. Noi ne rezervam hotelul direct de pe siteul hotelului sau de pe booking.com .
- Incepe dimineata cu o ceasca de cafea cu lapte – cafè amb llet – si cateva produse de patisserie in Plaça de Sant Josep Oriol, piata pitoreasca din inima vechiului cartier Barri Gòtic. Asa ai energie pentru ziua ce te asteapta.
- Porneste vizita din Cartierul Gotic, un adevarat muzeu in aer liber. Iti recomand sa vezi muzeul de istorie – Museu d’Historia de Barcelona – apoi sa mergi la Catedrala Gotica. De pe acoperis ai o priveliste minunata, nu o rata. Daca mai vrei timp de odihna, incearca terasa in aer liber de langa muzeul Frederic Marès . Fa-ti apoi drum catre Forul roman, acum Plaça de Sant Jaume și nu te opri pana nu vezi cea mai frumoasa cladire gotica a zonei – Basilica de Santa Maria del Mar. In spatele ei, pe Carrer de Montcada ai Muzeul Picasso.
- Pranzul il iei in Marcat de Santa Caterina, la cateva minute de muzeul Picasso. Incearca Bar Juan unde pranzul te va costa 11€ ( mie mi-a placut arròs negre– orez cu peste gatit cu cerneala de sepie, desi nu imi plac fructele de mare… a fost foarte bun) sau Cuines de Santa Caterina, unde ai un meniu ce abunda in preparate mediteraneene si sushi. Ca alternativa, poti merge 15- 20 minute pana la malul marii, in districtul La Barceloneta, unde restaurantele servesc peste si fructe de mare proaspat pescuite. Noi am incercat restaurantul Suquest de l’Almirall.
- Ia metroul din La Barceloneta catre Passeig de Gracia și viziteaza cele doua cladiri clasice ale lui Gaudí: Casa Batlló și La Pedrera. Evident, o amiaza dedicate lui Gaudi nu ar fi completa fara sa vezi Bazilica La Sagrada Familia. Toate trei vizitele dureaza circa 3 ore.
- Este timpul pentru cina. Cum insa localnicii nu iau cina inainte de ora 21.00, incearca traditionalele tapas – mergi la De Tapa Madre sau la barul Tapas 24. Daca vrei sa inchei ziua tot cu Gaudi, cina o servesti la Casa Calvet, unul dintre proiectele sale timpurii.
Cu siguranta la final de zi, veti avea ca si mine picioarele obosite, dar un mare zambet de fericire.
Mai sunt cateva locatii superbe de vizitat in Barcelona, insa vi le povestesc in alte postari!
Va pup!
E.