Imi plac cartile. Le citesc cu mare drag si ma relaxez cand intalnesc in ele personaje si intamplari haioase.

Zilele trecute am avut surpriza si onoarea sa fiu invitata de Editura Corint Junior la lansarea cartii “Felix, asta-i culmea”, primul roman grafic romanesc, romanul de debut al lui Robert Nitoi.

Cum am primit un exemplar electronic inainte de lansare, curioasa din fire, am savurat rapid cateva pagini. Haios.
Farse de copii menite sa-ti smulga cate un zambet la fiecare paragraf. Ilustratii haioase care iti introduceau si vizualul vorbelor. M-am distrat copios.
Asa ca sambata, cand era ploaia mai frumoasa, am pornit spre Bookfest  la lansarea cartea “Felix, asta-i culmea”.
A fost ceva inedit pentru mine pentru ca cei de la Editura Corint Junior m-au rugat sa spun cateva cuvinte despre carte. Evident ca am avut emotii (nu e ca si cum le-as fi povestit lui Mihaita si Mariei despre aventurile din carte), dar imi amintesc ca am marturistit ca mi-a placut foarte mult ce am citit si ca astept continuarea romanului.
Mai stiu ca am pasat microfonul catre trei pustoaice vloggerite, absolut dementiale. Cand zic pustoaice, inseamna 10-12 ani. “Cititoare de cursa lunga”, cum au fost prezentate. A fost o reala placere sa le vezi; atat de mici si totusi atat de serioase. Cool!!
La final a luat cuvantul si scriitorul nostru haios care, plin de emotii, ne-a explicat povestea cartii si de unde a inceput totul: o parte sunt povestile lui din copilarie, altele sunt din relatia cu fiul sau care acum are 14 ani.
Altfel, plimbandu-ma prin targul de carte, m-am bucurat sa vad ca inca sunt apreciate cartile si ca online-ul nu i-a atras chiar pe toti in mijlocul tornadei sale.
M-am bucurat sa vad copii de toate varstele alaturi de parinti sau bunici si am fost surprinsa – si onorata – sa acord autografe chiar daca nu era un concert al meu.
Una peste alta, a fost un inceput de zi super interesant in care am cunoscut oameni minunati.
Va recomand si voua romanul “Felix, asta-i culmea”,  fie ca il luati pentru copilul sau nepotul vostru, sau chiar pentru voi insiva. E o carte foarte haiosa care sigur va va descreti putin fruntile.
Asa ca, la carte inainte!!
Va pup,
E.