Cu toate ca nu mi-am facut niciodata planuri la inceput de an, am zis sa incep de aceasta data o traditie. Am auzit ca dorintele se indeplinesc doar daca sunt scrise, asa ca am inceput anul 2019 prin a-mi scrie pe blog lista mea de rezolutii.

Nu sunt cinci, nici zece, ci 16 dorinte si planuri pe care vreau sa le bifez in urmatoarele 12 luni pentru a deveni o persoana mai buna, pentru a fi mai linistita si impacata cu mine insami.

1. In 2019 mi-as dori sa fiu mai indrazneata! De fel, imi place sa stau in banca mea si sa nu ma bag in seama fara sa fiu intrebata. Anul acesta mi-am propus sa las timiditatea si modestia la o parte si sa  indraznesc mai mult, pentru ca doar asa voi avea parte de lucrurile pe care mi le doresc.

2. Mi-am propus sa fiu mai generoasa si sa ajut mai mult. Chiar daca am ajutat de-a lungul anilor atat oameni nevoiasi cat si cateva animalute, exista mereu loc de mai bine. Anul asta imi propun sa fiu mai activa si mai implicata, iar acest lucru il fac in primul rand pentru sufletul meu.

3. Mai multe calatorii? Oh, da. Vreau mai multe vacante. Prin prisma activitatii mele de artista sunt mereu de drumuri, insa imi propun mai multe iesiri alaturi de familia mea “just for fun” in cat mai multe locuri atat din tara, cat si din strainatate. O croaziera pe vapor e una din dorintele de pe lista de anul acesta!

4. In 2019 vreau sa lucrez cu cat mai multi producatori straini. Muzica este viata mea, chiar daca in ultima perioada a fost pe un plan secundar. Am muncit insa foarte mult la noi piese, am petrecut mult timp prin studiouri si sunt gata de un comeback.

concert aniversar 18 ani dj project ellie white adela popescu giulia mira

 

5. Mi-am propus sa fiu mai fericita! Nu ma intelegeti gresit, sunt foarte multumita si fericita cu viata mea insa mereu poti merge acel “extra mile” pentru a nu avea regrete. Anul acesta vreau sa zambesc mai mult, sa iubesc mai mult si sa fac si persoanele din jurul meu sa se simta mai iubite si mai apreciate.

6. Sunt deschisa sa invat lucruri noi! Am avut mereu o pasiune pentru pictat; am si pictat cate ceva acum cativa ani…. Poate anul acesta o sa duc aceasta pasiune la nivelul urmator si o sa iau lectii de pictura si o sa ma implic in mai multe proiecte artistice. Mereu e loc de frumos in viata noastra, nu?

7. Vreau sa mananc mai sanatos. Niciodata nu e prea tarziu sa incepi sa ai grija de tine, iar primul pas este sa ai grija de alimentatia ta. Chiar daca anul trecut mi-am cam facut de cap cu mancarea, anul asta imi propun sa mananc mai multe legume, mai multe fructe si sa beau mai multe sucuri naturale si sa renunt la carne, produse semipreparate si la dulciuri. Recunosc, imi va fi foarte greu sa renunt la dulciuri.

8. In 2019 imi propun sa imi fac mai multi prieteni. Acum, ca stau sa ma gandesc la asta, 2018 a fost un rollercoaster. Au intrat oameni noi in viata mea, dar au si iesit foarte multi; chiar si persoane la care nu ma asteptam…  Vreau sa fac “curatenie” in lista mea de prieteni si vor ramane doar cei care merita, iar locul celor care vor pleca va fi luat de oameni noi. Nu are sens sa imi consum energia cu persoane care nu isi merita locul alaturi de mine si de familia mea. Nu, nu suntem exclusivisti, suntem doar satui de prieteni nesinceri. Out with the old, IN with the new!

9. Daca tot facem curatenie printre prieteni, ar fi bine sa facem curatenie si printre lucruri. In 2019, ne apucam de aruncat ce este inutil, vechi si nefolositor, pentru a face loc in casa. O casa aerisita este mult mai linistitoare decat una plina de lucruri nefolositoare. Redecorez, donez ce se poate dona si arunc ce nu se mai poate folosi.

10. Vreau sa fiu mult mai impacata cu mine. Anul trecut a fost unul foarte stresant. Ne-am mutat o perioada la Brasov, iar mutarea m-a afectat mai mult decat am crezut. Eram irascibila, nervoasa, deprimata, asa ca am luat decizia de a ne muta inapoi la Bucuresti. Anul asta va fi un an de echilibrare sufleteasca. O sa iau lectii de yoga, m-am apucat sa meditez si sa ies mai mult cu prietenii, o sa merg la Spa atunci cand simt ca am nevoie… Vreau sa ma rasfat pentru ca merit acest lucru!

11. Accent pe sanatate. Sportul este pe lista mea de prioritati de anul acesta. Imi place foarte mult sa fac miscare, dar de multe ori sunt fie prea obosita sau prea comoda pentru a mai face cate ceva. Anul asta insa, imi propun sa las lenea la o parte si sa lupt cu mine insami.

 

12.  Vreau sa investesc mai mult in relatia mea. Ne-am lasat coplesiti amandoi de nevoile zilnice, de copii si de job, astfel ca am cam uitat sa fim “noi”. In 2019 imi propun sa fim mai mult “noi doi”, sa ne aducem aminte de ce anume ne-a adus impreuna, sa ne regasim ca si cuplu.

13. Mai putin timp petrecut online, mai mult timp petrecut in natura. Trebuie sa invat sa las telefonul din mana, care a devenit oarecum o obsesie, si sa ma bucur mai mult de lucrurile mici din jurul meu. O sa plantez flori in curte, o sa-mi fac propria gradina de legume si vreau sa iau parte in actiuni ecologice.  Sunt atat de multe lucruri pe care le poti face pentru a te deconecta de la lumea virtuala.

14. Vreau mai mult timp pentru mine. Imi place foarte mult sa citesc, dar anul trecut a fost atat de incarcat, atat emotional cat si fizic, incat nu am apucat sa citesc decat vreo 3 sau 4 carti. Anul asta imi propun sa-mi imbogatesc biblioteca si sa imi redecopar pasiunea pentru citit.

15. In 2019 as vrea sa fiu mai rabdatoare. Chiar daca sunt o fire pasnica si las foarte mult de la mine, uneori ma enervez din nimic. Anul asta vreau sa imi schimb obiceiul si sa fiu mai rabdatoare. Cu copiii mei, cu mama, cu persoanele cu care interactionez..

16. Mi-am propus sa fiu mai aproape de familie. Recunosc ca relatiile cu familia mea s-au cam racit inca din momentul in care am plecat la facultate si cu toate ca vorbim des ne vedem rar. Anul acesta imi propun sa fiu mai aproape de mama, de fratele meu si de bunici. Imi propun sa ii vizitez mai des si sa ne reconectam.

Voi v-ati facut lista de prioritati si planuri pe anul asta? Daca da, atunci sper sa va tineti de ea!