Salutare tuturor. Nu ne-am mai auzit de ceva timp aici; ne-am vazut insa zilnic pe paginile de facebook si de instagram, unde am fost alaturi de voi cu poze si cu muzica. Si, din ce mi-ati spus, perioada de izolare a trecut parca putin mai usor. Pentru asta, va multumesc. Ne-am fost alaturi unii altora, si asta ne-a apropiat si ne-a dat un sentiment de normalitate.

Acum insa, perioada de izolare s-a incheiat si, teoretic putem sa ne intoarcem la viata de dinainte; dar nu toti. De ce nu toti..? Pentru ca, asa cum ati aflat, nu s-au deschis toate domeniile de activitate; cele “neesentiale” sunt inca blocate. Artistii, actorii si celelalte persoane “neesentiale” mai au de asteptat pana sa isi poata relua activitatea.  Putem insa spera la vremuri mai bune.

Si atunci, cum arata viata de dupa izolare..? Cum ne-a schimbat aceasta perioada..? Ce am invatat..? Ce nu am invatat..?

Pai, din ce vad eu, viata de dupa perioada de izolare ne-a schimbat pe multi. Pe unii dintre noi ne-a facut mai activi, mai increzatori, mai optimisti, mai oportunisti, in timp ce altora le-au crescut temerile si disperarea, i-a bagat in depresie si i-a facut sa se inchida si mai mult in ei. Sunt oameni care aleg in mod constient sa stea in casa, chiar si dupa ce restrictiile au fost ridicate, de teama infectarii, sau pur si simplu pentru ca li se pare mai ok, mai “normal” sa faca treaba asta. Altii insa, abia au asteptat sa iasa din case, ca leii din cusca, si au umplut orasele, parcurile si drumurile publice.

Este normal sa fie asa, pentru ca suntem toti diferiti, si fiecare dintre noi reactioneaza in mod diferit la stres. Si pentru ca, aceasta perioada de izolare a fost un factor de stres major pentru multi dintre noi, dati-mi voie sa va spun cum m-a afectat pe mine.

Dupa cum multi dintre voi stiti, iar cei care nu stiti si cititi acest articol, veti afla acum, chiar inainte de impunerea carantinei, eu am lansat un single nou, “Ce va ramane din noi”, pe care il puteti asculta aici.

In mod normal, urma o perioada de promovare, ceea ce includea emisiuni radio si tv, interviuri, concerte de promovare, si asa mai departe. Ei bine, la fix o saptamana dupa lansare, guvernul ne-a inchis in case, iar promovarea single-ului meu s-a oprit brusc. Am fost obligata sa ma mut exclusiv in zona online, si sa incerc acolo sa promovez piesa pentru care lucrasem in ultima perioada si pe care abia asteptam sa v-o arat si sa o cant alaturi de voi. Evident, asta m-a afectat psihic si fizic, cu atat mai mult cu cat, in ultima perioada, radiourile nu au fost foarte receptive la ultimele mele lansari.

Am inceput astfel o lupta cu mine insami. Pentru a nu cadea prada depresiei, am inceput sa mananc putin spre deloc ( am avut zile in care nu mancam nimic ), am facut yoga in prima faza pentru a-mi linisti gandurile si inima, si apoi m-am dus spre iubirea mea, fitness-ul, pe care l-am practicat zilnic, fara exceptie. Era o modalitate de evadare, momente pe care le-am impartasit si cu voi uneori, iar pentru mine insemna o ora in care mintea mea se gandea la altceva, si nu la realitatea cruda care mi se asternea in fata ochilor zi de zi.

Am inceput sa vorbesc in fata camerei, si asa au aparut si primele vlog-uri. Am descoperit ca imi place sa fac treaba asta, asa ca acum ma gandesc serios sa imi indrept atentia si spre o cariera de speaker (dar mai e mult de lucru pana acolo )

Nu am parasit nici o secunda muzica si, intr-o zi mi-a venit ideea de a ma inregistra in timp ce va cantam o piesa. Ma gandeam ca va fi one time thing si ca voi continua cu vlog-urile vorbite, insa reactiile din partea voastra au fost atat de pozitive incat m-am gandit sa mai fac treaba asta si a doua zi, si in ziua de dupa, si in curand a devenit o obisnuinta zilnica. Si trebuie sa recunosc ca mi-a facut mare placere sa va cant piesele care mie mi-au placut foarte mult de-a lungul anilor dar pe care, in mod obisnuit nu as fi avut ocazia sa le cant. Era o alta evadare din cotidian, un mic impuls optimist, un scop care devenise zilnic. Si zi de zi ne vedeam pe facebook si pe instagram; eu va cantam, voi imi multumeati, imi trimiteati propunerile voastre de melodii, eu le ascultam si, daca se nimereau pe stilul meu si mi se potriveau pe voce le cantam, daca nu, nu. Si asa, cu jocul asta zilnic au trecut doua luni.

M-am gandit la lucruri frumoase, haioase si optimiste pe care sa le impartasesc cu voi, mostly pentru a nu cadea eu insami prada disperarii si a depresiei pe care o simteam suflandu-mi in ceafa.

Oamenii reactioneaza brutal la depresie si la disperare. Poate nu neaparat cu forta fizica, dar mintea umana este un loc incurcat in care te poti pierde cu mare usurinta daca ratezi drumul. Si eu am incercat sa nu ma pierd in labirintul din mintea mea care ma striga secunda de secunda si ma ademenea cu vorbe mieroase. Nu stiu daca am reusit complet; timpul va spune..

Asa, am ajuns in data de 15 mai. Am putut iesi din casa si merge mai departe de supermaket, dar nu am iesit nicaieri; din doua motive: – primul, pentru ca nu aveam unde sa merg, constienta fiind ca parcurile vor fi pline si drumurile la fel, iar al doilea, pentru ca in noaptea de 14 spre 15 mai, am avut o tentativa de furt in casa. Am spus despre acest eveniment neplacut atat pe paginile de facebook si de instagram, cat si pe la tv, asa ca nu va mai plictisesc acum cu detalii.

Pe parcursul izolarii am avut doua tentative de furt intelectual, adica au fost persoane care au incercat de doua ori intr-o luna sa imi fure conturile de facebook si de instagram. De doua ori intr-o luna. Cum m-a facut asta sa ma simt…? In nici un caz importanta. Daca prima data m-am panicat, m-am speriat, am plans si m-am enervat, a doua oara deja ajunsesem sa nu imi mai pese. Eram atat de satula de atacurile astea care veneau si intr-o perioada super incarcata emotional pentru mine, incat am cedat psihic si am zis : “luati-le! stergeti-le, faceti ce vreti cu ele, nu ma mai intereseaza! Le iau de la zero!”

Am avut norocul de fiecare data sa le recuperez, si astfel sa nu pierd timpul si banii investiti in ele.

Dar sa nu credeti o secunda ca astfel de lucruri nu isi pun amprenta pe psihicul oricarei persoane, si ca nu o afecteaza pe termen lung. Sunt gheare de care nu mai scapi niciodata. Le ascunzi adanc in subconstient, incerci sa faci abstractie de ele si de efectele lor asupra activitatilor tale zilnice, dar sunt acolo; si tu stii asta.

OK. Si iarasi am ajuns in data de 15 mai. Evident ca, pentru a simti ca fac si eu parte din majoritatea care se intoarce la munca, mi-am programat sedinte la salon si la studio. Am inceput sa lucrez, am pregatit deja idei care asteapta sa fie lansate desi, in acest moment sunt bani aruncati pe fereastra, avand in vedere faptul ca radiourile se focuseaza pe alt playlist, iar concertele sunt inexistente. Dar totusi, trebuie sa fac asta, pentru ca asta sunt, asta fac si asta iubesc! Respir muzica, traiesc prin muzica, iar fara muzica as fi pierduta. Asa ca, sa nu ma mai intrebati daca am renuntat la muzica, pentru ca asta nu se va intampla niciodata. Daca nu o sa-mi auziti piesele la radio, sa stiti ca le puteti asculta oricand pe paginile mele de socializare, pe youtube, pe spotify, pe soundcloud, si pe toate celelelate retele de muzica.

Viata mea dupa izolare nu arata prea roz. Sunt un rollercoaster de emotii. Am zile mai bune, si zile mai putin bune. In toata nebunia asta emotionala insa este si un lucru bun si anume, faptul ca, amestecul asta de emotii ma inspira sa creez piese, sa scriu versuri si sa scot din mine tot ce e mai frumos si mai pur. Nu e usor, recunosc asta. Sunt zile in care nici eu nu ma mai suport; dar trebuie sa merg mai departe, sa traiesc cu ce a fost si sa ma gandesc la ce va fi, oricum ar fi.

Pentru voi insa, voi fi mereu la un click distanta..

Va multumesc ca ati fost alaturi de mine in perioada asta grea, si va promit ca eu voi fi mereu alaturi de voi.

Sper ca voua v-a fost mai usor si ca viata voastra este mai dreapta si mai calma. Sper ca planurile voastre sunt mai usor de realizat, si ca toata nebunia asta a fost mai mult ca o vacanta, si mai putin ca o reorganizare a intregii voastre vieti.

Va pup,

E.