Salutare dragilor.

Fiindca am tot fost pe drumuri in ultima perioada, nu am apucat sa va povestesc cum a fost pe varful Mytikas al Muntelui Olimp. But here it is!

Voi incepe prin a va spune ca a fost cea mai intensa exeprienta din viata mea, ceva cu care nu credeam ca ma voi intalni vreodata, dar o experienta pe care mi-as dori sa o repet cat de curand.

Dar cum a inceput aceasta nebunie..? Pai, a inceput cu prima noastra vacanta in Grecia, cand am fost mai mult pentru relaxare, si mai putin pentru urcat pe munti. Primisem informatia ( gresita de altfel ) ca am putea ajunge pe Muntele Olimp ( noi ne gandeam la varful acestuia ) cu masina din dotare, asa ca am tot rascolit in stanga si-n dreapta, am ratat drumuri si am gasit carari de pe care nu credeam ca vom scapa intregi sau cu masina pe toate cele patru roti pana intr-un final cand ne-am dat batuti si ne-am multumit cu o manastire si o pestera pe care sa le vizitam. In acel moment nu stiam ce inseamna varful Mytikas, dar asta ne-a ambitionat sa revenim in Grecia pentru a ne atinge obiectivul, acela de a ajunge pe Muntele Zeilor. Asa ca, dupa ce am revenit in tara, am planuit reintoarcerea in Grecia pentru a ajunge unde ne-am dorit. Intre timp, cei de la Hotel Dimatis  unde am stat si cand am fost cu copiii, ne-au recomandat un ghid cu care sa mergem pana la destinatia finala. Pana atunci aflasem ca de fapt, singurul mod de a ajunge pe Varful Mytikas, cel mai inalt dintre cele 3 varfuri ale Muntelui Olimp este pe jos.  Asa ca, ne-am trezit dimineata devreme, ne-am imbracat si incaltat corespunzator, ne-am urcat in masina ghidului si am pornit spre munte. Ce trebuie sa stiti este faptul ca, desi poti ajunge pe varf si singur, eu va recomand sa va luati un ghid cu voi si sa fiti pregatiti pentru un urcus cu inclinatie de aprox. 90 de grade. Asa ca, este important sa aveti haine usoare pe voi, si incaltaminte care sa va ajute sa puteti escalada cu usurinta munti stancosi si imprevizibili. Diferenta pe care a facut-o ghidul nostru, pe langa faptul ca ne-a oferit increderea necesara pentru a face acel traseu, a fost si aceea ca a venit pregatit cu casti de protectie pentru noi si sfori cu care ne-am legat unul de celalalt, pentru a urca si cobora in siguranta. Aveti in vedere faptul ca este un traseu foarte periculos, si chiar oameni experimentati si-au pierdut viata acolo. O singura secunda de neatentie face diferenta intre viata si moarte.

Desi, pentru multi dintre cei care merg acolo, traseul de urcare este din Litochoro, ghidul nostru ne-a dus cu masina pe un drum stiut doar de oamenii locului si de alti ghizi, asa ca am urcat cu masina pana la vreo doua ore distanta de mers pe jos pana pe Mytikas. De acolo insa, am luat-o la pas, admirand frumusetea locului plini de emotie si nerabdare.

Prima oprire a fost la Varful Skolio, care este al doilea ca si inaltime dupa Mytikas, cu o altitudine de 2911m. Aici am facut un mic popas, ne-am tras sufletul si am admirat frumusetea care ni se intindea la picioare. Linistea locului era intrerupta doar de adierea vantului.

Un alt avantaj in a avea un ghid este faptul ca poti afla lucruri pe care nu le stie multa lume. Curioasa din fire, am intrebat de ce nu creste nici un fel de vegetatie pe Mytikas si in imprejurimi, tot peisajul fiind format doar din stanci. Iar ghidul nostru, foarte dragut de altfel, mi-a spus ca, de fapt, ceea ce face muntele Olimp sa fie atat de special este faptul ca, la o analiza geologica, cercetatorii au aflat ca stancile nu sunt deloc europene, ci sunt formate din placi tectonice africane. Cu alte cuvinte, acum multi multi ani, placile tectonice africane s-au intalnit cu placile tectonice europene, iar aceasta imbinare a dus la crearea Muntelui Olimp. Interesant, nu…? Si mie mi s-a parut la fel.

Dupa acest mic popas de pe Varful Skolio, ne-am legat hamurile, ne-am pus castile pe cap, Thanasis ( ghidul nostru ) a pregatit sfoara, si ne-am pregatit sufleteste de ultima parte a drumului, cea mai periculoasa de altfel.

De pe acest varf trebuie sa cobori printr-o trecatoare ingusta si abrupta pana la un mic platou, iar de acolo urmeaza cam o ora de urcat si coborat pe stanci inclinate si poteci alunecoase. Dupa aceasta ora, ajungi pe Muntele Zeilor, Varful Mytikas (2918 m). Nu mai e nevoie sa spun ca acolo simti ca bati la poarta Olimpului, ca te umpli de energie si ca simti ca traiesti. Energia locului este imbatatoare, iar daca ai noroc si de cer liber, poti vedea  pana la Thessaloniki. Noi am avut noroc de soare dar si de vant, asa ca privelistea nu a fost atat de ofertanta. Chiar si asa, sentimentul a fost de neuitat.

Nu va culcati pe o ureche, coborarea de pe Mytikas este la fel, daca nu chiar mai grea decat urcarea. Un singur pas pus gresit si poti aluneca in hau. Simt aici nevoia de a va repeta indemnul de a vizita Varful Mytikas cu un ghid experimentat care poate fi alaturi de voi in momentele dificile.

Desi am mers ore intregi admirand caii salbatici care populau acest tinut stancos, desi am urcat si coborat stanci alunecoase si periculoase, desi am respirat aer de la 2918m inaltime, desi nu mancasem aproape nimic in ziua aceea, ma simteam mai vie ca oricand, mai energizata ca niciodata si mai plina de fericire pura ca niciodata. Am descoperit atunci o pasiune, pasiunea de a urca pe cei mai inalti munti, de a respira aer curat, de a simti bucuria pura, de a trai.

Pentru unii dintre voi, ceea ce spun eu poate parea putin artistic, daca nu chiar dramatic; insa pentru cei care au trait experiente similare, pentru cei care au trait “trezirea”, ceea ce spun eu nu este deloc strain. Ati simtit-o, ati experimentat-o, ati gustat-o, ati auzit-o, ati trait-o!

Si partea minunata este ca, aceasta energie pe care o iei cu tine de acolo, sta cu tine o lunga perioada de timp. De fiecare data cand te vei gandi la momentul acela te vei simti ca si cum atunci pasesti din nou pe Muntele Zeilor. Te vei simti ca prima data. Si vei zambi ca si atunci. Ce putin asa mi se intampla mie. 🙂

A fost o experienta de neuitat, un lucru pe care nu ma gandeam ca il voi face vreodata. Dar, cum viata este asa cum este, iar lucrurile se intampla exact asa cum trebuie sa se intample, uite-ma facand si treaba asta, cocotandu-ma ca o capra salbatica pe munti stancosi si indragostindu-ma de acest sentiment.

Nu mai e nevoie sa spun ca voi reveni cu drag de fiecare data aici. Voi sta la acelasi hotel cu oameni dragi si minunati, voi manca aceeasi mancare gustoasa gatita cu drag si voi admira aceleasi privelisti linistitoare.

Sper ca experienta mea de pe Varful Mytikas v-a trezit si voua dorinta de a ajunge acolo. M-as bucura sa imi spuneti cum a fost cand ati ajuns acolo prima data sau daca va faceti planuri sa mergti acolo in urmatoarea perioada.

Oricum ar fi, eu va mai las o serie de poze cu care sa va hraniti imaginatia.

Va pup,

E.