Salutare dragilor,
In urma articolului pe care l-am postat in weekend, revin de aceasta data cu un comunicat pe care l-am primit si care-mi da speranta ca lucruri bune se intampla in tara noastra. Cred ca este si datoria noastra sa dam aceste vesti mai departe si sa sustinem astfel de initiative. Toate detaliile le gasiti in comunicatul de mai jos.
În prima parte a anului 2021, Salvaţi Copiii România investeşte 1 milion de Euro în dotarea secţiilor de pediatrie şi terapie intensivă neonatală, a căror stare s-a deteriorat în context pandemic
Prima dotare: Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş cu sprijinul Libris.ro
Târgu-Mureș, 4 februarie 2021: Intervenţia medicală rapidă şi adecvată ar putea reduce mortalitatea în rândul copiilor cu vârsta între unu şi patru ani, ale cărei principale cauze sunt leziunile traumatice (o rată de 8,7 la 100.000 de locuitori), afecţiunile aparatului respirator (7,3 la 100.000 de locuitori), tumorile (4,3 la 100.000 de locuitori) şi malformaţiile congenitale (2,9 la 100.000 de locuitori), potrivit datelor centralizate de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) pentru anul 2019.
Organizaţia Salvaţi Copiii România extinde programul de combatere a mortalităţii infantile în secţiile de pediatrie din spitalele din ţară, afectate de o subfinanţare acutizată în contextul pandemiei. Prima dotare de amploare din județul Mureș are loc la Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş, cu sprijinul Libris.ro și cuprinde echipamente medicale în valoare de peste 70.000 de Euro.
Totodată, vor fi dotate şi Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, cu echipamente în valoare de 66.265 Euro – dispozitiv Unique CFM pentru monitorizarea EEG, ECG, rSO2 în completarea sistemului de hipotermie controlată, aparat ventilaţie tip nCPAP, ventilator de transport, robot de UV, 2 monitoare de funcţii vitale și Spitalul Clinic Județean Mureș cu echipamente în valoare de 13.735 Euro – monitor funcții vitale și masă radiantă.
În prima parte a anului 2021, vor fi dotate cel puțin 10 unităţi medicale, cu aparatură în valoare de 1.000.000 de Euro. Mecanismul de redirecţionate a 3,5% din impozitul pe venit către secţiile de pediatrie şi neonatologie este una dintre sursele importante atât de finanțare, cât şi de solidaritate socială.
Din punct de vedere al evoluţiei mortalităţii pe segmentul de vârstă 1-4 ani, în anul 2019, faţă de anul 2018, se remarcă creşteri ale mortalităţii primei copilării în judeţele:
- Tulcea (de la 12,6 la 100.000 locuitori la 66,6 la 100.000 locuitori)
- Neamț (de la 39,2 la 100.000 locuitori la 66,8 la 100.000 locuitori)
- Teleorman (de la 8,8 la 100.000 locuitori la 27,5 la 100.000 locuitori).
Scăderi ale mortalităţii s-au înregistrat în judeţele:
- Dâmbovița (de la 69,4 la 100.000 locuitori la 16,3 la 100.000 locuitori)
- Bistrița-Năsăud (de la 64,2 la 100.000 locuitori la 21,8 la 100.000 locuitori)
- Giurgiu (de la 40,6 la 100.000 locuitori la zero cazuri la 100.000 locuitori).
Medicul pediatru Mihai Gafencu, Preşedinte al Organizaţiei Salvaţi Copiii România, a explicat necesitatea unei dotări cât mai rapide a secţiilor de pediatrie: „Pandemia a pus o presiune mare pe întreg sistemul medical, nu doar pe secţiile speciale dedicate tratării cazurilor de COVID-19. Şi dacă acestea din urmă au fost finanţate şi dotate din cauza urgenţei pandemice, secţiile de pediatrie s-au confruntat cu lipsuri ce sunt deseori cele cronicizate.
Mai mult, contextul epidemiologic a făcut ca deplasarea copiilor cu boli cronice către spitalele din centrele mari să fie diminuată, iar secţiile de pediatrie din oraşele mici sunt, de multe ori, precar dotate din punct de vedere al aparaturii medicale performante. De aceea, dotarea acestora este o urgenţă medicală dar şi socială”.
INVESTIŢIE MAJORĂ: 70.000 de Euro, cu sprijin LIBRIS.ro
Una dintre dotările de amploare din județul Mureș este aceea a Secţiei de Cardiologie de la Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş, unde lista de aşteptare pentru cazurile care nu reprezintă urgenţe medicale este mare, iar secţia de terapie intensivă dispune doar de 13 paturi. În acest moment, lista de aşteptare pentru operaţie cuprinde peste 50 de copii, cu malformații corectabile, a căror stare şi prognostic se deteriorează în aşteptare.
Astfel, cu sprijinul clienților Libris.ro, Organizaţia Salvaţi Copiii România a dotat Centrul Cardiovascular Pediatric cu echipamente medicale vitale în valoare de peste 70.000 Euro, precum Rampă oxigen salon – 12 bucăți pentru 2 saloane, Rotem Stigma sistem automat de monitorizare a sângerării prin trombelastometrie și Staerter kit , Lavoare aseptice reanimare 5 bucăți, Lavoare bloc operator 3 bucăți.
Programul de fundraising inițiat de Libris.ro și Salvați Copiii România în urmă cu şase ani a depășit astfel un prag important. Clienții Libris.ro – cea mai mare librărie online din România – au donat în tot acest timp echivalentul a aproape jumătate de milion de Euro, fonduri care au fost folosite pentru dotarea unora dintre cele mai importante centre medicale din țară.
Cititorii Libris.ro au fost alături de Savați Copiii încă din decembrie 2014 în demersul organizației de a susține sănătatea copiilor din spitale. Donațiile cititorilor au contribuit la realizarea a 14 dotări cu echipamente medicale de ultimă generație. Doar în anul 2020, au fost achiziționate echipamente medicale în valoare de 110.000 de Euro.
Valoarea medie a donației cititorilor de-a lungul celor 6 ani de parteneriat a fost 4,5 lei, cel mai ridicat nivel fiind înregistrat anul trecut, respectiv 5.24 lei.
“În urmă cu 6 ani nu anticipam să contribuim cu o asemenea sumă: 500.000 Euro părea un prag greu de atins. Ne bucurăm că solidaritatea cititorilor care aleg Libris.ro este într-o continuă creștere și că împreună putem fi alături de Salvați Copiii, oferind un sprijin activ în dotarea unităților medicale și nu numai”, a explicat dl. Virgil Oniță, CEO Libris.ro.
“Parteneriatul cu Libris.ro este unul dintre cele mai vechi și consecvente pe care le avem la nivel local. Fiecare comandă care primește o donație din partea cititorilor reprezintă un semn că aceștia sunt empatici față de mesajul Salvați Copiii, iar deschiderea lor către proiectele Salvați Copiii este un semn de încredere.
De asemenea, pe lângă sprijinul companiilor, mizăm și pe solidaritatea tuturor celor ce doresc să se implice, completând formularul de redirecţionare a 3,5% din impozitul pe venit. Ne dorim să existe și mai multe companii și persoane fizice care să urmeze acest exemplu”, declară Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.
În România se efectuează între 300 şi 350 de operaţii de chirurgie cardiovasculară pediatrică anual, dar rămân nerezolvate aproximativ 600-700 cazuri anual, care se transferă de la un an la altul, cu consecinţe negative asupra calității vieţii şi prognosticului acestor copii.
În prezent, centrul cardiovascular pediatric din Târgu Mureş este singurul cu activitate completă în regim 24/7 pentru chirurgie cardiovasculară pediatrică şi cardiologie pediatrică clinică şi intevenţională.
Doctorul Horaţiu Suciu, șeful Institutului de Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș, a explicat: „Dacă până acum exista şi posibilitatea de a trimite în străinătate cazurile care depăşeau capacitatea de absorbţie a sistemului nostru sau aceea ca echipe antrenate pentru a face diferite misiuni să vină în România, în acest moment aceste canale sunt închise. E nevoie de o dotare urgentă, pentru a nu ţine copiii pe lista de aşteptare”.
ZID PENTRU SPITALE, cu 3,5% din impozitul pe venit
„Întărirea capacităţii spitalelor de a trata cazurile pediatrice este crucială. Ţine de fiecare dintre noi să punem piatră cu piatră, astfel încât copiii noştri să fie în siguranţă, iar medicii să ştie că nu sunt singuri. Mecanismul de redirecţionare a 3,5% din impozitul pe venit către secţiile de pediatrie şi neonatologie este vital pentru asta”, declară Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.
Toti cei care doresc să se implice pot trimite formularul de redirecţionare a 3,5% din impozitul pe venit pe adresa sustinator@salvaticopiii.ro , pentru dotarea maternităților și secțiilor de pediatrie din România cu echipamente medicale performante. Termenul limită de depunere este 25 mai iar formularul se poate descărca de pe www.salvaticopiii.ro/redirectioneaza.