Recent, am raspuns unor intrebari din cadrul unui interviu, desi nu am mai facut asta de ceva timp, simtind nevoia de a ma retrage putin din lumina reflectoarelor. 

Insa, mi-a placut modul de abordare al jurnalistei si i-am raspuns intrebarilor, foarte pertinente de altfel. 

Si una dintre intrebari era legata de nunta noastra de anul acesta. Ma intreba de ce am facut nunta, daca am tot spus de-a lungul anilor ca nu cred ca un act poate lega doi oameni. 

Si, asa cum i-am spus si ei, cred in continuare ca NU un act leaga doi oameni. Cred cu tarie ca doi oameni nu ar trebui sa stea impreuna doar de dragul casatoriei, sau de dragul unui copil, sau de “gura lumii”, sau din cauza altor motive care mai de care mai absurde. 

Ce aduce impreuna in primul rand doi oameni? Ce ii face sa vrea sa fie impreuna? Eu cred ca iubirea este cea care aduce oamenii impreuna si ii face sa vrea sa ramana impreuna. Orice altceva se numeste relaxie toxica, si acea relatie ar trebui bine analizata de catre cei doi membri fondatori. 

Daca m-au invatat ceva cei 16 ani de relatie este faptul ca, inelul ala nu face nici o diferenta, sau  ca semnaturile pe o hartie nu schimba sentimente. Daca iubesti pe cineva, il\o vei iubi si fara lucrurile astea doua.  Ce conteaza este respectul reciproc, aprecierea, modul in care treceti prin furtunile vietii – pentru ca vor fi din plin -, comunicarea, care este ESENTIALA pentru o relatie de durata, si modul in care acceptam diferitele ticuri care vor aparea atat la noi cat si la partener pe parcursul anilor. Pentru ca, la inceput it’s all about flowers and butterflies, dar pe urma se mai atenueaza din ele, si ramane restul. Daca nu ii poti suporta rosul unghiilor, sau sforaitul, sau mirosul picioarelor, sau a respiratiei, sau modul in care soarbe cafeaua sau ciorba din lingura, sau multe alte mici detalii ca acestea, atunci relatia aceea va deveni din ce in ce mai sufocanta pe masura ce va trece timpul, si te vei gasi la un moment dat ca vei exploda de furie acumulata si necomunicata! Si nici un inel nu va schimba treaba asta! Si semnaturile alea vor fi numai bune de alergat prin tribunale cu ele. 

Asa ca, eu nu incurajez casatoria asa ad-hoc, de dragul ideii in sine. 

In schimb, incurajez locuitul impreuna cat de mult se poate INAINTE de casatorie, descoperirea reciproca pentru a vedea compatibilitatea si in afara patului, dezvoltarea comunicarii in vederea rezolvarii problemelor care vor aparea pe parcurs, precum si statul efectiv impreuna, ca doi prieteni,  fara a simti ca vrei sa-ti spanzuri partenerul pentru ca se scobeste in nas sau se scarpina la… locurile intime. Doar asa iti poti da seama daca merita sa cheltui o gramada de bani pe o nunta, sau mai bine faci altceva de banii aia. 

Stiu foarte bine ca traim intr-o societate care inca incurajeaza casatoria pentru ca “asa trebuie”, fara a se gandi la modul in care cei doi oameni se vor desfasura in cadrul acelei casatorii, pe principiul “voi faceti nunta, vedeti dupa cum o fi”. Si daca dupa vreo doi ani de casatorie oamenii aia isi scot ochii si ajung sa se distruga emotional unul pe celalalt sau daca, Doamne fereste mai vine si un copil care le va pune la incercare relatia subreda, atunci acei oameni ajung in punctul in care nici unul nu mai vrea sa ramana in relatie. Si, uite asa se distrug doua sau trei vieti – in functie de numarul de copii aparuti intre timp. 

Stiu ca multi ma vor critica pentru modul in care vad eu lucrurile si le expun aici, insa as vrea sa le spun acelor oameni ca, daca voi ati trecut prin ceva urat, nu inseamna ca si generatiile urmatoate trebuie sa treaca prin asa ceva. Este semn de evolutie emotionala sa incercam sa le oferim copiilor nostri un viitor mai bun decat am avut noi. 

Eu imi voi incuraja copiii sa isi ia tot timpul necesar pentru a-si cunoaste partenerul inainte de a face acest pas destul de decisiv. 

In cazul nostru, cei 16 ani au fost cu bune si cu rele, cu fericire si tristete, cu bucurii si suparari. Desi au fost momente pe parcurs in care am vrut sa punem stop, ceva ne-a impins sa mergem mai departe. Iar faptul ca am facut nunta dupa 16 ani si doi copii, a fost mai mult o celebrare a faptului ca am invatat sa trecem peste furtunile din viata noastra. Nu stim ce ne rezerva viitorul, insa noi am evoluat amandoi, si sper sa mai crestem si de acum inainte tot impreuna. Inelele si actele au fost doar o formalitate, nu ne-au legat sau ne-au adus impreuna. Noi am ales sa luptam impreuna pentru noi, nu ne-au obligat semnaturile sa facem asta. Insa, am ajuns in punctul asta dupa multe lupte interne – fiecare cu noi insine- precum si dupa multe lupte externe – intre noi doi. 

Asa ca, ce vreau eu sa va zic este sa nu va grabiti.. aveti timp sa fiti si casatoriti, daca asta va doriti cu adevarat. Cred ca cel mai important este sa vreti sa fiti impreuna.. restul sunt doar detalii.. 🙂

Dar cum fiecare dintre noi avem povestea noastra si drumul nostru in aceasta existenta, toti suntem responsabili de deciziile noastre. 

Va las mai jos cateva poze de la nunta noastra care a fost de vis. 

Zi cu soare sa aveti.

Va pup,

E.