Salutare dragilor.

Dupa cum bine stiti, martisorul simbolizeaza inceputul primaverii. Si, cum orice inceput ar trebui sa vina cu sperante de mai bine, tot asa ar trebui sa fie perceputa si notiunea de “martisor”, ca o speranta de vreme mai buna, de o primavara usoara, si nu in alt fel.

Insa, acest mesaj a inceput incet incet sa fie prost perceput de multe persoane care il asociaza cu o zi in care “ele” ( persoanele in cauza ) trebuie sa primeasca un cadou! Si, chiar daca martisorul este simbolic, un mesaj, o speranta, se pare ca ziua de 1 martie a ajuns sa fie o zi a cadourilor care mai de care mai scumpe, mai impresionante si mai impersonale, si mai putin simbolistice si simple.

Imi aduca aminte ca, in copilarie eram indemnati sa ne cream propriul martisor, fie ca era vorba de o felicitare, fie ca era vorba de un obiect mic. Si da, munca ne era rasplatita in zambete si imbratisari, iar pentru noi, copii fiind, era mai mult decat de ajuns.

In ziua de astazi insa, suntem “incurajati” aroape obsesiv sa cumparam : martisoare care mai de care mai impresionante, cadouri care mai de care mai scumpe, flori care mai de care mai impopotonate, si asa mai departe, evitand subtil transmiterea mesajului simplu si elegant pe care banalul “martisor” il transmite.

Vreti sa stiti ce am “primit” eu anul acesta de 1 Martie? Un martisor mic, simplu si dragut, pe care mi l-am si agatat in piept, si o floare culeasa de Mihaita din padure, si atat. Le-am spus clar baietilor mei ca nu vreau sa cheltuie mai mult decat era necesar pentru a sarbatori prima zi de primavara, si asta au facut. Simbolul primaverii este, exact asa cum ii si spune numele, un simbol, si nu un obiect. 

As vrea sa incercam sa ne readucem aminte de vremurile acelea mai simple in care munca unui copil era rasplatita cu zambete si nu cu bani, as vrea sa ne readucem aminte de perioada in care copiii erau incurajati sa isi dezvolte imaginatia intr-un mod creativ, as vrea sa ne readucem aminte de importanta simbolistica a vremurilor si sa nu mai dezvoltam o manie a shopping-ului, as vrea sa respiram adanc si sa ne bucuram de momentele acestea simple, dar pline de incarcatura emotionala si sa nu mai gonim spre un ideal greu, daca nu chiar imposibil de atins. As vrea sa intelegem simbolul , si nu nevoia de a epata, as vrea sa ne luam un moment pentru a aprecia lucrurile marunte, si nu sa ne mai sclipeasca ochii dupa luciri false de diamant. 

Se pare ca a devenit greu sa facem lucruri simple. Haideti sa incercam.

Voi ce parere aveti despre importanta zilei de 1 Martie?

Cum ati vrea sa intampinati venirea primaverii..?

Lasati-mi parerea voastra intr-un comentariu.

Va pup, 

E.

Credit foto: nationalfm.ro