Ma uit cu disperare cum zboara timpul si ma intreb unde si cand s-a dus..

Ma uit acum la copiii mei si vad cum s-au transformat din copilasii dulci cu carlionti blonzi care imi sorbeau fiecare cuvant in copiii minunati care aproape m-au ajuns in inaltime, cu toate provocarile varstei lor. 

Ca mamă de preadolescenti, mă aflu într-o perioadă de schimbări constante și provocări neașteptate. Este o călătorie fascinantă, dar, totodată, plină de întrebări și momente în care mă simt neputincioasă în fața transformărilor prin care trec copiii mei. Nu mai sunt acei copii mici, dependenti de mine, dar nici adolescentii rebeli de care tot auzim. Sunt un amestec între cele două, iar eu învăț să țin pasul cu acest echilibru delicat.

Transformările Fizice

Unul dintre primele lucruri care m-au surprins a fost cât de rapid se schimbă fizic copiii mei. Deși citisem despre pubertate și schimbările hormonale care vin odată cu ea, nimic nu te pregătește cu adevărat pentru ziua în care îți vezi copilul crescând parcă peste noapte. Înălțimea, forma corpului, toate se schimbă, și odată cu ele vin și întrebările despre ce este normal și ce nu.

Știu că aceste schimbări fizice pot provoca multă nesiguranță. Încerc să fiu acolo, să-i încurajez, să le ofer explicații, dar și să le respect intimitatea. Este o linie fină între a fi sprijinul de care au nevoie și a le respecta spațiul personal, mai ales când unele subiecte, cum ar fi menstruația sau schimbările hormonale, pot deveni jenant de discutat.

Emoțiile Intense și Sensibilitatea

Dincolo de schimbările fizice, ceea ce mă provoacă cel mai mult este felul în care emoțiile devin din ce în ce mai intense. De la un copil vesel și deschis, acum mă confrunt cu Mihai cu momente de tristețe inexplicabilă sau izbucniri de furie care, uneori, mă iau pe nepregătite. Știu că hormonii joacă un rol major în aceste stări emoționale fluctuante, dar nu e întotdeauna ușor să rămâi calm și răbdător când nu înțelegi ce anume declanșează aceste schimbări bruște de dispoziție.

Încerc să-l ascult și să nu judec, dar uneori mă simt copleșită. Vreau să-l protejez de tot ce e negativ în lume, dar în același timp trebuie să învăț să-l las să-și exprime emoțiile și să găsească soluții. O parte din mine vrea să-i rezolve toate problemele, dar cealaltă parte știe că are nevoie să învețe să le rezolve singur.

Prietenii și Presiunea Grupului

Pe măsură ce preadolescentii mei își dezvoltă relațiile de prietenie, îmi dau seama cât de important este acest aspect pentru ei. Prietenii sunt acum centrul universului lor, și, uneori, am impresia că orice facem noi ca familie este pus pe locul doi. E greu să accept acest lucru, dar înțeleg că face parte din procesul de creștere.

Totuși, presiunea grupului este o realitate cu care mă confrunt și mă întreb constant dacă fac alegerile corecte. Vreau să le dau libertatea de a-și alege prietenii, dar sunt momente când îmi fac griji că influențele exterioare ar putea să nu fie întotdeauna pozitive. Comunicarea deschisă rămâne esențială pentru mine. Încerc să discut cu ei despre presiunea socială, despre ce înseamnă să fii tu însuți, chiar dacă asta înseamnă să nu te conformezi cu grupul. Însă nu este întotdeauna ușor să le transmit asta fără să par prea autoritară.

În Căutarea Identității

Una dintre cele mai mari provocări pentru mine este să înțeleg că, la această vârstă, copiii meu își caută identitatea. Fiecare alegere, fie că este legată de haine, muzică sau hobby-uri, este un pas în această căutare. Încerc să-i susțin, chiar dacă uneori preferințele lor nu sunt deloc în acord cu ale mele.

Îmi amintesc și eu cum a fost să trec prin acea perioadă de nesiguranță și căutare, și încerc să-mi aduc aminte că acest proces este unul normal și sănătos. Tot ce pot să fac este să-i sprijin, să le ofer sfaturi și să le las spațiu să exploreze, chiar dacă asta înseamnă să fac un pas înapoi.

Cum Încerc să Gestionez Toate Aceste Schimbări

Recunosc că nu am toate răspunsurile și că învăț pe măsură ce trec prin aceste momente. Ce funcționează pentru mine este să am răbdare și să nu uit că și eu, ca părinte, trec printr-o perioadă de adaptare.

       Ascult mult: Chiar și atunci când nu spun direct ce îi frământă, încerc să-i ascult. Fie că este vorba de o poveste aparent banală despre școală sau de o discuție despre prietenii lor, ascultarea atentă îmi oferă indicii despre ce se întâmplă în lumea lor interioară.

• Ofer sprijin necondiționat: Le reamintesc constant că sunt aici pentru ei, indiferent de situație. Încerc să nu-i judec și să nu reacționez exagerat atunci când fac greșeli, pentru că știu că asta face parte din procesul de învățare.

• Mențin deschise liniile de comunicare: Chiar dacă nu întotdeauna doresc să vorbească, le arăt că sunt mereu deschisă să discutăm orice subiect, oricât de incomod ar părea.

• Stabilesc limite clare: Încerc să găsesc un echilibru între a le oferi libertate și a stabili reguli clare. Este important să simtă că au spațiu să-și dezvolte independența, dar și că există limite pentru a-i proteja.

Creșterea unui preadolescent este o provocare pe care o înfrunt zi de zi. Îmi dau seama că această perioadă vine cu multe încercări atât pentru mine, cât și pentru ei. Cu toate acestea, cred că este și o perioadă frumoasă, în care avem șansa să ne cunoaștem mai bine și să ne dezvoltăm relația într-un mod diferit. Fiecare zi aduce ceva nou, iar eu învăț să accept că nu pot controla totul, dar pot fi acolo pentru ei, oricând are nevoie.