Amintiri…
Noi doi suntem plimbareti de felul nostru. Ne place sa ne urcam in masina si sa plecam oriunde. Vrem ca si copiii nostri sa aiba acelasi spirit aventuros, asa ca, de mici ii plimbam peste tot cu noi. Nu ratam nici o ocazie de a ne arunca bagajul in portbagaj, copiii in scaunele si sa plecam…. unde vedem cu ochii. Acum cateva saptamani a fost randul orasului meu natal, Buzau sa il trecem in revista. Familia este foarte importanta pentru noi, asa ca ne dorim ca ai nostri copii sa-si cunoasca radacinile. Am vizitat in special satul in care mi-am petrecut copilaria, fiecare vacanta de vara si de iarna, locul de unde am cele mai frumoase amintiri din copilarie.
Cu toate ca are 91 de ani si o operatie la sold de nici un an, bunica mea se tine destul de bine. Este plina de viata si, in ciuda operatiei, merge incet incet. Sunt foarte mandra de ea.
Pasind in curtea in care parca timpul s-a oprit in loc, m-au napadit amintirile, si m-am intors in timp cand eram doar un copil venit in vacanta. Am intrat in casuta mica unde toate aratau ca acum 20 de ani: aceleasi tablouri, doar cateva poze mai actuale adaugate in ramele vechi, aceeasi patura asezata frumos pe pat, aceeasi masa unde ne luam cina in noptile reci de iarna, aceleasi geamuri mici parca desprinse din povestile lui Creanga, aceeasi bunicuta micuta, cu maini muncite careia i se umple ochii de lacrimi de fiecare data cand ne vede.
Visez adesea locurile astea, si ma trezesc tot timpul cu un sentiment de emotie si dor…
Mihaita a vazut pentru prima data in viata lui oi si mielusei. A cutreierat cu Doru imprejurimile, dar abia astept sa mai creasca amandoi si sa mergem impreuna sa le arat locurile copilariei mele. Sa le arat garla unde vara ma scaldam alaturi de copiii din sat, sa le arat malul de rachita unde ne jucam “pistoale” si “ascunselea”, sa ne cocotam in corcodusi si sa ne umplem burtile de fructele mici si acrisoare, sa vizitam satul in care am invatat sa merg si care rasuna de strigatele bunicii cand ne chema seara la masa, sa le arat unde am mers prima data la gradinita, sa intram in biserica mica ce de sarbatori se umplea pana la refuz de credinciosi iar noi, copiii ne bucuram mereu cand primeam bunataturi, sa le arat ce-mi umple mie sufletul de amintiri frumoase, sa le arat Raiul meu!
Nu, nu vor trai aceleasi lucruri pe care le-am trait eu, nu vor simti aceleasi lucruri pe care le simt eu de fiecare data cand merg acolo, dar vreau sa le vada si sa faca parte din viata lor, din amintirile lor!
Am devenit putin emotionala scriind articolul asta, asa ca iau o pauza si va invit si pe voi sa-mi spuneti care sunt locurile care va fac sa va simtiti foarte bine.
