Trăim într-o tara în care mentalitatea predominanta este cea a avutului, a posesiilor.
Bine, recunosc ca nici pe mine nu m-ar deranja sa am vreo “douajde” de case, vreo “cinspe” mașini și bani gârlă în cont, dar nici nu mor fără ele…
Probabil din cauza firii mele mai visătoare, aeriene ar spune unii, nu pun preț pe lucrurile materiale. Nu-mi place sa ma simt ținută într-un loc de o rata la banca pe douăzeci de ani, sa trăiesc tot timpul cu teama ca “trebuie” sa fac banii de rata, altfel risc sa pierd casa, sa trăiesc după prea des auzita fraza: “sa am dom’le casa mea, sa știu eu seara când pun capul pe perna, că-i a mea!”
Viata mea e pe drumuri, tot timpul pe picior de plecare, tot timpul cu un bagaj facut; acasă vin doar sa ma odihnesc, sa ma încarc de energie înainte de următoarea expediție! Eu sunt o fire libera, un suflet nomad ce nu poate sta prea mult într-un singur loc!
Sincer, ma plictisesc! Îmi place sa experimentez stiluri și traditii, sa cunosc locuri și oameni noi, sa vad lumea asta mare!
Acasă poate fi oriunde, dacă alături de tine ai familia!
Drumul este prietenul meu, fie ca e pe patru roti sau cu doua aripi!
Peste tot in jurul meu vad oameni tot mai preocupati “sa aiba” ceva! Ce nu inteleg oamenii acestia este faptul ca, atunci cand vom pleca de pe lumea asta, n-o sa plecam cu casele dupa noi, nici cu masinile din dotare, nici macar cu hainele de pe noi. Plecam doar cu sufletul plin de amintiri; ca sunt placute sau nu, tine de fiecare persoana in parte.
La asta vreau eu sa lucrez toata viata mea, sa-mi creez amintiri cat mai frumoase care sa ma insoteasca in drumul cel lung de dupa viata asta.
Nu ma intelegeti gresit, imi plac si mie lucrurile materiale : casele, masinile (in special SUV-urile americane), hainele frumoase si pantofii (o, da, am o slabiciune pentru pantofi), accesoriile si toate lucrurile ce fac viata putin mai…interesanta, dar imi place mai mult sa-mi iau copiii si sotul de mana si sa plecam oriunde in lumea asta mare! Cat mai putem, pentru ca timpul asta trece atat de repede, incat nici n-o sa ne dam seama cand n-o sa mai putem nici macar iesi din casa…
Zicala asta, sincer, se aplica in multe cazuri. Mie mi s-a parut mai cuprinzatoare pentru ce subiect am vrut sa dezbat.
Eu cu Doru am o relatie destul de echilibrata as spune eu. Nu e relatia perfecta, dar nici nu tindem spre perfectiune. Suntem prieteni inainte de toate. Asta inseamna ca ne spunem orice, glumim despre orice subiect care ar putea fi tabu pentru multe cupluri, suntem alaturi unul de celalalt in orice situatie, si in special, avem incredere unul in celalalt.
Hmm… si cu asta cred ca am atins o coarda sensibila…
Ok, multe cupluri spun ca au incredere unul in celalalt, dar ce inseamna asta? Pai, sa va spun ce inseamna in cazul nostru. Increderea noastra consta in faptul ca ne oferim libertate. A-i oferi unui barbat libertate, adica a nu-l ingradi de teama ca la fiecare pas facut fara tine, va “poposi” in alta parte, este cea mai puternica arma a unei femei.
Iata cateva sfaturi pentru o relatie frumoasa, nu perfecta!
In primul rand, asigura-te ca esti cu persoana potrivita! Degeaba il iubesti sau o iubesti daca el sau ea nu are ochi pentru tine, nu?
In al doilea rand, fii sincer sau sincera cu tine si vezi daca te simti bine in compania partenerului tau sau a partenerei. Gandeste-te daca va vedeti impreuna si peste 10 ani, daca ii poti suporta tabieturile (pleoscaiturile, suflatul nasului, sforaiturile, epilatul, machiajele, glumele proaste la care radeai la inceputul relatiei, dezordinea sau ordinea excesiva, etc.) fara sa-ti vina sa-i dai o tigaie in cap! Daca raspunsul e da, atunci sunteti pe calea cea buna. Noi doi suntem impreuna de aproape 9 ani si am stat impreuna non stop vreo 5 fara sa ne plictisim unul de celalalt (acum, sincer, tanjesc dupa momentele alea cand ne urcam amandoi in masina si strabateam tara in lung si-n lat impreuna…).
Putina gelozie e buna, te face sa te simti iubit si apreciat. Multa gelozie nu e buna, te face sa te simti dominat, constrans, legat de un picior. Lipsa geloziei iar nu e buna, inseamna ca trebuie sa schimbi persoana, pentru ca sigur nu esti in centrul atentiei partenerului care va fi tot timpul in cautari.
Daca il iubesti, lasa-l sa plece! Nu-i ingradi viata partenerului cu gelozia ta si cu lipsa ta de incredere in tine! Da, ai citit bine! Gelozia excesiva se naste din lipsa de incredere in tine in primul rand, lipsa de apreciere a ta la adevarata ta valoare, frustrari care se rasfrang asupra partenerului. Ofera-i libertate sa plece. Daca se intoarce la tine, e al tau/a ta. Daca nu mai vine, inseamna ca nu a fost niciodata al tau/a ta si trebuie sa mai cauti.
Sunteti prieteni inainte de a fi iubiti? Va puteti.spune orice fara sa ridicati suspiciuni sau sa va suparati? Atunci sunteti bine!
Orice relatie are it’s up’s and down’s. Nimic in viata nu este perfect, deci a tinde catre o relatie perfecta este uneori un vis irealizabil.
Ma uit afara si vad incet incet cum se duce caldura si soarele, semn ca se apropie toamna. Nu e neaparat anotimpul meu preferat, dar cum nu ne putem impotrivi naturii, nu avem decat sa ne conformam.. 🙂
Cand eram copil imi placea toamna pentru ca insemna inceperea scolii, revederea cu colegii si un an nou plin de experiente. Acum, ma gandesc la toate astea din punctul de vedere al lui Mihaita, pentru ca va incepe gradinita, se va revedea cu copiii din grupa lui, va mai fi crescut cu un an, deci experientele ii vor fi altele.
Si asa cum faceam si eu cand eram copil, si pe Mihaita a trebuit sa il innoiesc, sa ii pregatim garderoba de toamna.
Cel mai mult mi-a placut colectia C&A “Back to school” pe care m-am gandit ca ar fi util sa vi-o arat si voua, mai ales ca au un raport calitate-pret foarte bun.
Noi doi suntem plimbareti de felul nostru. Ne place sa ne urcam in masina si sa plecam oriunde. Vrem ca si copiii nostri sa aiba acelasi spirit aventuros, asa ca, de mici ii plimbam peste tot cu noi. Nu ratam nici o ocazie de a ne arunca bagajul in portbagaj, copiii in scaunele si sa plecam…. unde vedem cu ochii. Acum cateva saptamani a fost randul orasului meu natal, Buzau sa il trecem in revista. Familia este foarte importanta pentru noi, asa ca ne dorim ca ai nostri copii sa-si cunoasca radacinile. Am vizitat in special satul in care mi-am petrecut copilaria, fiecare vacanta de vara si de iarna, locul de unde am cele mai frumoase amintiri din copilarie.
Cu toate ca are 91 de ani si o operatie la sold de nici un an, bunica mea se tine destul de bine. Este plina de viata si, in ciuda operatiei, merge incet incet. Sunt foarte mandra de ea.
Pasind in curtea in care parca timpul s-a oprit in loc, m-au napadit amintirile, si m-am intors in timp cand eram doar un copil venit in vacanta. Am intrat in casuta mica unde toate aratau ca acum 20 de ani: aceleasi tablouri, doar cateva poze mai actuale adaugate in ramele vechi, aceeasi patura asezata frumos pe pat, aceeasi masa unde ne luam cina in noptile reci de iarna, aceleasi geamuri mici parca desprinse din povestile lui Creanga, aceeasi bunicuta micuta, cu maini muncite careia i se umple ochii de lacrimi de fiecare data cand ne vede.
Visez adesea locurile astea, si ma trezesc tot timpul cu un sentiment de emotie si dor…
Mihaita a vazut pentru prima data in viata lui oi si mielusei. A cutreierat cu Doru imprejurimile, dar abia astept sa mai creasca amandoi si sa mergem impreuna sa le arat locurile copilariei mele. Sa le arat garla unde vara ma scaldam alaturi de copiii din sat, sa le arat malul de rachita unde ne jucam “pistoale” si “ascunselea”, sa ne cocotam in corcodusi si sa ne umplem burtile de fructele mici si acrisoare, sa vizitam satul in care am invatat sa merg si care rasuna de strigatele bunicii cand ne chema seara la masa, sa le arat unde am mers prima data la gradinita, sa intram in biserica mica ce de sarbatori se umplea pana la refuz de credinciosi iar noi, copiii ne bucuram mereu cand primeam bunataturi, sa le arat ce-mi umple mie sufletul de amintiri frumoase, sa le arat Raiul meu!
Nu, nu vor trai aceleasi lucruri pe care le-am trait eu, nu vor simti aceleasi lucruri pe care le simt eu de fiecare data cand merg acolo, dar vreau sa le vada si sa faca parte din viata lor, din amintirile lor!
Am devenit putin emotionala scriind articolul asta, asa ca iau o pauza si va invit si pe voi sa-mi spuneti care sunt locurile care va fac sa va simtiti foarte bine.
Zilele trecute aveam o discutie cu niste prieteni despre ce inseamna NORMAL… Chiar, ce inseamna normal?
Pai sa va spun cum arata o zi “normala” la noi acasa…
Ieri, duminica, ne-am trezit relaxati, fericiti, cu piticii razand in jurul nostru prin pat. Toate bune si frumoase, am luat micul dejun ca de obicei, Maria cu tipete si plansete, iar Mihaita relaxat cu cereale si ce ii mai place dimineata. Una dintre diferentele dintre cei doi pitici ai nostri este mancarea… sau apetitul, Mihaita mananca aproape orice, iar cu Maria fiecare masa este o proba de foc.
Una peste alta se face ora 10 si ne gandim sa planuim ce sa facem astazi; sunt peste 35 de grade, vrem piscina, dar e aglomerat… vrem la mare. No, aici incep problemele, intram pe booking.com, cautam hoteluri pentru pitici sau, ma rog, mai pe plaja, aproape de plaja, departe de plaja… 🙂 Nu am gasit nimic liber!!! 🙂
Da, stiu ce o sa spuneti… nebunii!!! Sunt de acord, gasesti greu cazare de pe o zi pe alta, dar in aceeasi zi, imposibil!!! In cele din urma, am gasit ceva, dar surpriza … nu neaparat placuta, pretul pentru 2 seri erau aproape la fel de mult cat am platit pe o saptamana intreaga in Sicilia, la all inclusive!
Se pare ca desi imi doresc sa merg si in Romania la mare, NU AM REUSIT!
Asa ca m-am uitat putin mai jos pe harta si am “fugit repede”, nu incet, in BULGARIA. Desi, am auzit pareri multe, atat pro cat si contra, pe ultima suta de metri si in situatia in care eram, am hotarat rapid sa mergem acolo.
Intr-o ora eram cu bagajele in masina, copii asezati frumos in scaunele lor de masina, cainele la fel, dar fara scaun special 🙂 si hai la drum.
Pana sa iesim din Bucuresti, am avut deja hotelul rezervat in Balcik, un hotel care arata frumos din poze. Drumul a fost surprinzator de scurt fata de ceea ce ma asteptam, cel mai greu a fost, ca de obicei in zona Eforie, dar si la vama unde am stat aproape 30 minute. Am inteles ca de obicei nu se sta deloc.
M-a surprins placut sa vad ca se poate plati prin SMS taxa de pod de pe Autostrada Soarelui. A functionat foarte rapid, am dat sms la 7577 cu numarul de inmatriculare scris fara spații sau cratime (linii) urmat de un spațiu și numărul categoriei tarifare a autovehiculului (1 este pentru autoturisme si autovehicule sub 3,5 tone). Stiu ca v-am dat informatii mai detaliate decat fac de obicei, dar mi s-a parut foarte util si m-am gandit ca poate va foloseste 🙂
Sa revin, ca am deviat putin de la subiect…
Am ajuns in jurul orei 16:30 la Balcik, in apropiere de Albena si la prima vedere mi s-a parut foarte ok, asemanator cu litoralul nostru. Ne-au intampinat receptionerii, care au fost foarte draguti si serviabili.
Am primit o camera la etajul 8 cu o vedere absolut superba la mare si desi cam micuta, este foarte draguta si cocheta… oricum nu sunt neaparat adepta camerelor mari. Am pregatit micutii de baie si in nici 15 minute dupa ce am ajuns, eram cu totii in mare 🙂 Ne-am balacit vreo 2-3 ore, iar in jur de ora 20:00 am plecat sa luam cina, care, sincer, m-a dezamagit total… Nu insist pe acest detaliu, insa pentru mine unul dintre lucurile foarte importante la un hotel, mai ales atunci cand calatoresc cu micutii este ca mancarea sa fie cel putin decenta. Totusi, sper ca a fost doar o intamplare si am nimerit intr-o seara ciudata si inca incerc sa am un aer pozitiv in ceea ce priveste restul scurtei escapade in Bulgaria. Am gasit un loc frumos unde am servit cina si apoi ne-am plimbat pe plaja.
Acum am “impachetat” piticii, amandoi dorm linistiti dupa o zi mai mult sau mai putin normala… Pentru noi cel putin cam asta este normal. Mai avem 2 zile aici… Sper ca maine, la micul dejun si dupa, sa imi schimb parerea.
