Inainte de a incepe acest articol si a incepe sa judecati, lasati-ma sa va spun ca am doi copii. Mici inca, ce-i drept, insa timpul nu asteapta pe nimeni, iar baiatul meu de 8 ani deja ne-a pus marea intrebare : ” ce este sexul?”
Asa ca, eu consider ca este necesar sa scriu aceste randuri, iar cine are urechi de auzit si ochi de vazut, va lua din aceste randuri exact de ce are nevoie, si nu mai mult.
Generatia mea a crescut intr-o perioada in care sexualitatea era ceva tabu. Ceva despre care nu aveai voie sa vorbesti ca si copil, ca si adolescent, ci numai ceva ce aveai sa descoperi DOAR cand te casatoreai. Si, de cele mai multe ori era prea tarziu. Parintii nostri ( multi dintre ei, nu toti ) si-au dat seama pe parcurs ca nu este chiar ceea ce isi doresc ei, insa nestiind cum sa se exprime si cum sa vorbeasca despre subiectul “rusinos”, si-au ascuns frustrarile adanc in sufletul lor, iar ce a ramas in urma a fost ceea ce, pentru multi s-a transformat in neintelegere, care a dus in cele din urma, de cele mai multe ori la violenta – fie fizica sau psihica.
Multe dintre femeile din relatiile de atunci, si cred ca si mai departe de generatia noastra s-au simtit ca si prinse in cursa in cadrul relatiei, si nu putine dintre ele s-au simtit chiar violate “legal” – pentru ca pe sot nu ai cum sa-l refuzi cand acesta are pofte, nu-i asa?
Si, cand traiesti astfel de experiente, este normal ca nu ai cum sa perpetuezi decat aceeasi experienta de viata, aceleasi reguli stupide, acelasi mod “tabu” de a vedea o situatie simpla de altfel.
Insa, copiii din ziua de azi nu mai sunt ca si parintii nostri, nu mai sunt nici chiar ca noi. Copiii din ziua de astazi sunt fiinte de lumina foarte dezvoltate, foarte inteligente si capabile sa inteleaga lucruri pe care multi dintre noi nici acum nu le inteleg.
Cand o situatie este “tabu”, cand un lucru este interzis – sa vorbesti despre el sau sa il faci – atunci acel lucru va deveni si mai interesant in ochii oricui, si cu precadere in ochii curiosi ai unui copil. Atunci cand scoti interdictia din orice lucru, acel lucru isi pierde din putere, pri urmare nici interesul fata de acel lucru nu va mai fi la fel de mare.
Prin refuzul de a vorbi despre sex si sexualitate in general cu copiii tai, nu faci nimic altceva decat sa cresti puterea “tabu-ului” si de altfel sa ii sporesti curiozitatea copilului tau fata de acel lucru.
Daca ignori o problema, aceea nu va disparea. Va creste in continuare asemenea unei cangrene, cuprinzand orice in calea ei : inocenta, puritate, curiozitate, libertate, si intr-o clipire vei realiza ca problema mica este acum o tragedie.
Nu sunt neaparat impotriva introducerii educatiei sexuale in scoli, insa eu prefer ca primele notiuni despre acest subiect sa fie predate in intimitatea casei noastre.
Prefer sa ii explic eu copilului meu ” ce este sexul”, in loc sa afle din alte parti vreo metoda distorsionata si perversa a acestui lucru simplu si frumos de altfel.
Prefer sa le explic eu mecanica actiunii in sine, decat sa isi murdareasca imaginea cu filme porno sau poze deocheate, sa le spuna prietenii sau sa afle cum e intr-un mod urat, care le va umbri frumusetea momentului pentru totdeauna.
Stiu ca este greu sa treci peste rusinea subiectului care tie ti-a fost refuzat la randul tau atunci cand aveai nevoie sa stii, insa datoria noastra ca si parinti este sa ne depasim conditia, sa incercam sa fim exact asa cum ne-am fi dorit sa fie parintii nostri in relatia cu noi si nu sa continuam acelasi mod abuziv si ignornat care ne-a fost noua inoculat.
Sa nu iti faci vreo iluzie ca daca tu nu vorbesti cu fata ta despre sex – riscurile acestuia si metodele de preventie a unei sarcini nedorite sau a unei boli venerice, fata ta nu va descoperi singura ( poate nu in cel mai bun mod posibil) ce este acesta. Va descoperi, pentru ca asa functioneaza curiozitatea si presiunea sociala, insa este de datoria ta ca si parinte sa te asiguri ca are toate informatiile necesare si corecte ca sa faca alegerea potrivita atunci cand momentul se va ivi; si se va ivi, indiferent daca tu vrei sau nu, daca tu crezi sau nu.
Este de datoria ta ca si parinte sa te asiguri ca baiatul tau va sti ce sa faca atunci cand momentul va veni, sa stie cum sa se poarte – indiferent de alegerea facuta – si cum sa se protejeze la randul lui de bolile venerice care pot veni la pachet.
Nu judeca, pentru ca si tu ai trecut prin acele momente. Nu uita cum ai fost tu la randul tau; ce ti-ai fi dorit tu sa stii si nu ai stiut – a trebuit sa inveti pe calea mai grea – cum ti-ai fi dorit sa te porti sau cum ti-ai fi dorit sa se poarte partenerul/a cu tine.
Acestea sunt etape normale in viata FIECAREI persoane. Faptul ca tu ai trecut deja prin ele iar acum este randul copilului tau nu iti da dreptul de a-i refuza informatia sau de a-l stanjeni, de a-l face sa se simta rusinat sau chiar de a te purta in mod violent cu el.
In societatea in care traiesc copiii nostri, educatia sexuala este o nevoie, nu o optiune. Si spun asta strict din cauza faptului ca acum, copiii nostru sunt bombardati la propriu cu informatie : de la TV, de la telefoane, de la tablete, cam de pe orice dispozitiv legat la internet. Nu poti accesa o pagina pe online fara ca un pop-up cu vreo pagina a vreunui site porno sa nu iti sara in ochi. Gasesti pornografie peste tot, in orice format. Ce te face sa crezi ca daca tu le vezi, copilul tau nu le poate vedea?
Chiar vrei sa lasi acest subiect pe mana internetului? Chiar vrei ca ce va gasi copilul tau in online ( si va gasi, fii sigur!) sa ii distorsioneze imaginea asupra acestui lucru natural si frumos? Chiar vrei sa risti sanatatea psihica, emotionala si sexuala a copilului tau, refuzandu-i o discutie clara?
Am vazut ca multi, foarte multi dintre voi v-ati revoltat teribil la propunerea introducerii educatiei sexuale in scoli. Din ce cauza e asta? Repet intrebarea de mai sus : daca ignorati problema, credeti ca aceasta va disparea?
Credeti ca ai vostri copii nu vor descoperi pana la urma, intr-un mod sau altul cum sta treaba cu subiectul asta tabu – sexul?
Lasati credintele invechite exact acolo unde le este locul – in trecut, si incercati sa traiti in prezent, alaturi de incercarile prezentului. Daca traiesti in trecut, cum te poti bucura de momentul prezentului? Daca asculti de sfaturile unor oameni care nu au trait nici macar o secunda in momentul prezent – acest moment super tehnologizat, nu vei gasi niciodata intelegerea necesara si nu vei putea niciodata rezolva problemele prezentului.
Pentru ca, desi “problema” este veche, metodele de rezolvare se actualizeaza de la generatie la generatie. Ceea ce tie ti s-a inocluat ca fiind “tabu”, generatiei de astazi i se pare o normalitate pe care trecutul vrea inca sa o tina in zona “pacatului” si a “rusinii”.
Upgradeaza-te si tu, renunta la credintele invechite si traieste in prezent. Raspunde provocarilor cotidiene cu moneda actualizata, renunta la rusine si vorbeste deschis cu copilul tau despre orice curiozitate sau orice problema intampina acesta.
“Pentru sanatatea emotionala a copilului tau, petrece cat mai mult timp alaturi de acesta!” Insa, as mai adauga aici sa fii o prezenta activa, nu un lup la stana. Daca petreci timp alaturi de copilul tau, petrece-l in mod activ : interactioneaza cu el, joaca-te cu el, vorbeste cu el despre toate curiozitatile, necesitatile si problemele lui, indiferent de natura acestora – asta inseamna iubire NECONDITIONATA!
Acum cativa ani scriam un articol asemanator, dar “personajul principal” era primul meu copil, prima mea iubire adevarata – Mihaita. Acum este despre ea – a doua mea iubire adevarata.
Ocazional mai facem seri de “memorabilia”, seri in care ne uitam la poze de cand erau copiii mici; de cand s-au nascut pana in prezent, in diferite perioade din viata lor. Iar zilele trecute, cum se apropia ziua de nastere a Mariei, ne-am uitat la poze cu ea de cand era bebe, de cand a inceput sa mearga, de pe la gradi.. in fine, ati inteles ideea..
Cand stai zilnic cu copiii tai, nu sesizezi atat de mult schimbarile, nu iti dai seama atat de tare cum si ce repede trece timpul.. noi observam asta la haine, ca le schimbam tot la cateva luni, ca le raman mici.
Insa, atunci cand te uiti inapoi, realizezi cat de repede trece timpul, cat de repede cresc ei, si cat de mult se schimba; de la luna la luna, de la an la an.
Iar ea s-a schimbat sub ochii mei. A inflorit dintr-un bebelus dulce, adorabil si foarte dornic de atentie intr-o domnisoara superba ( evident ca fiecare cioara isi lauda puiul ), cu o personalitate puternica si cu un simt artistic extraordinar. Nu, nu imi doresc sa isi faca o cariera in zona artistica, dar daca asta isi va dori cu adevarat, voi fi alaturi de ea ( ei ) la fiecare pas!
Ma uit la ea si mi se umple inima de bucurie vazand-o atat de dezinvolta, atat de sigura pe ea, atat de adorabila si de iubitoare. Ma bucur sa vad cum exploreaza, incearca, experimenteaza, si nu se da inapoi de la nimic. E artista, si asta se traduce prin faptul ca este visatoare, putin lenesa uneori ( ii place sa doarma mult.. ), moody si putin drama queen, dar eu o inteleg perfect, iar noi ii dam spatiu sa se dezvolte asa cum isi doreste ea.
Iar ieri, in data de 31 mai, printesa mea a trecut acel prag, si a facut 6 ani.
Cum anul acesta data de 31 a picat in ziua de luni, iar pe data de 1 era liber ( ziua copilului ), evident ca nu ii puteam face petrecerea in alta zi decat in weekend. Si am ales ziua de sambata, mizand pe faptul ca oamenii erau inca nehotarati daca sa plece pe undeva sau nu.
Am facut lista invitatilor impreuna, ne-am hotarat la tema ( ea a vrut LOL ), iar sambata dimineata am inceput pregatirile ( fizice si psihice ) pentru petrecerea care s-a lungit pana aproape de miezul noptii. Au fost copii, a fost galagie, au fost baloane minunate de la Baloane Brasov, a fost Elsa in vizita pe la noi, iar tortul de la Sensation Cakes Design a fost, pe langa foarte delicios, si superb!
In timp ce copiii au avut casa intreaga pentru joaca, explorare si distrugere, pentru ca vremea este asa cum este in perioada asta, iar sambata a plouat de dimineata, noi adultii ne-am retras pe terasa, unde am putut vorbi in liniste, am putut bea o limonada si un pahar de vin. Invitatii au fost doar colegi de gradinita de-ai Mariei si copii din cartier, iar dintre adulti, am facut o lista stransa de prieteni foarte apropiati si nasii Mariei, cu care ne-am simtit absolut extraordinar!
Cand s-a lasat intunericul, le-am facut copiilor o surpriza si, cu ajutorul prietenilor nostri de la Baloane Brasov, am luminat cerul pentru cateva minute cu niste artificii colorate. Ne cerem scuze tuturor animalelor afectate de cele 3 minute de artificii, inclusiv catelusei noastre Daisy, care tremura de fiecare data.. 😀
Pe la ora 19.00 deja copiii au inceput sa se retraga spre casa, iar noi adultii ne-am lungit la vorba pana aproape de miezul noptii.. Si ce fain a fost… am ras, am baut, ne-am simtit bine…
Una peste alta, eu cred ca a fost o petrecere reusita, iar Maria si-a facut damblaua cu papusile LOL.. :-)))
Multumim tuturor invitatilor, tuturor colaboratorilor care au fost, ca de obicei, la inaltime, si multumim si copiilor ca au fost civilizati si nu au distrus nimic prin casa. :-))
Asta a fost petrecerea de sambata. Ieri insa, de ziua ei, am hotarat sa o scoatem in oras, la o masa festiva. Si am intrebat-o pe ea unde vrea sa mergem, in functie de ce mancare vrea; chinezescul a castigat, asa ca am gasit un restaurant chinezesc prin apropiere, am urcat copiii in masina si am mers la masa.
Mancarea extraordinara, compania perfecta, pozele de rigoare de dupa, si inapoi acasa la relaxare ( noi ), si ceva joaca alaturi de copiii din cartier – ei.
Si uite asa am mai bifat o zi de nastere, o petrecere alaturi de copii si baloane, o zi cu soare si cu ploaie, o zi in care am avut privilegiul de a fi in compania ei, celei mai dulci printese din lume, si a lui, celui mai frumos si inteligent baiat din tot universul.
Se pare ca a devenit o moda in ultimii ani ca proaspetele mamici sa-si imparta experientele si “intelepciunea” pe retelele de socializare, dandu-si cu parerea despre absolut orice subiect, intrebate fiind sau nu.
Desi multe dintre sfaturile primite sau date sunt pertinente, altele sunt de-a dreptul terifiante.
S-au facut grupuri si grupulete in care fiecare actiune si fiecare decizie luata fata de copil ( al tau sau al altei femei ) trebuie puricata si despicata in “saispe’ ” de atot-cunoscatoarele mamici cu pitici de cateva luni, maxim 1 an sau 2. Cata experienta poti acumula in aceasta perioada e cam greu de spus, dar se pare ca unele dintre ele au nascut intelepciunea insasi in momentul in care au adus pe lume un copil.
Si, Doamne fereste ca o alta mamica mai “rebela” sa nu asculte de ele, ca atunci se dezlantuie iadul pe retelele de socializare! Acea mamica va deveni stigmatizata, toate celelalte se vor alia impotriva ei, pe genul : ” cum a avut asta tupeul sa nu ne asculte pe NOI?? “, si se va ajunge la o isterie in masa in culbul acestor “know it all moms”!
Sfatul meu pentru voi..? Ca de la o mama cu doi copii cu varste de 8 ani si 6 ani este sa NU mai ascultati de nimeni!!
Sunteti proaspete mamici sau viitoare mamici? In primul rand, felicitari!!
Ce trebuie sa stiti..
1- Viata voastra NU s-a sfarsit! A luat sfarsit, intr-adevar, un capitol din viata voastra si a inceput unul nou, cu totul spectaculos!
2- Ce veti trai in primii doi ani de viata ai copilului vostru va fi o experienta de neuitat! Indiferent de cat doarme sau cat nu doarme copilul vostru, de cat mananca sau de cat nu mananca, de cand incepe sa mearga sau sa vorbeasca, totul este o experienta personala. Fiecare copil este unic si special, chiar daca in tabelul dezvoltarii fizice sunt anumiti parametri in care se incadreaza toti. Cum si cand se va incadra copilul vostru in acei parametri, asta tine de fiecare copil in parte. Nimic nu trebuie fortat, iar voi nu trebuie sa va frustrati daca al vostru copil a inceput sa mearga la 1 an in timp ce al vecinei a inceput sa mearga la 10 luni. Fiecare copil este diferit, si asta este ok si normal. Bucurati-va de fiecare reusita a copilului vostru si nu mai faceti comparatii.
3- Iubirea pe care o veti simti in momentul in care va veti tine copilul in brate pentru prima data va fi un gen de iubire pe care nu l-ati mai simtit niciodata!
4- Nu sunteti atotstiutoare!!! Ce functioneaza la copilul vostru, poate nu va functiona la copilul altei femei, asa ca nu va mai impuneti sfaturile si ideile. Sfaturile sunt date atunci cand sunt cerute, iar cei care le cer, aleg sa le urmeze sau nu. Nu este nimeni obligat sa faca asa cum ii spui tu, chiar daca ti-a cerut parerea. Intelege asta!
5- Pentru orice problema medicala a copilului tau, intreaba pediatrul! Acesta este singurul in masura sa iti dea un diagnostic corect si personalizat pentru copilul tau! Nu mai cere sfaturi pe grupurile de pe social media in care informatia vine distorsionata, incompleta sau de-a dreptul gresita! Nu risca viata copilului tau cu sfaturi inutile. Suna pediatrul!
6- Indiferent ce ce iti vor spune diversi psihologi, TINE-TI COPILUL IN BRATE!! Oricat si oricand!! Eu nu am acceptat ideea ca trebuie sa imi las copilul singur in camera sa planga pana adoarme, ca “asa va invata sa fie independent” sau din cauza ca “este santajist emotional”, ci mi-am luat copiii in brate DE FIECARE DATA cand acestia au avut nevoie de mine! Resping ideea de a nu imi tine copilul in brate atunci cand acesta sufera, pentru ca altfel va creste cu un handicap emotional. Acel copil va creste, intr-adevar “independent”, insa cu ideea preconceputa ca nimeni nu va fi alaturi de el cand va avea nevoie, cum nici mama lui nu a fost alaturi de el atunci cand o chema sa il linisteasca! Este un mod oribil de a iti creste copilul din punctul meu de vedere!! Insa, voi alegeti metoda de crestere a copilului vostru!!
7- Ultimul meu sfat pentru voi este Sa va ascultati instinctul matern! In definitiv, despre asta este vorba. Atunci cand devii mama, este vorba despre tine si copilul tau. Voi veti comunica prin gesturi, prin priviri, prin atingeri delicate si prin acea legatura care va leaga dincolo de cuvinte. Nu iti inchide vocea aia interioara care iti sopteste ce trebuie sa faci atunci cand te simti pierduta, pentru ca aia este vocea instinctului matern. Este vocea intelepciunii universale, este vocea care transcende dincolo de timp si spatiu, este legatura indestructibila dintre mama si copil, legatura care a inceput sa se formeze inca din momentul procrearii. Este unica, si este doar a voastra!! Asta este vocea pe care trebuie sa o asculti, si de sfaturile ei ar trebui sa asculti. Restul e can-can, si mai nou, mult hate.
Dragile mele mamici, nu va fie teama sa ganditi pentru voi. Nu va mai lasati prada “sfatuitoarelor” si acelor mamici care prefera sa isi bage nasul in viata voastra decat sa isi vada de copilul lor, invatati sa fiti stapane pe voi si sa fiti atente la nevoile copilului vostru. Nu va mai comparati cu nimeni, pentru toti suntem unici si speciali in felul nostru!! Asa si trebuie sa fim, nu copii trase la indigo!
Copilul vostru nu a venit in viata voastra sa va intoarca lumea pe dos, ci a venit sa va aduca lumina acolo unde era intuneric, ordine acolo unde era haos, iubire acolo unde era ura, si pace acolo unde era razboi. Ascultati, cititi, intrebati, asimilati informatie, dar adaptati-o la modul vostru personal si la nevoile copilului vostru!
Daca veti privi maternitatea ca pe un blestem, asa va fi! Daca insa o priviti ca pe o noua fila din viata voastra, un nou capitol in care voi scrieti povestea, atunci totul se va transforma in miracolul care este. Totul tine de perceptie!!
Nu va lasati furate de miraj insa. Veti trece printr-o perioada dificila, cu multe incercari. Nu cedati, nu bateti in retragere, nu va speriati, totul va fi bine!! Nici un lucru frumos nu vine usor! Ascultati-va instinctul, si aveti incredere ca voi sunteti cea mai in masura sa judecati ce este mai bine pentru voi si copilul vostru!
Bafta multa dragile mele!
Am incredere in voi ca va veti uita in ochii copilului vostru si veti vedea minunea din ei!
Un copil este o binecuvantare! Nu va bateti joc de el!
Da, stiu ca subiectul este unul cat se poate de sensibil, insa eu consider ca este necesar sa ne scoatem fantomele din dulap.
Si da, recunosc faptul ca a fi parinte nu este deloc usor. Insa, in momentul in care te-ai decis ca vrei sa aduci o viata noua pe lume, ti-ai luat o responsabilitate fata de acel copil. Ti-ai luat responsabilitatea de a-l iubi, de a-l respecta, de a-i respecta individualitatea si personalitatea, de a-l asculta si de a-i fi alaturi si la bine, dar mai ales la greu. Nu confundati insa nevoile voastre cu ale copilului, problemele voastre cu ale copilului vostru si nici dorintele lui cu ale voastre.
Pentru a creste armonios, copiii au nevoie de un mediu in care sa se simta in siguranta, iubiti, apreciati, respectati si mai mult de atat, ascultati. Copilul are nevoie sa simta ca se poate baza pe urechea parintelui ca il va asculta, si pe bratele acestuia ca il vor tine atunci cand viata il va darama.
Insa, intr-o familie disfunctionala, nu va gasi treaba asta niciodata. Pentru ca egoismul parintilor primeaza in fata nevoilor copilului, pentru ca mandria lor primeaza in fata fericirii copilului, iar din acest motiv, acel copil va pleca in viata cu un handicap atarnat de gat.
Sigur, multi dintre copiii care vor creste in familii in care primeaza violenta, lipsa bunului simt, frica, mandria exagerata si egoismul, vor incerca toata viata lor sa scape de acest stigmat; sa il ascunda in adancul sufletului lor cat de mult pot, insa niciodata nu vor reusi sa treaca peste lipsurile emotionale din copilarie si peste momentele marcante care le-au scris viitorul. Multi vor creste cu anumite frustrari pe care nu si le pot explica in mod constient. Vor incerca sa le ascunda, pentru ca nu stiu cum sa le integreze in viata lor, insa acestea vor iesi la suprafata in cele mai nepotrivite momente, cerand rezolvare. Altii vor alege calea negarii, a aruncarii in uitare a momentelor urate, insa cangrena va exista in adancul sufletului lor, macinandu-le existenta zi de zi.
Putini vor fi cei care isi vor invinge demonii si vor reusi sa duca o viata normala, diametral opusa fata de ce au trait in copilarie, reusind sa “pacaleasca” viata, insa chiar si acestia vor avea momente de nostalgie atunci cand vor vedea in altii ce si-ar fi dorit si ei sa aiba.
Intr-adevar, pentru a creste echilibrat, un copil are nevoie de ambii parinti. Insa asta nu inseamna ca acei parinti trebuie sa si locuiasca in aceeasi casa, sa imparta acelasi pat si sa manance la aceeasi masa. In cazurile in care relatia dintre parinti este in mare masura de natura violenta, plina de reprosuri, acuze, lovituri sau alte “minunatii” din acestea, atunci acei parinti ar trebui sa isi lase egoismul la o parte si sa vada interesul copilului. Daca nu este posibila o relatie sanatoasa intre parinti, o relatie in care sa existe iubire si respect, atunci mai bine strangeti-va mana si cautati-va fericirea in alta parte. Nu va mai “sacrificati” pentru copil, pentru ca nu veti reusi decat sa ii distrugeti viata, inducandu-i o imagine distorsionata despre ce inseamna un cadrul familial. Acel copil va creste cu impresia ca “asa” trebuie sa functioneze o familie, si va fi contrariat cand va vedea la alte familii ca exista si o metoda mai pasnica si mai plina de iubire si intelegere.
Nu va mai lamentati – atat femeile cat si barbatii, si faceti ce este mai bine pentru copil! Si NU, unui copil NU ii va fi mai bine alaturi de amandoi daca voi va injurati, va certati, va bateti si va acuzati in continuu!! Acel copil va creste timorat, speriat, fara incredere in sine, cu sufletul sfasiat si cu mintea prastie!! Incetati sa mai fiti egoisti, si uitati-va in ochii copilului vostru. O sa vedeti o mare de tristete ce nu va seca niciodata; si asta, sa stiti ca va fi din vina VOASTRA!!
Ah, si da.. incepeti sa va asumati prostiile! Incepeti sa va cereti scuze fata de copilul vostru pentru copilaria urata pe care i-ati oferit-o, atunci cand aveati alternativa sa ii oferiti una frumoasa!
Nu va grabiti sa aduceti un copil pe lume daca relatia voastra nu este ceea ce trebuie.
Nu va fie frica, sau rusine sa puneti capat unei relatii toxice, cu atat mai mult cu cat este si un copil in ecuatie. Daca nu merge, nu merge; n-o fortati. Un copil va trece mai usor peste o schimbare decat peste o perioada stresanta! Sa nu uitati asta!!
Este mai important sa fiti alaturi de copilul vostru intr-o maniera civilizata, chiar daca nu mai sunteti impreuna ca si cuplu, decat sa il supuneti chinului de a va vedea certandu-va zilnic!!!
Si asta va spune un copil care si-ar fi dorit sa nu treaca prin experienta unei copilarii plina de violente!
Crestinii ortodocsi sunt in plina asteptare a sosirii Pastelui, una dintre cele mai importante sarbatori crestine.
Si, evident ca nici noi nu puteam sa ramanem in urma.
Pentru ca ne dorim sa le oferim copiilor nostri momente memorabile de care sa isi aduca aminte toata viata lor, ne dorim de asemenea sa ne facem propriile noastre traditii legate de sarbatorile de peste an sau de diferitele evenimente majore sau mai mici.
Si cum sarbatoarea pascala este o sarbatoare ce merita niste traditii frumoase si trainice, evident ca nu am putut rata momentul.
Nu stim alti parinti cum sunt, dar presupun ca multi dintre voi sunteti cam ca si noi la acest capitol, insa noua ne place sa ne implicam copiii in orice activitate, fie creativa, fie artistica ori practica. Iar inrositul oualelor de Pasti este de departe un moment in care copiii nostri sunt implicati la maxim.
Noua ne place sa le dezvoltam imaginatia si sa ii lasam sa isi creeze singuri modelele preferate, indiferent de cum arata acestea la final; in definitiv este vorba strict de dezvoltarea imaginatiei lor, si nu este neaparat nevoie ca inrosirea oualelor sa fie facuta intr-un stil anume sau ca produsul final sa arate ca la expozitie..
Si cum noi de Pasti NU mancam miel, nu ne ramane decat sa ne focusam asupra altor lucruri care sunt asociate cu aceasta sarbatoare crestina.
Ne place sa mentinem si anumite traditii vechi pe care le-am invatat si noi la randul nostru de la bunicii nostri sau de la parintii nostri, insa in mare parte ne placem sa ii lasam pe ei sa exploreze taramurile imaginatiei.
Si, daca sunteti curiosi sa vedeti ce a iesit din “inrositul oualelor” noastre, va las mai jos un filmulet, ca sa va delectati cu activitatile noastre.
Lasati-mi intr-un comentariu cum va pregatiti voi de venirea sarbatorii pascale.
Noi va dorim Sarbatori Fericite si un Paste plin de bucurii si iubire!
Ce sa mai zic, mergem dintr-una intr-alta, adica din scoala on line in vacanta prelungita, din pauza in pauza….
Dupa o perioada zbuciumata si “lunga” de prezenta in scoli, copiii s-au retras glorios in casa parinteasca pentru o buna meritata vacanta. Ei da, dragilor, atat de binevenita a fost aceasta vacanta incat nici n-am stiut ce sa facem cu ea.
Dar, uite ca e aici, si nu avem cum sa ne certam cu vacanta, decat sa o incadram frumusel in programul zilnic, si sa-i dam bice.
Dar, cum lucrurile nu sunt intotdeauna asa de simple, acum intervine intrebarea- intrebatoare : cum ii supraveghem pe copii in aceasta perioada? Nu de alta, dar unii dintre noi mai si muncesc; ca e de acasa, ca e de la birou, ca e din deplasare, oricum ar fi, nu putem sa fim non stop alaturi de copiii nostri si sa le monitorizam fiecare miscare. Si atunci ce facem? Cum ne asiguram ca sunt ok, ca putem avea incredere ca va fi totul bine in lipsa noastra, ca nu intra pe unde nu trebuie prin capcanele din online, si asa mai departe?
Evident, asta tine in primul rand de varsta fiecarui copil in parte. Daca vorbim de o varsta de la 6 ani in jos, lucrurile de aici nu se aplica pentru ca, in acest caz este nevoie de supraveghere continua! Nu poti lasa un copil de 6 ani singur in casa cat esti tu plecat la job, asta e clar!
Insa, de pe la 6 ani in sus, ar trebui sa fie alta discutie.
In cazul nostru, cum job-ul nostru s-a mutat in mare parte in online, avem “avantajul” de a fi prezenti in mare parte a timpului. Fie ca lucram din birou, din living sau de pe terasa, suntem acolo oricand au nevoie copiii nostri de noi. Insa, chiar si asa, primordiala ar trebui sa fie comunicarea. Noi discutam cu ei orice. De la cea mai mica si nesemnificativa problema, pana la cea mai mare care ii priveste pe ei. Le explicam clar si pe intelesul lor orice nelamurire au, si li s-a inradacinat ideea ca, indiferent ce se intampla, daca fac vreo prostie sau daca se poarta cineva urat cu ei, trebuie sa vina sa ne spuna. Au garantia ca nu vor fi pedepsiti daca ne spun ei primii si nu aflam de la altii prostioarele pe care le fac. Considerati-o ca pe o mica manipulare din partea noastra, dar sa stiti ca in cazul nostru functioneaza de minune. Nu numai ca aflam cam tot ce fac copiii nostri dar, avand garantia ca nu vor fi pedepsiti, le creste increderea in noi, si nu vor ezita niciodata sa vina sa ne spuna daca vor avea vreo problema. Win-win!
Si, pe cat de complicata pare toata situatia, pe atat de simpla e. Comunicare este esentiala. Prezenta parintelui nu trebuie sa fie de decor. Chiar si atunci cand se joaca pe calculator, sau pe telefon, interactiunea trebuie sa existe. De ce? In primul rand ai garantia ca te mai asculta copilul, iar in al doilea rand, ai siguranta ca nu se va pierde in lumea fictiva pe care o ofera ecranele; vei sti ca, orice va face copilul tau, iti va cere parerea si sfatul, ceea ce inseamna ca tu vei fi parte activa in toate aspectele vietii lui, si astfel vei fi la curent cu tot ce va intreprinde. Prin urmare, e ok sa il lasi sa se joace jocul preferat, dar ocazional mai baga-te in seama cu el si intreaba-l ce se intampla in jocul respectiv. Nu numai ca va fi super entuziasmat de faptul ca esti interesat de activitatile lui, dar il vei si tine ancorat in realitate.
Cat despre ce se intampla cu copilul atunci cand pleaca din casa…. Ei bine, sunt sigura ca deja multi dintre copiii din aceasta epoca au telefonul propriu, asa ca treaba se simplifica oarecum. Sunt atatea si atatea aplicatii pe care le poti instala in telefonului copilului tau pentru a ii putea monitoriza fiecare miscare, incat nu ar trebui sa iti dea mare bataie de cap. De asemenea, ii poti instala copilului pe telefon orice aplicatie care are ca si varianta “parenting control”, pentru a fi sigur ca nu poate accesa anumite site-uri sau aplicatii care sunt peste limita lui de varsta.
In plus fata de asta, nu iti fie teama sa vorbesti cu copilul tau. Insist pe comunicare, pentru ca asta este cheia oricarei relatii.
Voi cum va descurcati in aceasta perioada cu copiii vostri?
Mai aveti rabdare? 😀
Intr-un articol viitor va voi povesti si metodele mele de a ma calma atunci cand totul devine prea mult.
Lasati-mi intr-un comentariu parerea voastra despre acest subiect.
