Ha! Credeați ca o sa vorbesc aici despre dependenta de droguri sau de alcool?
Ei bine, dependentele sunt de mai multe feluri. Iar azi o sa vorbesc depre dependenta de negativism, pentru ca un mare procentaj din populația lumii este dependenta de negativism. Sigur, multi s-au trezit spiritual si au început să vadă dincolo de matrix, insa multi, foarte mulți încă trăiesc in umbra condiționării.
Si cum am ajuns la această concluzie? Ei bine aseară, intr-o lipsă acută de inspirație, am ajuns sa ma uit la seria de pe Netflix a procesului “Depp vs Heard”. Recunosc că in perioada procesului am mai prins ceva info de pe Tik-tok unde subiectul a fost cel mai dezbătut prin meme-uri care mai de care mai odioase, dar si ceva filmulețe prezentate in cadrul procesului ca si probe. Si recunosc ca, la momentul respectiv eram și eu curioasa de finalitatea acestui circ mediatic, dar nu am ajuns intr-acolo incat sa nu mai trăiesc dacă nu ma uit non stop la ei. Când se nimerea in feed-ul meu, mai ascultam sau mai citeam cate ceva. Insa, in perioada aceea imi amintesc ca a bubuit Tik-tok ul pe subiectul asta. Parcă nimic nu mai conta, părea că lumea se oprise în loc să vadă deznodământul procesului.
Iar aseară, in timp ce mă uitam la seria de 3 episoade și ascultam o naratiune oarecum logică a procesului, la un moment dat a vorbit o domnișoară – ce studia social media – care a spus că amploarea luată de acest proces in mediul online a depășit orice altă stire de atunci, fie ea legată de războiul din Ucraina sau alte știri de importanta internațională. Domnisoara in cauza a punctat faptul că, mulți vloggeri sau bloggeri care până la acel moment vorbeau despre gătit, artă sau muzică si care, pana la momentul respectiv aveau like-uri si view-uri de ordinea zecilor sau sutelor, de la debutul procesului, acestia si multi altii au inceput sa vorbeasca exclusiv despre subiectul “Depp si Heard”, iar like-urile, view-urile si share-urile lor au luat-o la sanatoasa si ele.
Ceea ce denota faptul ca, atunci cand este o stire cu un impact negativ asupra publicului, lumea o ia razna. Este disperata sa devoreze fiecare cuvintel din stirea respectiva intorcand-o pe toate partile, analizand-o si extirpand-o pana la epuizare, pana cand foamea sau doza de negativism le este satisfacuta.
Orice incercare de educare sau de culturalizare a lumii este mult ingreunata, iar in unele cazuri stopata fara posibilitatea resuscitarii pentru ca, pusi in fata alegerii dintre bun si rau, oamenii vor alege in proportie de 90% raul, negativismul, acele stiri care le pune sangele in miscare, chiar daca ei se arata oripilati. Cu voma in gat, stau lipiti cu ochii de ecrane, pentru ca dependenta este mai puternica decat dorinta.
De mult nu ne-am mai auzit aici. Ramasesem intr-o perioada in pana de idei, pe urma au tot venit lucruri pe capul meu care ma impiedicau sa mai scriu, dar uite ca intr-un final am reusit sa reiau postarile pe blog. Sper sa fie cu folos.
Si ma gandeam la un subiect interesant pe care sa-l dezbatem impreuna. Desi este personal si subiectiv, cred ca acest subiect este aplicabil la multe persoane si in cazul multor job-uri, nu doar in muzica.
Asadar, asa cum spune si titlul acestei postari – “individualitatea”. Ce este?
Suntem oameni, avem trasaturi comune, asemanari fizice sau gandire aseamanatoare. Unii dintre noi avem frati sau surori identici din punct de vedere fizic, insa cu trasaturi emotionale si gandire diferita fata de a noastra. Asta inseamna ca, oricat de mult am semana intre noi, suntem totusi persoane diferite, cu identitati diferite si cu perceptii diferite; asta inseamna “Individualitatea”.
Insa am observat in ultima perioada o campanie agresiva impotriva pierderii indentitatii personale, creandu-se copii la indigo. Fie ca ne referim la o imagine, gen “barbie-doll look”, in care toate fetele vor sa arate identic cu o alta persoana desi au trasaturi extrem de diferite, fie ca – muzical vorbind – toti cantaretii vor sa cante acea piesa care este in trend, lasand la o parte caracteristica ce ii poate diferentia fata de restul turmei – individualitatea, fie in diferite alte profesii in care laitmotivul este copierea unei idei originale si nu adaptarea acelei idei la stilul personal, totul se duce intr-o copiere grosiera unei teme originale.
Observ o incercare absolut obsesiva de renegare a individualitatii, a acelor lucruri personale care te fac diferit si special fata de multime, doar pentru a intra intr-o hora a acceptarii sociale de catre alte oi prinse in acelasi joc macabru, si ma oripilez sincer vazand ca aceasta practica ia amploare din ce in ce mai mult, atingand din ce in ce mai multe paturi sociale si grupuri de varste din ce in ce mai fragede. Vad treaba asta si in fetita mea, care incearca sa fie ca X sau ca Y, si duc munca de lamurire cu ea incercand sa ii explic faptul ca individualitatea ei este cea care o scoate din anonimat si o face cine e, nu copia pe care incearca sa o copieze.
Sigur ca este loc de imbunatatire peste tot, fie ca vorbim din punct de vedere fizic, psihic sau emotional. Exista atat de multa informatie in acest moment in lume incat este nevoie de o filtrare drastica pentru a o putea intelege si, in cele din urma pentru a o asimila. Insa, de cele mai multe ori filtrele personale nu exista, multe persoane luand informatia vazuta, auzita sau primita de buna, fara a o mai diseca si a o intelege in modul propriu. Ce vezi aia e. Ori, de cele mai multe ori ce vezi, nu chiar aia e. Mai trebuie citit printre randuri, mai trebuie observate lucrurile si mecanismele din spatele actiunii, asemeni unui iluzionist care iti prinde atentia asupra lucrului evident pentru a iti distrage atentia de la ce se intampla cu adevarat.
Din orice informatie primita, continutul trebuie filtrat. Din orice actiune pe care vrei sa o intreprinzi, sustrage-i partile care iti scot in evidenta individulitatea si nu copia la indigo tot ce vezi si ce auzi. Nu iti da puterea din mana pentru o secunda de atentie.
Multa lume ma intreba daca ascult muzica romaneasca, si de ce piesele mele nu se mai aud pe radio.
Desi avem producatori muzicali foarte talentati si cu viziune, toti, sau majoritatea, sa nu generalizez, sunt prinsi in acest miraj al indigoului. Piesele auzite la radiourile autohtone sunt de fapt o piesa interminabila. Toate fetele -cantaretele – canta identic, acelasi stil miorlait cu aceleasi versuri tragice, fara nici o diferentiere, fara nici o idee de individualitate in ele, toate fiind copia celelilalte. Cativa artisti din garda mai veche mai au sclipiri de geniu in care li se vede si se simte individualitatea nelasandu-se prinsi in mirajul indigoului, insa sunt prea putini pentru a face o diferenta sesizabila, iar din aceasta cauza eu – personal – nu pot sa ascult muzica autohtona, si tot din acelasi motiv piesele mele nu se regasesc in playlisturile radiourilor de masa. Si e trist, pentru ca avem atat producatori muzicali foarte buni si talentati, cat si voci extraordinar de bune si frumoase.
La mine in masina se aude Tomorrowland Radio. Din muzica pe care o ascult aici imi si inspir creatiile muzicale. Ma inspir insa, nu copiez.
Observ de asemenea in online, o campanie pro naturalete. Este o campanie draguta, ce ar putea avea un rezultat bun insa, atata timp cat nu ne acceptam individualitatea, naturaletea nu va fi niciodata ceva ce vom putea accepta cu usurinta, pentru ca naturalul personal nu va semana niciodata cu naturalul idealizat.
In speranta ca ceva din informatia de mai sus va rezona cu o parte din cei care vor citi acest articol, as vrea sa subliniez un singur lucru : “Niciodata o copie nu va fi la fel de buna ca si originalul!” Asa ca, indiferent de cum arati, cum canti, care este job-ul tau sau care sunt aspiratiile tale, asigura-te ca, desi te inspiri dintr-o idee deja existenta, sa treci totul prin filtrul personal si sa adaptezi orice idee la stilul tau propriu. Asta te va diferentia de restul multimii si, chiar daca nu iti va aduce succesul asteptat, vei fi perceput in functie de diferentele tale personale, si nu de cat de bine ai reusit sa copiezi o alta imagie sau o alta idee.
Mai reciteste o data paragraful de sus rar si clar, si lasa cuvintele sa iti patrunda in subconstient.
Daca tot suntem diferiti, macar sa ne cultivam diferentele personale, si sa ne crestem individualitatea, pentru ca, daca stai sa privesti la toti oamenii de succes, fiecare dintre ei a iesit in fata facand ceva diferit fara de restul!
Cultiva-ti personalitatea, dezvolta-ti individualitatea, fii TU insuti persoana pe care o arati lumii!
Cei care ma urmariti pe social media, stiti deja ca tocmai ne-am intors dintr-o scurta vacanta din Olanda, unde am stat pentru o saptamana. Am imbinat job-ul cu distractia, pentru ca Amsterdam nu este neaparat o destinatie de vacanta, cu atat mai mult o vacanta cu copiii. Dar, pentru ca avea Doru treaba pe acolo vrei cateva zile si nu voia sa mai mearga singur, mi-a spus sa ma duc cu el. Cum nu aveam cu cine sa ii lasam pe copii, i-am luat cu noi, si uite asa s-a ajuns la o vacanta in toata regula.
Frumos oras, n-am ce zice.. Amsterdam este un oras vechi ce si-a pastrat aerul de nobilime amestecata. Pentru cei care nu stiti ( si nici eu n-am stiut, pana nu am aflat cate ceva din istoria orasului ), Amsterdam a fost un oras de refugiu pentru multe categorii de oameni. Aici au fugit evreii de Hitler, spaniolii de persecutia religioasa, si multi alti refugiati, in cautare de siguranta. Amsterdam, sau “orasul de pe Amstel” – raul ce strabate orasul, este un oras care, prin natura tolerantei religioase, diferentelor culturale si a orientarilor sexuale a devenit un loc de dezvoltare multiculturala si atractii pentru toate categoriile de oameni. A ajutat si faptul ca, datorita pozitiei sale geografice a fost mai mereu un oras prosper, de unde si viata scumpa din prezent. Amsterdam nu este un oras ieftin. Desi orasul in sine este construit pe un sol nisipos care se scufunda pe zi ce trece, iar proprietarii sunt nevoiti tot pe la 5-6 ani sa refaca fundatia caselor, acestea se vand tare scump. Cea mai ieftina casa din centrul orasului Amsterdam porneste de la cateva milioane de euro, iar din cauza suprapopularii si, inevitabil a lipsei de cazari, multi dintre cei care aveau barci si le-au transformat in adevarate case flotabile, iar acum a devenit un adevarat trend sa ai casa pe rau. Nu va grabiti insa sa sariti sa cumparati una din aceste case, pentru ca cea mai ieftina porneste de la 600.000 de euro.
Aceste mici detalii le-am aflat de la o scurta plimbare cu barca pe canalele Amsterdamului. Da, asta este un lucru pe care trebuie sa il faceti, daca ajungeti pe acolo si nu mergeti strict pentru petreceri. Am avut noroc si de un capitan foarte haios care, la un moment dat i-a si lasat pe copii sa conduca barca. Bucurie mare pe ei doi, vazandu-se capitani de vapor. Au ascultat indicatiile capitanului, si s-au descurcat de minune amandoi. Daca vreti sa vedeti filmarile de la carma, intrati aici si aici.
Daca sunteti fani muzee, aveti de unde alege. Noi insa am ales sa mergem doar la Muzeul de Stiinta. A fost interesant pentru copii, si au mai aflat lucruri noi. E de vazut, daca sunteti cat de cat pasionati de stiinta. Plimbarile zilnice de prin centrul orasului au fost frumoase, dar obositoare. Daca sunteti pasionati de shopping, aflati ca aveti magazine din care sa alegeti, insa trebuie sa fiti pregatiti financiar sa scoateti din buzunar mai multi bani decat in alte zone din Europa, pentru ca, asa cum am zis mai sus, orasul nu este ieftin deloc. Acelasi lucru il pot spune si despre mancare, fie ca este de la restaurant sau de la supermarket. Pentru o punga mica de alimente de baza – apa, fructe, iaurt si ceva rontaieli, nu scapati mai ieftin de 50 -100 de euro, iar o masa in 4 la restaurant ajunge cam tot pe acolo, plus sau minus in functie de ce lichide consumati – apa, vin , bere, suc, etc… In ce priveste insa capitolul mancare, am fost foarte dezamagiti. Pentru ca in esenta orasul este, cum am spus mai sus o amestecatura culturala, practic acolo este o adunatura de de toate, insa nimic al lor traditional. Asa ca, poti gasi mancare italiana ,irlandeza, libaneza, asiatica – de cele mai multe ori “asian fusion”, nu clasicul chinezesc cu care suntem noi obisnuiti, dar nu te astepta sa gasesti mancaruri traditionale olandeze, pentru ca, in afara de magazine de branzeturi si tarabe de clatite si waffe, olandezii nu pot spune ca au o mancare traditionala, proprie si personala. Am gasit insa un restaurant portughez care ne-a placut tare mult, atat atmosfera cat si mancarea. Daca sunteti prin zona si vreti sa il verificati, il gasiti aici.
Intr-una din zile, putin si plictisiti de atmosfera obositoare a orasului, am decis sa ne retragem mai spre zonele rurale, si am mers la morile de vant Zaanse Shans. Trebuie sa stiti ca sunt la aproximativ 30 de km de Amsterdam, si poti ajunge acolo cu masina, cu trenul sau cu autobuzul. Noi am ales varianta cu trenul, pentru ca nu prea avem ocazia sa mergem cu trenul in Romania, asa ca a fost o experienta atat pentru noi cat si pentru copii. Daca alegeti varianta cu trenul, atunci trebuie sa ajungeti in Centraal Station din Amterdam de unde aveti varianta sa luati un tren sau un autobuz pana la urmatoarea statie de unde veti lua trenul care va va duce pana la Zaanse Shans. Toata treaba asta nu dureaza mai mult de o ora, asa ca merita. De la ultima statie de tren veti merge insa pe jos cam vreo 15 minute pana la zona morilor de vant, insa nu va speriati, orasul este micut si dragut, iar indicatoarele va vor ajuta sa ajungeti la destinatie fara nici o problema. De cand ati trecut podul spre satul cu morile de vant, va va astepta o experienta minunata. Privelistea este superba, precum si arhitectura satului in sine. Puteti vizita morile de vant, veti gasi magazine mici in cadrul satului, precum si un muzeu al pantofilor de lemn traditionali olandezi. Toata plimbarea asta va va lua cateva ore, asa ca va sfatuiesc sa va rezervati o zi intreaga pentru satul morilor de vant. Daca insa vi se face foame pe acolo, in afara de clatite, wafe si supa de rosii nu veti gasi mare lucru. O ghereta mica cu wurstels, daca sunteti dispusi sa stati la coada, si cam atat. Eu una, am plecat infometata de acolo.. copiii s-au umflat de clatite, insa eu am plecat cam dezamagita din punctul asta de vedere. In afara de mancare, sau de lipsa ei 🙂 totul a fost superb.
Pentru ca mai aveam cateva zile de stat, si ne plictisisem de mers prin centru, intr-una din zile am fost la Gradina Zoologica. Frumos, multe animale, pasari, insecte, tot ce vrei si ce nu vrei, insa foarte mare. Mare pentru noi cel putin, nu de alta, dar eram satui de mers pe jos. Dar am mers si aici cateva ore bune pe jos, pentru ca este intr-adevar o zona intinsa care adaposteste multe specii. Desi eu nu sunt un fan al gradinilor zoologice pentru ca mi se par niste inchisori frumos colorate pentru animalele de acolo, copiilor le-a lacut. Au vazut maimute de mai multe feluri, inclusiv gorile, au vazut lei de mare, fluturi si insecte de toate felurile, vulturi imensi, elefanti, tigri si alti pradatori, insa cel mai mult le-a placut sa vada pinguinii. Micuti, draguti si multi, pinguinii au fost cei care i-au atras cel mai mult. Insa si de acolo am plecat rupti de oboseala si morti de foame. :-))
Una peste alta, si din oboseala in oboseala, au trecut zilele si am revenit acasa. Desi obositoare, a fost o vacanta frumoasa si binevenita. Ne-am incarcat putin bateriile si am revenit cu forte proaspete.
Mai jos va las cateva poze din vacanta noastra. Pentru altele, va astept pe instagram si pe facebook.
Aseara am fost invitata la o proiectie privata a unui film romanesc. Trebuie sa recunosc ca am ajuns la Cineplexx Baneasa nestiind la ce sa ma astept, dar fara asteptari prea mari.
Proiectia a fost in sala mica, care era insa plina de lume.
Mi-am luat locul in sala si am asteptat sa incepa filmul.
Inainte de inceperea proiectiei, regizorul Andrei Hutuleac ne-a facut o scurta introducere a filmului, si apoi s-a facut liniste in sala.
Nu pentru mult timp insa, pentru ca filmul, in tragedia cotidiana reala de altfel, este o tragico-comedie la care nu te poti abtine sa nu razi, fiind inspirat dintr-o poveste reala in care sunt expuse pericolele fake-news-ului pe internet si viteza cu care sunt viralizate aceste stiri.
Evident ca, daca te transpui in realitatea filmului, nu ai cum sa nu te enervezi in anumite situatii expuse – tocmai din cauza ca sunt fapte care se intampla cu adevarat – insa, cum romanul este vestit pentru faptul ca face haz de necaz, totul trece printr-o nota comica care te face sa stai efectiv cu ochii lipiti de ecran.
Ma bucur ca am mers la film fara nici o asteptare, pentru ca am fost efectiv foarte placut surprinsa de tot.
Asa ca, daca vreti si voi sa va delectati cu o comedie ( tragica ) pur romaneasca, va recomand sa vizionati filmul Dog poop girl.
In regia lui Andrei Hutuleac, si avandu-i in rolurile principale pe Andreea Gramosteanu si peTudor Istodor, filmul #dogpoopgirl va va face sa va indragostiti, sau sa va reindragostiti de filmele romanesti.
Felicitari tuturor actorilor si tuturor celor implicati in producerea si promovarea acestui film.
Multumesc Rogalski Damaskin pentru invitatie! A fost o seara senzationala!
Felicitari regizorului Andrei Hutuleac, si multumim ca ne redai increderea in calitatea cinematografica a Romaniei! La cat mai multe filme!!
Evenimentele globale din ultima perioada ne-au rascolit pe multi dintre noi. Unii s-au mobilizat intr-o maniera fantastica ( si jos palaria pentru ei ) si au sarit in ajutorul refugiatilor din Ucraina, altii si-au deschis usile caselor si sufletele pentru acesti oameni incercati de soarta, iar altii au ales sa arate cu degetul si sa critice cam tot ce se intampla in acest moment in tara noastra vis-a -vis de razboiul din Ucraina. Deci, intr-o maniera sau alta, pe fiecare dintre noi ne-a afectat ce se intampla in tara vecina.
Insa , lasand la o parte tot si gandindu-ne putin realist, trebuie sa recunoastem ca pe multi dintre noi ne-a afectat aceasta invazie si la nivel psihologic. Multi resimtim teama si nesiguranta zilei de maine, frica pentru viata copiilor nostri si panica ce o induce acest razboi inceput de Putin, care nu prea da semne de finalitate.
Si, evident, iti pui intrebarea : “sa raman in tara si sa astept ce si cum vine sau sa imi iau familia si sa ne incercam norocul in alta tara mai ferita de razboi si de efectele acestuia?”
Cum deja incepe mobilizarea militara si la noi in tara, raspunsul devine putin evident pentru multi dintre noi.
Sigur, te gandesti ca, oricat de rau ar fi in acest moment in tara ta, macar esti acasa inconjurat de familie, de prieteni, de locurile cunoscute care iti ofera un sentiment de siguranta.
Pe de alta parte, lupta zilnica pentru supravietuire te cam face sa te uiti de doua ori la aceleasi locuri si la aceasi oameni pe care ii stii de o viata, si sa vrei sa pleci cat mai departe de ei.
Asa ca, ce faci? Iti impachetezi toata viata intr-o valiza si te uiti cu ochii plini de speranta inainte, fara sa te mai uiti inapoi, sau strangi din dinti si accepti orice va veni in tara ta?
Deja simtim efectele razboiului la nivel economic : alimentele s-au scumpit, gazul si curentul incepusera deja sa ne puna sa ne facem imprumut de nevoi personale pentru a putea fi in capacitate de plata, iar acum a venit randul carburantului sa explodeze in buzunarul nostru la propriu. Toate aceste scumpiri – fara sens as putea adauga eu – pun o presiune imensa pe umerii romanilor care se zbateau si inainte sa razbata la final de luna cu toate cheltuielile la zi.
Iar eu una, sunt putin in dilema, pentru ca simt razboiul cum ne sufla in ceafa, sunt putin tematoare in ce priveste viitorul copiilor mei, si sunt nelinistita in ce priveste directia in care o ia aceasta lume.
Asa ca vreau sa va intreb si pe voi : ce parere aveti despre ce se intampla acum in lume?
V-ati pus problema relocarii in alta tara sau veti ramane aici indiferent de ce intampla?
Nu cred ca este asa usor sa inchizi usa in fata tuturor lucrurilor pentru care multi dintre noi am muncit si sa pleci in lume, insa parca nici aici nu-ti mai vine sa stai si sa vezi cum toate lucrurile pentru care ai muncit devin ruine ( fizice si emotionale ).
Nu cred ca este usor sa te rupi de tot ce iti este familiar si sa te duci intr-o tara straina alaturi de niste oameni care te vor privi ca pe un strain, insa nici sa stai intr-o tara care nu da doi bani pe tine nu pare o oferta prea atragatoare.
