M-am trezit cu deja obisnuitele dureri de spate si m-am gandit ca programul “scurt” de astazi imi va permite sa ma odihnesc in sfarsit putin la pranz (sfatul medicului)…
Insa, doamna doctor mi-a dat o veste “buna” alaturi de cateva medicamente… Trebuie sa ma odihnesc si sa renunt la programul activ pe care il am pentru ca risc sa nasc prematur. Asa ca in afara de schimbat buletinul, dus catelusa la tuns si vizita la doctor, m-am relaxat…
Doar spre seara am iesit in vizita impreuna cu Mihaita la niste prieteni dragi, care au un baietel de varsta apropiata cu el (David).
Cum Adina (prietena mea) gateste foarte, foarte bine, nu m-am abtinut sa nu va pun o poza cu ceea ce a gatit in seara asta… paella de legume cu salata de cruditati. Mi-a placut la nebunie!!!
Chiar astazi cand mi-am propus sa incep jurnalul de graviduta, ultimele 30 de zile din sarcina, soarele imi zambeste frumos… Sunt mai fericita cand este vreme frumoasa, asa ca m-am decis sa fac si cateva poze pe care sa le impart cu voi.
Toata lumea imi spune sa ma linistesc si sa ma odihnesc, dar ma simt in forma asa ca planul pentru astazi este destul de simplu… gatesc impreuna cu Diana Bart la emisiunea Click! Pofta Buna!, apoi am o intalnire cu o prietena, iar dupa ce se trezeste Mihaita, mergem la piscina 🙂
Voi cum va petreceti ziua?
Diete, diete, diete… sau despre cum sa nu ne mintim singure…
Imediat intru in ultima luna de sarcina si deja incep sa ma pregatesc pentru perioada de dupa nastere… 🙂
Interetul este bombardat la propriu cu tot felul de retete “miraculoase” de ardere a grasimilor, ce existau inca “de pe vremea bunicii”, cu solutii imediate la transormarea colaceilor in patratele fara pic de efort, de diete care mai de care mai promitatoare, de genul mananci cat vrei, ce vrei si vei arata ca un model Victoria Secret!
Vreau si eu, insa din pacate nu este adevarat…!
Multe dintre noi suntem rationale si ne dam seama ca treaba nu e chiar atat de simpla precum ne lasa aceste reclame sa credem. Dar sunt si femei atat de stresate de modul in care arata, atat de gurmande incat nu pot renunta la nici o firmitura de paine sau de tort, incat ingroasa randurile “credulilor” si cumpara tot ce vad ca o metoda simpla de a arata bine.
Pot sa va spun din proprie experienta ca eu am reusit sa tin cam… jumatate dintr-o cura.. Atat am fost in stare sa “duc”, si bine am facut, pentru ca asta m-a ambitionat sa gasesc metode mai sanatoase de a slabi, nu de a ma infometa pentru 1 kg in minus…
Am descoperit pe propria-mi piele ca, in momentul in care esti constienta de tine si de corpul tau si lucrul acesta nu mai devine un stres cotidian, kilogramele dispar mult mai repede si mai usor… Bine, nu va inchipuiti ca trebuie doar sa fii constienta ca ai 70 de kg in loc de 55 si gata, ca prin minune se topeste surplusul.. :-))) Nu! Asta inseamna ca nu mai duci o lupta zilnica atat cu tine cat si cu frigiderul. Incepi sa gandesti rational si incepi sa iti faci un plan de bataie.
Ce inseamna asta..? In cazul meu, asta a insemnat schimbarea stilului de viata alimentar (ca viata agitata exista in continuare.. copil, concerte, emisiuni, sedinte foto, studio, etc… de astea nu am cum sa scap si nici nu imi doresc:-)) ). In concluzie, am inceput sa am grija ce si cat mananc, adoptand in scurt timp un stil de viata vegetarian. Am inceput sa ma frecventez sala de fitness din ce in ce mai mult pana am devenit de nedespartit, am schimbat sucurile pe apa plata ( fara lamaie, ca nu imi place) si astfel, am vazut cum kg dispar incet incet ( cam intr-un an cu aproximatie), iar in locul colaceilor au aparut urme de muschiulet ( nu patratele, ca nu am ajuns pana acolo, inca… )
Cat despre retete sanatoase… ce sa spun, m-am informat de pe internet, am citit carti, am apelat la bunul simt si iata ca, fara exagerari am reusit in prima sarcina sa acumulez 15 kg pe care le-am dat foarte repede jos, dupa numai o luna si jumatate revenind la sala pentru exercitii fizice usoare, si revenind la “regimul” vegetarian dupa incheierea alaptarii, iar acum, aflandu-ma pe ultima suta de metri in a doua sarcina, am acumulat 13 kg ( and counting), de care nu imi este teama ca voi scapa intr-un timp foarte scurt.
Ca o concluzie, dragile mele , nu va mai infometati prin diferite diete, schimbati-va stilul alimentar cu unul mai sanatos, si nu uitati ca pentru un corp de model, trebuie neparat sa va cumparati un echipament de fitness, si SA-L SI FOLOSITI sau sa mergeti la sala de fitness. 😉
Dar, fiindca sunt o fire curioasa, va intreb : voi cum ati reusit sa slabiti si sa ajungeti la corpul visat..?
In postarile viitoare va dau si eu detalii despre metodele prin care am slabit eu la prima sarcina.
Hristos a Inviat!
Sper ca ati avut parte de un Paste Fericit!
Noi, ca si familie pentru prima data in… forever, am avut parte de cea mai relaxanta sarbatoare!!! Dupa ce am trecut de agitatia de rigoare cu spalat, curatat, facut mancare si cele necesare pregatirii pentru Pasti, ne-am afundat intr-o relaxare absoluta! Adevarat, ne-a ajutat si vremea foarte frumoasa de afara, 24 de grade, soare… o briza care adia exact cat trebuia, ce mai, un vis..
In dimineata de dupa Inviere, am luat Pasti ( in Brasov se amesteca anafura cu vin si se ia asa cu lingurita), am spart cate un ou, si am iesit afara la aer…
Mihaita a fost foarte incantat de faptul ca ne-am putut petrece o zi intreaga ( cu o repriza mica de somn) in curte, la aer, jucandu-ne, razand si alergand. Ne-am facut curaj in a doua zi de Paste sa iesim in parc, desi cu greu am gasit loc de parcare in jurul Herastraului. Aici ne-am plimbat pe la vreo doua locuri de joaca, am mancat inghetata, am alergat-o pe Daisy si ne-am scaldat in soare pana am obosit si am pornit spre casa… Am uitat de laptop, telefon si ne-am axat doar pe noi! Si ce bine a fost… !
Best SELFIE! 🙂
Nu am mancat drob pentru ca nici eu, si nici Doru nu mancam miel. In schimb, am mancat mult cozonac, pasca, oua rosii si muuulte legume… 🙂
Cel mai important pentru noi a fost ca Pastele sa il petrecem in familie, sa ne relaxam pe iarba la soare, sa ne bucuram de vremea frumoasa si de compania buna!
Pot spune, cu mana pe inima ca a fost cel mai frumos Pasti de cand ma stiu!!
Voi cum ati sarbatorit Pastele..?
Incerc din rasputeri sa fiu o mama buna, sa imi inteleg copilul si sa il ajut sa se dezvolte cat mai armonios si mai sanatos. Citesc mult, ma informez, ascult, totul pentru a putea intelege mai bine prin ce trece baiatul meu zi de zi si cum as putea eu, ca mama sa il ajut sa treaca peste toate incercarile vietii mai usor. Stiu ca asta ne dorim cu totii, sa fim sfatuitori de nadejde pentru copiii nostri, dar oare stim tot ce de stiut despre ei..? Le cunoastem toate trairile si toate suferintele..? Intelegem in ce fel ii marcheaza fiecare situatie…? Putem sa ii ajutam daca nu intelegem radacina problemei..?
Eu mi-am pus aceste intrebari inca de pe acum, pentru ca vad cum baiatul meu se schimba sub ochii mei. El care era intotdeauna un copil foarte vesel si sociabil, a inceput sa aiba si reactii neasteptate la care nu stiu cum sa raspund intotdeauna, asa ca am inceput sa intreb in stanga-in dreapta pe la diferiti parinti, psihologi si doctori, cum as putea sa gestionez situatia intr-un mod sanatos.
Aceste reactii sunt rare, insa imi place sa iau “problema” inca de la inceputuri si sa nu o las sa se dezvolte in ceva ce nu voi putea controla.
Am gasit multe sfaturi, multe idei din care incerc sa sustrag esenta lor, incerc sa adaptez totul la firea copilului meu si nu sa copiez cuvant cu cuvant, pentru ca fiecare copil este unic in felul lui si cu siguranta trebuie o alta abordare… Astfel, am inceput sa citesc si “Crescandu-l pe Cain”, o carte a doi psihologi americani Dan Kindlon si Michael Thompson care dezbate subiectul vietii emotionale a baietilor, un subiect tratat de multi dintre noi cu foarte mare superficialitate.
Traim toti cu impresia generala ca baietii, viitorii barbati trebuie sa fie puternici, un fel de Hercule care nu simte durerea nici fizica, si cu atat mai putin pe cea sufleteasca, si astfel, nu incercam sa intelegem reactiile lor ca un rezultat al frustrarii, al suferintei, al izolarii, ci le luam ca o atitudine “normala” , si de cele mai multe ori spunem : “Asa-s baietii…”
Nu obisnuim sa intrebam baietii cum se simt in anumite situatii in care intrebam, in mod normal fetele.. Nu obisnuim sa punem accent pe sentimentele lor pentru ca, la randul nostru am fost invatati sa credem ca “baietii nu plang”,“baietii nu vorbesc despre sentimentele lor, astea sunt lucruri pe care numai fetele le fac”, “baietii sunt puternici si ei nu trebuie sa arate slabiciuni”…
Si reactiile nu au intarziat sa apara : avem baieti violenti, introvertiti, frustrati, nervosi tot timpul pe ceva si cineva, incapabili sa isi exprime trairile pentru ca ar parea “moi”, obligati sa isi ascunda emotiile cat mai adanc in suflet.. Si cu ce ne alegem..? Cu adolescenti neintelesi care se refugiaza in droguri, bande violente, alcool, adolescenti care isi creaza lumi virtuale in mediul on line, adolescenti cu care nu mai putem comunica pentru ca am inchis de mult, din copilarie usile comunicarii, a exteriorizarii, a emotiilor, cu parinti care se simt neputinciosi in fata problemelor evidente ale copilului pentru ca nu inteleg sursa lor…
Nu vreau sa ajung in punctul in care nu ma mai pot intelege cu baiatul meu, mi s-ar parea un lucru de nedescris, tocmai de aceea incep de pe acum sa ma informez cu privire la aceste probleme care pot aparea in viata lui, pentru a sti cum sa le rezolv.
Observ de pe acum reactii violente la frustrarile lui cauzate de diferiti factori. Faptul ca inca nu si-a dezvoltat vorbirea cursiva (are 2 ani si 4 luni) ne face sa il intelegem destul de greu in anumite momente, iar lucrul asta il enerveaza si pe el, si reactioneaza in singurul mod pe care il cunoaste si prin care stie ca va atrage atentia : arunca jucarii, se loveste, ne loveste pe noi, tipa, plange.. Incercam sa empatizam cu el si sa intelegem sursa frustrarilor, dar pentru a putea intelege pe deplin lucruri cu care nu suntem familiarizati, avem si noi nevoie, la randul nostru sa ne educam.
Nu este usor sa cresti un copil sanatos din toate punctele de vedere, si cu atat mai putin un baiat pe care trebuie sa-l educi ca e bine sa isi exprime sentimentele intr-o societate in care acest lucru este privit ca o slabiciune.
Ca si mama, ca si parinti suntem datori fata de copiii nostri sa facem tot ce ne sta in putinta sa trecem peste prejudecati si sa ne educam copiii ca fiecare emotie conteaza.
Suntem needucati, eu sunt prima care recunoaste lucrul asta, pentru ca de multe ori ma simt neputincioasa, dar incerc sa rup firul indiferentei si sa imi ascult baiatul, sa il intreb cum se simte, pentru a putea creste un barbat puternic si stapan pe emotiile lui.
Cu siguranta aceste iesiri rare nu il definesc, dar daca la o situatie de acest gen nu intelegi ce o genereaza si nu o gestionezi cum trebuie, risca sa devina in timp ceva care nu mai poti controla…
Voi v-ati intalnit cu situatii de genul acesta? Cum ati reactionat la ele?
Intotdeauna incepe asa: O noua zi! Acel sentiment de posibilitati infinite. O ceasca de cafea… normal, Ellie White Black Coffee (Ethiopia). Desi am multe de facut, dar e devreme si in asteptarea momentului cand se trezeste Mihaita, beau cafeaua si pun mana pe laptop. Primul lucru – Facebook …
Apoi…
Urmaresc un video, si al doilea… dau like la o poza, la a doha,… la a zecea.Tot asa, like, like, like, … share !
Ma decid sa arunc un ochi si pe un profil unde mi-a placut ceva sau pe un blog… Mai beau o gura de cafea, dar deja este rece… ??? Rece, deja? Ma uit la ceas… Este deja ora 08:00, ceva nu e ok… A trecut deja o ora, verific din reflex si ceasul de pe perete, mai am cateva minute si se trezeste micutul.
Merg in bucatarie si mai imi fac o ceasca de cafea calda, inca este timp sa fac putina treaba online. Dar… Bip, Bip,Bip, mesajele de pe Facebook.
“Salut!”
“Ellie, esti?”
Nu raspund, decisa sa scriu un articol pe blog… Dar, din nou: Bip, Bip… incep sa curga si alte mesaje pe Facebok.
Deja consum mai multa energie in a ignora mesajele decat sa ma concentrez pe ceea ce am de facut. Raspund la cel mai “important” mesaj, si cel mai insistent.
Inchei cat de repede pot discutia, poate mai am timp sa scriu pe blog… Intre timp imi apar in news feed articole noi. Petitii sa salvam animale, caini, delfini, alte cauze… Din nou Like, Share, Like, Share.
Mai iau o gura de cafea, din nou rece. 🙁
Hmmm, ma uit “cu teama” la ceas… Este aproape ora 09:00, deschid o pagina noua, incep sa scriu si … aud pasi pe scari. Ma uit peste umar spre zona scarilor… Mihaita coboara cu biberonul de ceai sub brat, cu o mana se tine de balustrada si sopteste frumos: “Mamiii!”.
Inchid laptopul si parca toate problemele din lume odata cu el si ma indrept spre Soarele meu care imi zambeste din capul scarilor… 🙂
Dimineata s-a transformat in pranz, care foarte rapid se va transforma in seara… Insa ies cu micutul in curte, simt aerul rece, aud rasul lui superb si parca ma trezesc din nou la viata…
Lumea este frumoasa, noi suntem bine … pana maine cand o luam de la capat.
