Astazi ar fi trebuit sa fie o zi fericita, insa in conditiile razboiului din Ucraina – inventat sau nu, film de Hollywood sau nu, este o realitate care imi intuneca ziua.
Este ziua mea de nastere si a 5-a zi de razboi in Ucraina, un razboi care ne afecteaza pe toti – moral, economic, fizic sau direct.
Aceasta zi va ramane in istoria civilizatiei umane, si vreau sa ramana si in istoria blog-ului meu – cat va fi acesta.
Asadar, chiar daca razboiul inca nu a intrat fizic in Romania, a intrat la nivel psihologic si economic, iar eu nu imi pot dori in acest moment decat PACE!
Daca imi pot alege o dorinta care sa se indeplineasca, aceasta este “SA FIE PACE!”
O pace, chiar si iluzorie, tot pace este.
Asa ca, acest articol va fi unul scurt, pentru ca vorbele sunt de prisos in acest moment.
La multi ani mie! Imi doresc ca acest cosmar sa se termine cat mai repede, si ca lumea sa revina la pacea aia fragila care a existat inainte de acest razboi inutil.
Gandurile mele se indreapta acum spre toti acei oameni care fug disperati din calea tancurilor, a gloantelor si a rachetelor, spre acei copii care isi traiesc copilaria in drama si teroare, spre acei barbati si femei care au ales sa ramana in tara lor pentru a-si apara patria, independenta, familia si viata si spre toti cei care sunt afectati de aceasta decizie a unui om fara discernamant care a ales calea oribila a razboiului si care ataca cu lasitate zone civile, in locul diplomatiei care ar fi trebuit sa fie prima si singura alegere!!
Zi cu pace va doresc, si celor care se cred zmei le doresc ca nu treaca prin ce trece Ucraina in acest moment!
De pe margine suntem toti eroi!
Mai bine ne-am arata solidaritatea fata de oamenii care au nevoie de o mana de ajutor in aceste momente decat sa comentam aiurea din confortul casei noastre si din linistea orasului nostru.
Pentru asta, vreau sa anunt oficial ca usa casei noastre este deschisa pentru o mama si copiii ei care cauta in acest moment un loc sigur unde sa se adaposteasca pana trece nebunia din tara lor.
De la un timp, ne-am facut un obicei de a pune muraturi peste iarna – se pare ca o data cu inaintarea varsta, apar diverse tabieturi. Si, cum se face atunci cand vrei sa pui muraturi peste iarna, mergi la piata sa cumperi legume, condimente si toate cele necesare. Asa am facut si noi. Am mers intr-o piata de pe la marginea Bucurestiului unde vin producatorii sa isi vanda marfa, si cand am ajuns acolo, am vazut-o : zgribulita, plouata, cu codita-ntre picioare alergand disperata intre masini, tarabe si oameni.
Mi s-a rupt sufletul in mine vazand-o acolo asa, si am decis ca, inainte sa plec sa ii cumpar o mare bucata de carne cu cat mai multa grasime, ca sa ii tina cat de cat de foame. I-am cumparat si am stat putin langa ea sa o vad cum mananca, incercand sa o protejez cat de cat. M-am intors o fractiune de secunda, si dusa a fost.
Am urcat in masina mahnita si cu inima franta de durere si neputinta.
Venea ziua lui Mihaita, multa lume, agitatie, alergatura, iar imediat dupa am plecat in Anglia pentru o saptamana. Nu aveam nici o sansa sa o luam atunci de pe strada.
Timp de o saptamana cat am stat in Londra, nu mi-a iesit nici o secunda din minte. Ma gandeam la ochisorii ei tristi si speriati, la ciuful ei ud si incalcit si la codita ei care probabil nu mai cunoscuse fericirea de ceva timp.
Asa ca, dupa ce ne-am intors din vacanta, ne-am pus de acord sa mergem pana acolo unde o vazusem, sperand sa o mai gasim.
Nici bine nu am ajuns, ca am si vazut-o. Alerga in cerc alaturi de ceata de caini de care probabil se lipise intre timp, puiuti ca si ea, frati si surori. Am oprit masina si am incercat sa o ademenim sa urce. Slabe sanse, pentru ca era atat de speriata incat, atunci cand ne apropiam mai tare de ea, o lua la fuga. Doamna de la chioscul din piata m-a intrebat daca am venit sa o luam inapoi. M-am uitat putin chioras la ea, neintelegand in prima instanta ce anume voia sa spuna.
“- Sa o iau inapoi? Cum adica? ” Intreb eu naiva…
“- Pai, imi raspunde doamna, a venit o masina acum cateva saptamani, au dat-o jos si au uitat-o aici. Si am crezut ca dumneavoastra sunteti, si ati venit sa o luati inapoi. “
Inima mi s-a strans de durere si oroare, insa m-am uitat la ea din nou si i-am raspuns doamnei :
“- Nu, doamna, eu nu “uit” caini. Eu am venit sa o iau pe ea.”
Atunci parca s-a insufletit doamna si s-a dus in spate sa aduca o bucata de paine.
“- A, pai haideti ca va ajut sa o prindeti atunci, ca e cam sperioasa. ”
Am incercat. Si eu, si doamna, insa se tot speria de fiecare data cand ma apropiam prea tare de ea. Cu rabdare si cu o bucata de paine ne-am tot invartit in cerc – eu dupa ea, ea dupa masini, pana la un moment dat cand mi-am facut curaj, m-am dus mai aproape de ea, am luat-o in brate si am urcat-o in masina. De aici, partea grea a trecut.
Am adus-o acasa si am lasat-o pe terasa pentru ca intarziam la o emisiune, iar la intoarcere am gasit-o cuibarita pe canapeaua de pe terasa, cuminte si fricoasa.
A urmat cealalta parte distractiva, mersul la doctor. Intamplator (sau nu! ) am gasit un cabinet nou deschis foarte aproape de noi – Melvet, iar doamna doctor a fost o super draguta si i-a facut analizele cu multa atentie si rabdare. Fiindca era flocoasa, ciufulita, plina de scaieti, pureci si capuse, am convins-o pe doamna doctor care NU avea sectie de cosmetizare sa ii traga o freza noua. Dupa vreo ora mai tarziu si multe emotii, fetita noastra arata total schimbata. Abia atunci am observat cat de slaba era, insa a fost atat de cuminte de iti venea sa o mananci.
Dupa analiza facuta pe o super capusa luata de pe ea am aflat ca are dirofilaria – viermi la inima, insa stadiul exact al bolii il vom afla dupa finalizarea celor 10 zile de tratament dintr-o proba de sange de-al ei, si mai are o boala ce ii ataca oasele in timp insa, cu tratament va putea fi tinuta sub control. Nu va scapa de ea niciodata, insa va fi ok cu tratament pe viata.
Tot atunci a primit si pastiluta de deparazitare interna si externa, iar noaptea si-a petrecut-o tot pe terasa, cu hainuta pe ea si infofolita in patura. Am facut asta pentru ca avea timp la dispozitie circa 8 ore sa scape de toti parazitii de pe ea, si cum noi mai avem un catel, o pisica si doi copii, nu puteam risca sa ne infectam toti cu pureci si capuse.
A doua zi insa, dupa ce au plecat copiii la scoala, am bagat-o in cada si m-am chinuit sa ii iau stratul de mizerie de pe ea; greu, ca se speria si de apa, insa dupa vreo 30 de minute am reusit sa o aduc la o linie. Cu uscatul a fost alta distractie pentru ca, unde inainte fugea de apa, acum se ascundea in dus doar ca sa scape de aerul cald. In fine, dupa ce am reusit sa o usuc cat de cat, am lasat-o in casa. Am captusit canapeaua cu paturi, ei i-am pus un tricou vechi de-al Mariei fiindca tremura ca la balamuc, si in ziua aceea a dormit ne-ntoarsa. Nu i-a trebuit nici mancare, nici apa, iar prima plimbare a fost o semi- tragedie. Ca sa nu se sperie foarte tare, am luat-o si pe Daisy cu noi, insa ea se speria de fiecare sunet, de fiecare masina, de fiecare latrat de caine. Nu mai zic ca nu a facut nimic. Ca sa ne protejam, i-am pus un scutec de catei si am lasat-o sa doarma. Nevoile si le-a facut abia a doua zi de dimineata : un mare noroc in mijlocul living-ului, si ceva urma de pipi, ce a scapat din scutec.
M-am incapatanat sa ii arat ca plimbarea prin cartier nu este o pedeapsa ci o placere, asa ca am scos-o de cel putin trei ori pe zi. Daisy, care nu intelegea ce e cu atata plimbare, la unele ne-a spus “pas”, insa noi doua am facut cateva stradute, asa pentru miscare mai mult. Din a treia zi a inceput sa faca in curte, si incet incet s-a obisnuit cu noi, cu Daisy si cu Sarah, cu copiii si cu viata de caine rasfatat de canapea.
Mosu’ e deja pe drum cu cadoul ei : un patut nou nout doar al ei, hainuta e momentan imprumutata de la Daisy, insa mangaielile si pupaturile sunt din belsug pentru toata lumea.
Cumintica Lucky se invarte dupa noi prin toata casa, iar cand e vremea de plimbare deja codita ei incepe sa se ridice, iar fricile incep sa i se diminueze. Nu se mai sperie de la fiecare adiere de vant, insa nici nu este in totalitate confortabila cu zona. Insa nu ne grabim. Cu rabdare si multa iubire, va ajunge sa se bucure de fiecare plimbare in parte.
Cam asta este povestea lui Lucky, catelul norocos care face parte de aproape o saptamana din familia noastra.
Ganduri bune tuturor si multi pupici din partea lui Lucky!
Va pupa si Daisy, dar mai usor, ca e cu mofturi la batranete. 🙂
De curand a fost Ziua Internationala a Sanatatii Mentale, o zi in care ar fi trebuit sa fim mai constienti de aceasta problema care incepe sa ne afecteze din ce in ce mai tare – sanatatea mentala.
Desi sunt multe afectiuni psihice cunoscute de medicina – care mai de care mai grave, depresia incepe sa capete putere din ce in ce mai mare, afectand un numar cat mai mare de persoane. Insa, nu multi sunt constienti de asta si nu multi au puterea de a accepta faptul ca trec prin depresie. Insa boala este cat se poate de reala.
Noua romanilor ne place sa trecem prin viata cu ideologia asta cum ca “merge si-asa”, indiferent de ce presupune “asa”-ul asta, si ajungem sa ne neglijam din toate punctele de vedere. Din “lipsa de timp” mancam haotic si nesanatos, devenim sedentari, acumulam kilograme in plus si incepem sa vedem paiul din ochiul vecinului mai bine decat parul din fata noastra. Din cauza acestei ideologii ajungem sa ne sacrificam sanatatea fizica si mentala, speriati fiind de eterna gura a lumii. Nu avem curajul sa ne punem pe noi pe primul loc in anumite situatii de teama stigmatizarii ca fiind “egoisti”, asa ca acumulam toate frustrarile, neimplinirile, durerile si nemultumirile in sufletul si in mintea noastra. Le bagam pe toate intr-un dulapior micut din creierul nostru si le ascundem acolo in speranta ca nu vor iesi niciodata la lumina. Insa mintea umana nu functioneaza chiar asa, si incet incet descoperim ca nu mai avem chef de nimeni, nu mai avem chef de nimic, nu mai avem nici o pasiune si nici o dorinta in viata, ne cuibarim in culcusul nostru asteptand finalul. Si uite asa ne-am pricopsit cu o depresie. Dar, pentru ca societatea lui “merge si-asa” nu recunoaste depresia ca si o boala reala, ne este rusine sa recunoastem ca ar fi ceva in neregula cu noi, asa ca nici nu avem vreo tragere de inima sa cerem ajutor, si ajungem sa ne invartim intr-un cerc vicios : nici nu rezolvam problemele, dar nici nu recunoastem ca am avea vreo problema.
Insa problema exista. Depresia este o boala reala care afecteaza mult prea multe persoane. Si sa nu credeti ca e vreo boala noua; nu este, doar ca in trecut i se spunea “melancolie”.
Si cum facem sa iesim din roata asta a negarii si sa incepem drumul spre vindecare?
In primul rand ar trebui sa acceptam faptul ca avem o problema. Ca e o problema mica sau mare, nu mai conteaza.
Accepta faptul ca nu esti ok!
Accepta faptul ca nu este ok sa te simti apatic/a, trist/a, singur/a pe lume si neimportant/a, si ca sta in puterea ta sa schimbi toate aceste sentimente si emotii din ceva negativ in ceva pozitiv.
Incearca sa te uiti in oglinda cu iubire, binevointa si acceptare, in loc de ura si durere.
Iubeste-ti defectele la fel de mult ca si calitatile, pentru ca toate fac parte din tine, si doar acceptandu-le poti incepe sa te vezi asa cum esti de fapt – o fiinta extraordinara!
Stiu ca nu este usor sa faci toate aceste lucruri, insa primul pas este intotdeauna cel mai greu. Atunci cand lumea ti se pare un loc prea greu de suportat, cere ajutor! Fie ca este vorba de cel mai bun prieten/a cu care poti vorbi deschis fara sa te simti judecat/a, fie ca este vorba despre un psiholog cu care rezonezi, nu iti fie rusine sa iti intinzi mana. Cel mai important lucru pe care il poti face atunci cand simti ca e prea mult este sa NU te inchizi in tine.
Daca nu ai nici una, nici cealalta, atunci incepe un jurnal in care sa iti scrii toate emotiile prin care treci. Scrisul poate fi vindecator, un adevarat terapeut, pentru ca te “obliga” sa fii sincer cu tine si sa scoti la iveala toate sentimentele care te macina pe interior. Fii brutal de sincer si scrie pe foaie absolut tot ce iti tulbura sufletul. Poate fi jurnal, pot fi versuri, poate fi muzica. Orice metoda iti convine, utilizeaz-o!
Daca zona creativa nu este pe gustul tau, atunci gaseste-ti un grup de yoga. Fie ca te alaturi unui grup online, sau unei sali de yoga, acest tip de antrenament lucreaza pe doua laturi : fizica si emotionala. Asa ca, o data cu lucrul la fizic, vei lucra si la psihic. In plus, daca vei opta pentru sala de yoga, vei avea sansa sa iti faci cunostinte noi, oameni cu care vei rezona mai bine si care vor intelege prin ce treci. Si de la yoga la meditatie este doar un pas, iar prin meditatie te vei descoperi atat de bine incat nimic nu te va mai dobora vreodata, pentru ca meditatia iti va dezvolta mintea in asa masura incat vei fi capabil sa detectezi dinainte ce te va afecta, si vei putea inlatura acel lucru cu mult inainte sa intre in spatiul tau emotional si fizic. Si, daca prin absurd va ajunge langa tine acel lucru deranjant, il vei intelege ca si pe o lectie de viata prin care trebuie sa treci ca sa devii si mai puternic, si nu ca pe ceva groaznic ce te va dobora la pamant.
Pentru o transfomare mai rapida si mai vizibila, ia o pauza de la social media. Desi intentia social media este aceea de a aduce oamenii mai aproape, in ultima perioada a devenit un loc toxic, un loc in care lumea crede ca are dreptul sa isi verse frustrarile si nemultumirile pe altii, fara nici o repercusiune. Iar daca psihicul tau nu este foarte puternic, cuvintele prea urate aruncate la nimereala in spatiul online te vor afecta grav de tot. Asa ca, sfatul meu este sa lasi telefonul jos si sa iei o carte in mana. Poate fi orice fel de carte iti doresti, orice fel de carte iti place : beletristica, istorica, ezoterica si spirituala, aboslut orice. Vei gasi alinare si confort intre paginile unei carti mai bine decat in orice pagina din online.
Daca vrei un moment de relaxare psihica, ia-ti un acvariu. Nu trebuie sa fie unul mare, insa unul suficient de mare incat sa incapa cativa pestisori colorati. Recunosc ca eram impotriva acvariilor in casa – mostly din cauza faptului ca, inevitabil unii pestisori nu vor rezista prea mult, insa ma trezesc uneori pierduta in visare in fata micului acvariu, prinsa in dansul colorat din fata mea. Si da, trebuie sa recunosc ca, desi sufar dupa fiecare suflet care pierde lupta cu schimbarea, ma relaxez teribil atunci cand ma uit la ei cum inoata fara grija printre frunzele din apa..
Daca vrei totusi ceva mai palpabil, atunci adopta un caine. Nu numai ca te vei salva pe tine, dar vei salva si un suflet care te va iubi pana la sfarsitul vietii sale. In plus, vei avea un motiv intemeiat sa iesi zi de zi din casa si sa faci plimbari in aer liber. Iar comunitatea iubitorilor de animale este una foarte mare si foarte unita, asa ca, cine stie ce prieteni vei descoperi prin parc…
Si pentru ca, inevitabil totul pleaca de la oameni, invata sa inlaturi din viata ta oamenii toxici. Fie ca este vorba despre colegi de munca, prieteni sau chiar rude, fa-ti un bine si pune putina distanta intre tine si ei. Daca e sa alegi intre sanatatea ta psihica si vampirismul lor energetic, te rog alege-te pe tine!
Oricare ar fi metoda prin care vrei sa iti incepi transformarea, nu uita ca primul pas este cel mai greu.
De asemenea, ar trebui sa stii ca NU ESTI SINGUR/A!
Viata este plina de provocari pentru ca asa este mai interesanta si mai frumoasa. Daca ar fi numai flori si bomboane, extazul s-ar duce foarte repede.
Insa fiecare provocare are rolul sau, iar tu nu vei primi mai mult decat vei putea duce!
Exista si o parte buna a faptului ca esti la pamant : mai jos nu ai unde sa mergi, prin urmare, de acolo drumul tau va fi doar in sus. Trebuie doar sa faci primul pas si sa te ridici de la pamant.
Da, exact atat costa o viata de urs in tara noastra.
Pentru multi dintre noi, 7000 de euro inseamna o suma mare, insa pentru o viata nepretuita, inseamna doar dispret, lacomie, lipsa de respect fata de minunatiile acestei tari si fata de viata unui animal care NU a gresit cu nimic altceva decat cu faptul ca a existat timp de 17 ani si a avut “nesimtirea” de a fi un exemplar superb!
Aceasta “nesimtire” i-a atras moartea, iar moartea a venit sub forma unui misel de print austriac care a cumparat autorizatie de la angajatii Guvernului Romaniei cu 7000 de euro!!
Da, ati citit bine! Guvernul Romaniei nu numai ca se vinde, dar se vinde si ieftin!
Probabil ca de banii astia i-au sters si pantofii printului austriac si i-au carat si pusca pana la locul faptei!
Daca in Austria, tara spre care multi dintre noi privim cu respect si admiratie, asa abominatie n-ar fi avut loc in vecii vecilor ( pentru ca oamenii aia CHIAR au respect fata de natura si fauna lor!! ), iata ca respectul Romaniei si al Ministerului Mediului, Apelor si Padurilor in frunte cu Tanczos Barna se vinde pe 7000 de euro!
Culmea ironiei este ca, acum cand se simt cu sula-n coaste, mai marii acestei tari, in frunte cu ministerul de rigoare, asa o scalda cu apa sfintita, ca parca vad ca intr-un final va fi cumva tot vina ursului!
De acord ca traim vremuri grele, o pandemie care pare ca nu se mai termina, dar oare nu v-ati saturat sa va umflati buzunarele si sa lingeti talpile strainilor care vin sa ne cumpere pe o punga de malai?
Nu va este putin rusine fata de tara asta care ne si VA ofera voua ( guvernantilor!!! ) si copiilor vostri atatea minunatii de care voi continuati sa va bateti joc la nesfarsit, de parca TOTUL este al vostru????!!!
Unde se termina nesimtirea, mojicia, foamea de bani si lacomia si unde va incepe umanitatea??
Mai stiti ce este AIA, sau ati pierdut-o de mult??
De ce trebuie sa ne distrugem padurile noastre virgine ( printre putinele care au mai ramas in lume! ) si sa le vindem strainilor, de ce trebuie sa ne vindem viata animalelor noastre maiestoase, grandioase, fie ele si urate ( tot ale noastre sunt!! ) printilor straini care au tupeul si nesimtirea sa isi faca un moft aici, in tara noastra, de ce trebuie sa va vindeti voi, sa ne vindeti pe noi, sa distrugeti tot ce a mai ramas bun si frumos in tara asta??
De unde aveti voi impresia asta tampita ca TARA asta va apartine VOUA ca sa faceti cu ea ce aveti voi chef si cum va taie pe voi capul???
Unde va este bai nebunilor patriotismul? Bunul simt? Respectul? UMANITATEA??
Ne-ati distrus sufletele si le-ati calcat in picioare! Ne-ati poluat aerul si ne-ati taiat copacii!!
Voi NU tot aici traiti? Voi NU tot aerul asta il respirati?
Ce mostenire lasati voi copiilor vostri? Munti golasi, dezbracati violent de copacii mandri care ne ofereau oxigen si ne tineau in siguranta? O tara arida in care nici un animal nu mai are voie sa traiasca pentru ca voi i-ati vandut viata primului sosit care v-a aruncat in scarba 7000 de euro????
Cum dormiti voi noaptea?
SA VA FIE RUSINE!!
Tuturor celor care au avut de a face cu aceasta moarte inutila a unui exemplar de urs care nu a mai fost vazut in tara noastra de ani de zile, un urs care trebuia sa ne faca tara mandra ca a ales sa isi traiasca viata aici! In schimb, voi l-ati ucis cu lasitate si v-ati lacomit la 7000 de euro!
Nu meritati sa ne aparati interesele!
Nu meritati sa ne respirati aerul si sa va bucurati de minunatiile acestei tari!
Eu v-as exila in Austria, alaturi de printul vostru!
Hai, mintiti si de data asta, asa cum ati facut-o de fiecare data : era o primejdie pentru gospodariile din zona, era turbat, era stramb, se uita urat.. bagati ceva, ca stiti deja cum se face!
Mi-e rusine sa spun ca sunt roman cand tot globul ne arata cu degetul pentru mojicia voastra!!!!
O sa incep acest articol prin a spune clar si raspicat: NU sunt de acord cu huliganismul!!
In umbra ultimelor evenimente din tara, as vrea sa imi expun si eu parerea si impresiile.
As vrea sa incep prin a spune ca a trecut 1 an. 1 an de restrictii, 1 an de teama, de masti, de carantina, 1 an in care multi dintre noi si-au numarat mortii, altii norocul. 1 an de zile in care unele afaceri s-au inchis, altele au prosperat. 1 an de zile in care explicatiile au fost putine, insa restrictiile au fost multe. 1 an de zile in care am avut timp sa ne regasim, sa ne reculegem, sa citim, sa ne informam, sa ne bucuram, sa ne enervam, pe scurt, 1 an de zile in care am trecut prin toate starile posibile.
Si la sfarsitul acestui an care ne-a adus pe multi dintre noi in pragul disperarii – din motive medicale, din motive economice, din motive personale, nu prea mai conteaza asta – am ajuns in punctul in care ar trebui sa putem pune punctul pe “i”, sa stim ce s-a intamplat si sa incepem sa aplicam niste metode benefice, sanatoase si eficiente in primul rand pentru a tine populatia acestei tari in siguranta medicala si, in al doilea rand de a o tine in siguranta economica. Ar trebui ca, de acum inainte sa incepem sa dam startul redresarii economice, sa redeschidem domenii de activitate care pana acum au fost inchise -si atat, ar trebui sa ne simtim in siguranta, sa vedem ca roata se misca, sa vedem CEVA!!
In schimb, ceea ce vedem dupa 1 an de zile este regresie, nici macar stagnare. Dupa tot tambalaul cu vaccinarea, descoperim ca acum, cu 3 sau 4 vaccinuri disponibile, rata de infectare este cumva mai mare decat anul trecut cand NU exista nici un vaccin. Descoperim ca cei care ar trebui sa gaseasca solutii pentru a iesi mai usor, mai eficient si mai repede din aceasta situatie nu fac nimic. De fapt, ba da, fac : ne impun carantina ca si la inceputul acestei pandemii! Ne impun aceleasi reguli ineficiente, aceleasi restrictii care nu ofera nici un rezultat, aceleasi minciuni trase la indigo.
Nu ofera nici paturi suplimentare la ATI pentru persoanele care ajung in acel stadiu, nu ofera doze de vaccin suplimentare si nici locuri disponibile pentru acele persoane dornice sa se vaccineze, nu ofera solutii de nici un fel pentru acei oameni care de 1 an de zile stau in casa fara nici un prospect pentru viitorul apropiat, nu fac nimic, nu zic nimic!! Ies doar ocazional la Tv sa ne certe pentru faptul ca nu stam in casa!
Ce nu inteleg mai marii acestei tari este faptul ca oamenii nu au confortul economic necesar pentru a mai sta in casa! Multi sunt someri, traind dintr-un somaj aruncat in scarba de statul roman, ajunsi in aceasta situatie nu din cauza ca nu ar vrea sa lucreze, ci din cauza ca nu au unde sa lucreze in domeniul lor, multi sunt falimentari, fara nici o putere de reinventare, pentru ca, sa stiti ca asta cu reinventarea nu este chiar atat de simpla. Pentru orice “reinventare” dinasta este nevoie de capital. Capital care, fie nu exista, fie bancile nu vor sa il ofere… si asa ajungi intr-o bucla dinasta interminabila…
Ce nu inteleg mai marii acestei tari este ca oamenii nu mai au incredere in ei (nu ca ar fi avut vreodata, dar asta e alta poveste!). Si atunci le vine tare greu oamenilor sa mai stea in casa si sa asculte ce zice unul si altul, atunci cand ii vezi pe acesti diversi pe la tv prinsi pe la petreceri cu lautari ( dar tu nu ai voie, trebuie sa stai in casa si sa iti faci nunta, botezul sau onomastica cu 10 oameni ), atunci cand ii vezi pe acesti “alesi” pe la restaurante si/sau terase inchise ( timp in care tu trebuie sa iti inchizi business-ul si sa stai in casa!!), atunci cand ii vezi cu masca pe sub nas sau pe sub barbie, in schimb tu esti amendat ca nu porti masca corespunzator, si exemplele pot continua.
Si, evident ca la un moment dat, oamenii vor iesi in strada! Da, vor iesi in strada pentru ca nu mai pot efectiv sa stea in casa, pentru ca nu mai au bani de chirie, de rate, de curent, de gaz, de intretinere, de mancare, de scoala copilului ( sau copiilor ), de doctori, de telefoane, de haine ( nu mai zic! ), de muuuuulte necesitati zilnice. Si atunci, apare protestul. Nu ii mai tine inima sa se uite in ochii copiilor lor si sa le spuna ca nu mai pot, ca nu mai au de unde, ca trebuie sa stea in casa si sa aleaga intre a muri de foame sau de covid.
Si atunci, oamenii se unesc, oamenii isi striga nemultumirile si frustrarile fata de o situatie pe care NU ei au creat-o dar cumva de pe urma careia ei trag ponoasele. Oamenii vor iesi in strada si vor protesta!
Iar cei care ar trebui sa ii asculte, se ascund! Se ascund in spatele televizorului, se ascund in spatele unor postari pe social media, se ascund in spatele purtatorilor de cuvant pentru ca oamenii sa nu le vada lasitatea si sa nu le citeasca minciunile pe fata. Pentru ca un lider adevarat este acel OM care are in vedere bunastarea poporului sau, si nu danseaza dupa cum ii canta altii. Dar, cum noua ne lipseste cu desavarsire un LIDER, defilam cu ce avem.
De aici insa pana la huliganism este o cale pe cat de lunga, pe atat de scurta. Si stiti si voi ca acesti profitori, acesti paria ai societatii moderne stau in block-start si nu rateaza nici o ocazie de a strica si de a face rau. Nu, nu sunt de acord cu ei, si ati inteles total gresit mesajul meu de pe pagina lui Marian Godina.
Nu sunt de acord sa se sparga, sa se darame, sa se strice proprietati nici publice, si nici private! In fiecare proprietate, fie ea publica sau privata este munca unor oameni, si niciodata nu voi fi de acord cu distrugerea, profanarea, demolarea si stricarea muncii nimanui!
Insa, sa stiti si voi ca au reusit. Ne-au dezbinat si ne-au invins inainte sa pornim la lupta. De aceea nu trebuie sa faca nimic, pentru ca scopul e atins. In timp ce noi ne desfiintam unul pe celalalt in online sau in offline,ne uram intre noi si ne punem piedici unul altuia, ei si-au atins obiectivul. Iar un popor dezbinat nu va fi niciodata puternic!!
Stiti piesa celor de la Holograf – “Si baietii plang cateodata”? Ei bine, asta e opsusul acelui text.
Le vezi pe retelele de socializare, le vezi la evenimentele private, le vezi in cluburi (atunci cand erau deschise), le vezi la terase si pe plaje, le vezi chiar trecand pe langa tine pe strada pentru o fractiune de secunda. Sunt mandre, merg apasat si calculat, privirea lor este de gheata si nu fac “eye-contact” cu nimeni; zambetul este minim spre deloc, parul perfect si machiajul impecabil. Lasa in urma lor o dara de parfum de s-ar putea parfuma o strada intreaga si de cele mai multe ori umbla in grupuri, mai deloc singure. Ele sunt fashionistele.
Nu prea intelegi ce fac si cu ce se ocupa, dar le vezi mai mereu pe la cate vreun eveniment (pe vremuri, cand erau…) zambind in stanga si-n dreapta si, evident ca te roade un pic invidia. Incepi sa nu te mai uiti cu admiratie ci cu o urma de ciuda si, chiar incepi sa bagi si ceva strambe : -“aaahh.. asta..? o stiu… facea trotuarul pe strada X acum juma’ de an!” -“mda, e amanta unui bogatan ceva, mai mult ca sigur! Altfel de unde isi permite tot ce are?!” – “hai fata, ca e cam stramba, nu vezi ce buze are?”
Tu de fapt nu stii cine e, din ce familie vine si cu se ocupa, stii doar ca ea are ceva ce tu vrei, dar nu stii cum sa ai. Si stii ca imaginea se cumpara scump, deci clar trebuie sa fie pe linia directa a cuiva! Ahh… si cum functioneaza mintea umana atunci cand vine vorba de barfe si intrigi… Se pun toate rotitele in miscare si ajungi sa inventezi cele mai fanteziste povesti! Si daca mai ai si putin ajutor din partea acolitilor care au mai auzit si ele cate una-alta, atunci e clar! I-ai facut dosarul cap-coada, i-ai pus stampila si deja in mintea ta, nu mai este chiar impresionanta ci, surprinzator, ajungi cumva sa iti fie mila de biata fata ca deh, are asa o viata grea…
Si stii ceva..? Aici chiar nu gresesti. Da, viata e grea pentru multi dintre noi, cu atat mai mult pentru cei care nu trebuie sa dea nici o explicatie nimanui pentru realizarile sau esecurile lor. Acele persoane sunt persoanele care se trezesc dimineata cu un singur gand: “make this day matter!” Sunt persoanele care se incurajeaza singure atunci cand le este greu, sunt persoanele care sufera singure atunci cand lucrurile devin grele si esecurile se aduna unul peste altul, sunt persoanele care trebuie sa suporte in tacere si cu mandrie privirile pline de prejudecati si ura nejustificata ale oamenilor din jurul lor, sunt persoanele care trebuie sa munceasca dublu pentru o realizare pentru ca, din cauza unor alte persoane cu frustrari sunt nevoite sa isi demonstreze zi de zi calitatea si profesionalismul. Si atunci da, viata devine grea!
Poate ca din exterior, viata unui om realizat poate parea perfecta, si ca nu are lipsuri de nici un fel, suferinte si neimpliniri pe nici un plan. Insa asta o vad doar ochii superficiali, aceia care cauta defecte si in ata dentara. Insa viata unui om realizat din punct de vedere profesional nu este “milk and honey”, este o lupta continua, un factor de stres care te tine treaz noaptea, indiferent de domeniul in care activezi.
Si atunci, fashionistele nu plang niciodata pentru ca, in ziua de azi asta denota slabiciune, si nimeni nu vrea sa isi arate slabiciunile in fata vulturilor!
Fashionistele isi inghit lacrimile atunci cand le vin, isi inneaca emotiile atat de mult incat par de gheata, inerte, untouchable! Si tu te uiti la ele cu admiratie prima data, si apoi cu invidie din ce in ce mai mult.
Fashionistele sunt eu,tu,ea, si toate femeile care au avut de suferit de pe urma ambitiei lor de a-si depasi conditia si a-si dori mai mult de la ele decat sa fie continuarea bratului unui barbat cu bani. Sunt toate femeile care isi iau visele din minte si le transpun in realitate. Sunt toate femeile a caror sudoare trece neobservata, in schimb rezultatele nu raman fara critici. Sunt toate femeile care au avut curajul sa nu mai stea in umbra ci sa iasa in lumina si sa straluceasca atat de tare incat in jurul lor s-a format un cerc de lumina care orbeste pana si orbii! Sunt toate femeile care au stiut cand sa spuna DA si cand sa spuna NU. Sunt toate femeile care nu au ales calea usoara spre glorie, ci au preferat sa intre prin noroi ca sa inteleaga cum sa se scoata de acolo! Sunt toate femeile mandre de realizarile lor! Sunt toate femeile cu zambetul larg dimineata si cu perna uda de lacrimi noaptea!
Nu mai judeca ce nu cunosti!
Fii mandru/a de ce ai si cine esti, iar daca nu esti multumit/a cu viata ta, fa un pas in afara zonei tale de confort si schimba-ti destinul!
