“Ce le dai copiilor de mancare in primii ani din viata ii va ajuta mai tarziu!” – e crezul meu.
Si acum, multi dintre voi vor spune ca : “- pai ce, ca si noi am crescut cu prajeli, sarmale si grasimi!”
Nimic mai adevarat doar ca, acele mancaruri aveau in proportie de 90% provenienta bio.
Adica puiul sau gaina sau porcul erau crescute la mamaie in curte, laptele era de la vecina de peste drum, iar branza o luai de la ciobani, nu de la supermarket, vidata. Nu de alta, dar pe vremea copilariei mele, nici nu prea gaseai mare lucru in magazine (pe atunci nu existau supermarket-uri sau hipermarket-uri).
O data cu aparitia fast-food-urilor in tara noastra, toata alimentatia de baza a luat-o razna. Carnea este plina de hormoni si umflata cu apa, laptele provine din cine stie de ferme unde vacile traiesc in niste conditii groaznice desi in reclame zburda libere pe campii inverzite, si exemplele pot continua.
Sunt anumite chimicale care se gasesc acum in mezeluri de exemplu pe care organismul nostru nu le poate metaboliza (adica sa le descompuna in bucatele microscpoice si sa le transforme in energie sau grasimi ), astfel ca ramane un reziduu constant in corpul nostru care, la cei mai putin norocosi sau cu un sistem imunitar deficitar, se poate transforma in celule canceroase.
Asa ca, mi se pare un abuz la adresa sanatatii copiilor nostri mancarea de tip fast-food la care sunt expusi de la varste din ce in ce mai fragede.
Stiu ca multora li se pare cool sau ca salveza o masa, dar sanatatea copiilor nostri ar trebui sa fie mai importanta decat un trend sau o fita.
Educatia incepe din frageda pruncie, nu in situatiile extreme.
De exemplu, baiatul meu stie ca mancarea de la un anumit fast-food nu este sanatoasa chiar daca multi copii din cercul lui de joaca frecventeaza locul respectiv.
Stiu ca la un moment dat va gusta si el, dar prefer ca acel moment sa fie cat mai departe in viitor, dupa ce sistemul sau imunitar va fi pus bine la punct si organismul lui va fi mai puternic.
Pana atunci, copiii mei primesc mancare gatita de mine zilnic: ciorbe, supe, legume la steamer sau la cuptor, paste, orez, quinoa, peste, fructe si prajituri facute in casa. Facem si cartofi prajiti, iar daca vrem un burger, il facem in casa fie vegetal, fie cu carne cumparata din surse sigure.
Este intr-adevar extenuant sa gatesti zilnic, dar pentru sanatatea copiilor mei fac orice sacrificiu.
Bineinteles ca fiecare parinte are dreptul de a alege cum sa isi creasca copilul, dar cred ca putina informare si educatie alimentara nu strica niciodata. In definitiv, fiecare dintre noi isi doreste ce-i mai bun pentru copilul sau, nu?
Momentul in care am aflat ca sunt insarcinata prima data a fost cel mai fericit din viata mea.
Am avut parte de o sarcina relativ usoara, cu ceva contractii de prin luna a 7-a care m-au tintuit la domiciliu, dar nimic complicat, iar la 38 de saptamani am nascut un baiat frumos si sanatos de care m-am indragostit iremediabil in prima secunda in care l-am vazut.
M-a bucurat enorm cu prezenta lui timp de doi ani si jumatate pana cand surioara lui la fel de frumoasa si sanatoasa a venit sa ne completeze.
Pana la al doilea copil, Mihaita era centrul universului meu.
Tot ce faceam si gandeam oscila in jurul lui, la starea lui de bine si la fericirea lui. Orele de somn erau un ritual al nostru si mi se umplea inima de bucurie (chiar daca eram super obosita uneori) cand ma cerea doar pe mine langa el. Ma dezmierdam cu mirosul parului lui si ii atingeam cu varfurile degetelor corpuletul lui micut care se strangea langa mine, de teama sa nu-l deranjez.
Am fentat cu greu o depresie in momentul in care a venit si Maria in viata noastra, pentru ca, practic mi-a distrus orice ritual pe care il aveam cu el.
Pentru ca m-am incapatanat sa o alaptez exclusiv si sa nu mai repet greselile pe care le-am facut cu Mihaita, unde era ea eram si eu, si invers. Cum orele de somn ale celor doi copii nu prea se nimereau, imi era imposibil sa o las pe Maria cu cineva si sa stau eu cu Mihaita, pentru ca ea plangea; mult! Si voia san. Si se trezea des noaptea si-mi era frica sa nu-l deranjeze pe Mihaita.
Din cauza asta a trebui sa dormim in camere separate. Astfel ca D. mi-a luat locul si s-a cuibarit el langa printul meu in timp ce eu plangeam de dorul lui in camera alaturata. Dupa vreo 6 luni de suferinta am indraznit sa revenim amandoua langa baieti. Incet, incet, ne-am adaptat, iar acum facem gasca mare la somn. Acum Maria a crescut, se inteleg bine, se joaca impreuna, iar Mihaita a uitat perioada in care a fost doar el.
Viata lui este alaturi de noi si de surioara lui. Doar eu mai pastrez amintirea acelor luni chinuite in care ma mustra dorul de el si ma durea fiecare atingere. Am trecut cu greu peste despartirea de printul meu, pentru ca momentul in care eu am luat-o pe Maria in brate si am fugit in alta camera a insemnat separarea de el. Chiar daca am incercat sa suplinesc pe tot percursul zilei lipsa mea de la ora de somn, in sufletul meu era o mare durere.
Chiar daca acum se cuibareste iar langa mine, iar peste noapte mai ca se urca pe mine (are niste pozitii de somn…), perioada aceea nu o voi mai recupera niciodata.
Si tocmai pentru ca am trecut prin acea perioada grea si dureroasa in care am fost oarecum nevoita sa aleg intre copiii mei, nu imi mai doresc inca un copil. Nu cred ca as mai putea fenta vreo depresie data viitoare. Nu cred ca ma tine emotionalul atat de bine incat sa suporte 3 copii. Doi imi sunt de ajuns.
Doi e limita mea si ma opresc aici. Sunt echilibrata. Mai am reminescente din suferinta primul an al Mariei in viata noastra, dar se diminueaza cu fiecare zi ce trece, iar bratele mele ii aduna pe amandoi la pieptul meu si ma incarc emotional cu iubirea lor.
Recunosc, de felul meu sunt o fire foarte ciudata si moody… Ma afecteaza fiecare schimbare de vreme. Daca sunt nori, daca ploua, daca bate vantul sau daca ninge m-as inchide in casa si n-as mai iesi de acolo pana la vara. Cand e soare afara e deja alta poveste.
Si va dati seama cam in ce hal ma afecteaza primavara cu schimbarile ei de vreme zilnice. Ba a fost soare, 23 de grade, ba a doua zi bate vantul si sunt 9 grade in termometru. Si am atata treaba… si chef zero!
Dar, trebuie sa ma mobilizez si sa ma apuc de treburi. Imi beau cafeaua (putin mai tare decat de obicei), dau drumul la muzica si incerc sa nu ma las afectata de vremea urata de afara, desi bate vantul intr-un mod groaznic.
Imi iau haine mai colorate, un pulovar cozy si gata, am schimbat jumatate din mood.
Ma ajuta putin si copiii, ca trebuie sa ma prostesc pentru ei.
Dar stiu ca sunt persoane pe care astenia (de primavara sau de toamna) le afecteaza si mai tare decat un mood change. Sunt persoane care din cauza asteniei se simt rau, se simt obosite fara a face un efort fizic suplimentar, sunt oameni care se simt tristi si le vine sa planga din orice, au dureri de cap sau le lipseste pofta de mancare.
Pentru acestia este recomandat un control medical inainte de a lua orice tratament.
Cateva remedii pentru a te ajuta in lupta cu astenia ar fi: (more…)
Zilele trecute celebrul sportiv Magic Johnson a comentat in emisiunea lui Ellen DeGeneres faptul ca fiul lui este gay, dar si cum crede el ca parintii ar trebui sa reactioneze intr-o asemenea situatie. (inregistrarea e aici)
Dupa valva internationala pe care a generat-o m-am gandit daca sa mai scriu o data despre subiectul asta sau nu, pentru ca deja mi-am expus punctul de vedere si sustinerea fata de comunitatea gay din Romania si nu numai, dar cred ca este nevoie de o intarire.
Eu cred ca intr-o viata anterioara (pentru ca da, cred ca am mai trait in alta viata, nu doar in asta) am fost barbat.
De ce cred asta? Pentru ca observ ca am inclinatie catre tinutele barbatesti, in copilarie am fost o baietoasa, ma jucam cu fratele meu si cu baietii “pistoale”, fotbal, ma cataram prin toti copacii si preferam compania baietilor in defavoarea fetelor pe care le consideram false; si chiar si acum ca si adult prefer compania barbatilor pe care ii cred mai sinceri (sunt transparenti si vezi clar ce vor!).
Imi place sa ma uit dupa femei si, alaturi de D. le dam note 🙂
De altfel, cand am participat la emisiunea “Te cunosc de undeva”, am intrat foarte usor in rolurile de barbati. Si mi-a placut sa fac asta, mi se parea natural.
transformarea in Axl Rose la Te cunosc de undeva
transformarea in Justin Timberlake la Te cunosc de undeva
Intr-un cuvant, cred ca intr-o viata anterioara am fost barbat.
Mai cred ca traim intr-o lume libera, o lume in care fiecare dintre noi are dreptul sa isi imparta viata cu cine doreste, fara a fi pus la zid pentru alegerile sale.
In definitiv, ce ma intereseaza pe mine ce face unul si altul seara in patul lui? Cum nici pe vecinul, sa zicem, nu ar trebui sa-l preocupe ce fac eu in patul meu!
Si atunci, de unde inversunarea asta asupra oamenilor diferiti? De unde incapatanarea asta de a nu lasa lumea sa fie fericita? De ce ne bagam in viata unor oameni cu bocancii plini de noroi si pe urma ii intrebam de ce sunt murdari?
De ce nu ne vedem noi de treaba noastra, sa fim noi mai fericiti, mai multumiti de noi, mai impliniti?
Am prieteni gay. Sunt prieteni pe care ii iubesc cel mai mult, chiar daca ei nu vor sa recunoasca public ca sunt gay din cauza prejudecatilor si a presiunilor din jurul lor. Ma bucur sa fiu in preajma lor cu fiecare ocazie.
De asemenea, cunosc, prin natura meseriei foarte multe persoane gay care nu vor sa-si faca publica orientarea sexuala, tot din cauza prejudecatilor si a oamenilor rai din jurul lor. Sunt niste profesionisti si muncesc din greu pentru a-si pastra masca intacta si standardul ridicat; si e pacat, pentru ca nici o persoana nu ar trebui sa traiasca cu teama de a fi judecat pentru viata lui sau stindartizat.
Si ca tot se pune problema familiilor gay care vor sa adopte un copil si aici as vrea sa-mi expun sustinerea pentru acest demers. Prefer sa vad un copil adoptat de o familie gay decat parasit de catre familia “straight” intr-un orfelinat unde este maltratat si abuzat psihic si fizic. Voi nu?
Prefer sa vad o fetita crescuta frumos si sanatos de doi barbati gay decat de o familie “straight” cu un tata care isi violeaza copiii si isi bate nevasta (ca tot am vazut cazuri cu tot felul de dezaxati care isi violau fetitele de 1 an! 1 AN!) Astia sunt partinti mai buni pentru ca sunt straight?
Prefer sa vad copii in familii gay decat pe strada la cersit sau “imprumutati” cu ziua, drogati si batuti, violati sau obligati sa cerseasca iarna in pielea goala pe strada!
Prefer sa vad copii adoptati de familii gay decat crescuti intr-un mediu violent unde un tata “straight” crede ca este absolut normal sa taie mielul in bucatarie de fata cu propriul copil, si sa se mai si laude cu asta! Oare ce a invatat bietul copil din aceasta “traditie”?
Prefer de o mie de ori un cuplu de gay fidel decat un cuplu de straight in care barbatul isi inseala sotia ori de cate ori are ocazia, iar sotia accepta situatia resemnata. Da, prefer treaba asta!
Daca noi, astia mai multi avem dreptul si libertatea de a ne alege “alesul” sau “aleasa” indiferent de rasa sau religie, persoanele gay de ce nu se bucura de aceeasi libertate fara a fi aratati cu degetul sau fara a se porni demersuri impotriva lor in momentul in care isi doresc o familie?
De ce ne preocupa atat de mult viata altora in loc sa avem grija de a noastra?
Chiar cred ca lumea asta ar fi mult mai buna daca fiecare dintre noi si-ar vedea de treaba lui si de viata lui si nu ne-ar mai preocupa atat de mult ce fac altii in casa lor.
Hai sa recunoastem, fiecare dintre noi are pe cineva acolo la televizor la care se uita cu ochi dulci…
Eu, recunosc, am fost topita (si inca mai sunt) dupa Kevin Costner. Inca de cand l-am vazut in “The Bodyguard” mi-am dorit sa fiu in locul lui Whitney Houston in acel film. :-))
Si, cum nu stii ce-ti rezerva viata, acum cativa ani as fi putut avea ocazia de a-l cunoaste personal. A fost in Romania sa filmeze cateva cadre dintr-un film.
Plina de emotie si bucurie, am ajuns si eu la studiourile unde aveau loc filmarile numai sa aflu ca plecase la masa, iar de la masa direct la hotel si aeroport! Damn!
Dar nu a fost totul pierdut pentru ca atunci am avut sansa de a vedea “pe viu” cum se filmeaza un film hollywodian si, la aceleasi filmari l-am cunoscut pe Bill Paxton pe care il cunoasteti din seria “Dragoste mare” care rula pe HBO.
(Bill Paxton in Big Love)
Este foarte impresionant sa vezi cum actorii repeta aceasi scena de zeci de ori pentru diferite cadre, cu acelasi entuziasm si daruire; si nici macar nu pareau obositi desi era deja seara tarziu si filmasera toata ziua.
Dupa ce a terminat a “nspea” oara o scena, Bill Paxton a fost super dragut si a venit la grupul nostru si ne-a salutat super friendly pe fiecare in parte.
Asa ca m-am multumit sa fiu acolo, pe set si sa ma bucur de o experienta unica in viata. Chiar daca in esenta pare cam la fel cu ce fac si eu in videoclipuri, ideea de a fi in preajma unor actori adevarati de la Hollywood a facut experienta mult mai plina de emotii.
Mi-ar fi placut totusi sa il vad si pe Kevin Costner acolo pe set, jucand. Dar sunt optimista: daca a venit o data la mine, mai vine inca o data! 🙂
Glumesc, normal… dar nu pot sa stiu niciodata. Pana una alta ma multumesc sa-l vad in filme.
transformarea in Axl Rose la Te cunosc de undeva
transformarea in Justin Timberlake la Te cunosc de undeva
